Cosmin Stan este un om care a făcut din călătorii o parte importantă din viața lui și care, de curând, și-a mai împlinit un vis: acela de a realiza un podcast.

Oana Andoni: „Care e călătoria care ți-a schimbat cel mai mult felul de a privi lumea?”

Cosmin Stan: „India. Am plecat cu puține așteptări și m-a surprins mult. Mi-a plăcut foarte tare contrastul dintre sărăcia lucie și bogăția extremă, tot amestecul de mirosuri, arome… de peisaje: unele spectaculoase, altele mizere. Stăteam într-un hotel care arăta foarte bine și când mă uitam pe geam, vedeam dincolo de gard vaci și homelessi. Mi-a dat un sentiment nu de respingere, de neplăcut, ci de acceptare, pentru că așa sunt oamenii ăia. Nu ne ducem să schimbăm lumea de acolo, ne ducem să o cunoaștem și să o acceptăm așa cum este.”

Această lecție a acceptării a vrut să le-o transmită și copiiilor lui, așa că a plecat cu ei în destinații cât mai îndepărtate, fără nicio teamă, încă de la vârste fragede.

Cosmin Stan: „Am făcut un scop în sine din a călători pentru dezvoltarea lor. Le-am spus: nu vă putem oferi proprietăți, bogății, dar vă ducem în toată lumea, să vedeți ce înseamnă lumea asta. Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri.”

Cosmin Stan: „Recomand tuturor să meargă într-un safari. Este o experiență fabuloasă, e ceva ce nu poți descrie în cuvinte și ceva ce trebuie simțit acolo, la fața locului. A fost una dintre cele mai tari vacanțe din viața noastră. E o lecție de geografie, biologie, sociologie, economie, toate la un loc.”

Oana Andoni: „Care e cea mai ciudată mâncare pe care ai gustat-o într-o vacanță?”

Cosmin Stan: „Porcușor de Guineea, în Peru. N-am comis nicio ilegalitate, ca să fie clar. În zona în care l-am mâncat, în Cuzco - Peru, e considerat delicatesă, se mănâncă doar la ocazii speciale și nu oricine are acces la el. Pe mine nu m-a impresionat. Sincer, nu mi-a plăcut. Practic e ca un șobolan pe rotisor.”

Din poziția de jurnalist mereu în mișcare, în miezul evenimentelor sau cu rucsacul în spate, la celălalt capăt al lumii, Cosmin Stan ne-a obișnuit cu poveștile din mers. Acum, însă, îl putem descoperi într-o ipostază diferită, una mai tihnită, în care se oprește să asculte poveștile unor oameni valoroși și ni le împărtășește și nouă.

Cel mai nou vis împlinit al lui Cosmin este proiectul «Punct. Și de la capăt», un podcast marca Știrile ProTV.

Cosmin Stan: „Este un proiect care îmi place foarte mult. Mi-am propus să aduc în față, să ascult, acei oameni care au de dat o lecție nouă tuturor, oameni care au avut curajul să spună la un moment dat în viața lor: Stop, așa nu mai merge. O iau de la capăt. Am găsit povești absolut fascinante, oameni care inspiră, povești inspiraționale. Vreau să-i las pe ei să vorbească și eu să-i ascult.”