De șase ani au transformat călătoriile într-un stil de viață și au construit o comunitate online de peste 1 milion de oameni care îi urmăresc în aventurile lor prin lume. Iar vara aceasta și-au propus o provocare extremă: să facă înconjurul lumii în doar 30 de zile.
Oana Andoni: „Cum v-a venit ideea unei astfel de aventuri?”
Cristi și Ralu: „Călătorind deja de atâția ani, ai nevoie de un boost, o doză de adrenalină. Dacă ești tânăr și dispui de fonduri și deja ai călătorit destul, aș recomanda să o faci. Însă, ca o primă experiență, nu. Pentru că nu e o călătorie autentică, n-ai timp să procesezi tot ce vezi.”
După ce au străbătut lumea și au adunat sute de destinații și povești, există țări care le-au rămas în suflet. Un astfel de loc e Argentina.
Oana Andoni: „Ce destinație v-a uimit din tot ce ați văzut în acești șase ani?”
Cristi și Ralu: „Argentina. Argentina ne-a dat viața peste cap, ne-am îndrăgostit de Argentina. Am stat aproape trei luni. În Buenos Aires ne-a plăcut atât de tare, încât ne-am luat un apartament o lună întreagă și am zis: noi de aici nu mai plecăm. E o combinație între sângele sud-american și Franța, Italia... tango, pasiunea pentru fotbal, steak. E foarte interesant, e o decădere într-adevăr. Dar, cu siguranță, cândva acest oraș a fost cel mai frumos loc de pe pământ.”
Privită din exterior, viața lor pare ușoară, lipsită de griji: destinații spectaculoase, experiențe unice și libertatea de a pleca oricând într-o nouă aventură. În realitate, însă, acest stil de viață vine și cu un preț. Iar după ani de călătorii, cei doi spun că au ajuns să ducă dorul unor lucruri banale de acasă.
Cristi și Ralu: „Să știi că e foarte bine să ai o rutină, lucrurile tale, cafeneaua ta, bucătăria ta, patul tău, să știi ce faci mâine-poimâine.”
Oana Andoni: „La ce simțiți că ați renunțat ca să călătoriți așa de mult?”
Cristi și Ralu: „La o rutină, la familie, la zilele importante: zilele de naștere, Crăciunul. Asta sacrificăm cel mai mult: relațiile cu oamenii noștri apropiați. Trăim sălbăticiți, suntem doar noi doi, e destul de ciudat.”
Pe de altă parte, tocmai această viață neobișnuită le-a oferit oportunitatea de a ajunge în locuri pe care puțini au șansa să le vadă. Au descoperit peisaje care par desprinse dintr-o altă lume.
Oana Andoni: „Care sunt locurile care vi s-au părut nepământești în călătoriile voastre?”
Cristi: „Tibetul… pentru că ți-e greu să-ți imaginezi că e un oraș, acolo sus. Trece trenul pe la 5000 de metri. Apoi, toată zona Phoenix-Arizona pare efectiv altă planetă, deșertul Atacama în Chile. E locul unde se vede cel mai bine cerul, e impresionant. Acolo testează și roverele pe care le trimit pe Marte. Și chiar așa te simți, de parcă nu ești pe Pământ, totul e roșiatic.”
Călătoriile cu trenul au un farmec aparte și au devenit una dintre modalitățile lor preferate de a descoperi lumea.
Cristi: „Dacă te uiți la noi pe canal, vei vedea că am luat cam toate trenurile lungi posibile: transsiberian, transtibetan, cel mai lung tren din America, primul tren din America. Ne plac trenurile. Toată lumea fuge de călătoriile astea lungi, noi le căutăm. Nu experimentasem până de curând unul din cele premium, călătoriile astea epice. Am avut șansa acum să mergem din Victoria Falls până în Africa de Sud cu Rovos Rail. E o experiență de făcut o dată în viață.”
Pentru Cristi și Ralu, călătoria nu înseamnă doar locuri noi, ci experiențe care îi schimbă și povești fascinante de împărtășit comunității lor. Iar după șase ani petrecuți pe drum, aventura celor doi este departe de a se încheia.