Simulare BAC 2025, proba la Limba Română. Roman psihologic (Camil Petrescu), la subiectul al treilea. Vezi subiectele

×
Publicitate

A început simularea examenului de Bacalaureat 2025, cu prima probă scrisă, cea la Limba și literatura română. După încheierea probei, subiectele și baremele de corectate vor fi publicate și vor putea fi consultate pe Știrile PRO TV.

UPDATE: Vezi rezolvarea subiectelor de la Limba română

UPDATE: S-a încheiat simularea la Limba română. vezi SUBIECTELE 

S-a încheiat simularea la limba română. 

simulare romana bac 2025

simulare romana bac 2025

Sursa: edupedu.ro

Rezolvarea subiectelor la Limba română va fi transmisă în direct pe stirileprotv.ro începând cu ora 13:00. Profesoara Cristina Gavriliță de la Centrul Unirea va prezenta răspunsurile corecte. 

UPDATE: Romanul psihologic la subiectul III

Primele informații apărute în mediul online arată că la subiectul al treilea a picat romanul prihologic. Alegerea cea mai frecventă la acest subiect este romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” - Camil Petrescu. 

Informația nu a putut fi confirmată de Știrile PRO TV. 

Revenim cu subiectele imediat ce apar imagini cu acestea. 

UPDATE: Simularea la Limba și literatura română a început la ora 09:00. Elevii claselor a XII-a au la dispoziție 3 ore pentru a rezolva subiectele din broșura de examen. 

Pe stirileptrotv.ro vedeți subiectele imediat ce apar în spațiul public. 

UPDATE: Elevii care susțin simularea la Bac 2025 au început să intre în sălile de examen. În cursul zilei, ei vor urma aceeași procedură pe care o vor avea și la examenul de Bacalaureat din iunie. 

----

Pentru elevii care se pregătesc pentru examenul de Bacalaureat 2025, simularea pentru proba la Limba și literatura română reprezintă un pas important în evaluarea cunoștințelor acumulate.

După încheierea probei, subiectele și baremele de corectare vor fi publicate pentru a oferi elevilor și profesorilor posibilitatea de a verifica performanțele și de a identifica domeniile ce necesită îmbunătățiri.

Desfășurarea probei scrise la Limba și literatura română din cadrul simulării la Bacalaureat 2025

Conform calendarului oficial al Ministerului Educației, simularea examenului de Bacalaureat 2025 pentru elevii din clasele a XII-a și a XIII-a începe în ultima săptămână din luna martie. Prima probă, la limba și literatura română, va avea loc pe 24 martie, iar rezultatele vor fi afișate până pe 8 aprilie 2025.

Probele încep la ora 9:00, iar elevii sunt încurajați să ajungă în sălile de examen cel târziu până la ora 8:30. Astfel, vor avea timp să se așeze confortabil și să își pregătească materialele permise (precum instrumente de scris, un dicționar pentru limba maternă, dacă este necesar, sau alte materiale specifice, conform regulamentului).

În cadrul organizării simulărilor Bacalaureat 2025, timpul alocat fiecărei probe scrise este stabilit pentru a se apropia cât mai mult de condițiile examenului oficial. De obicei, elevii beneficiază de trei ore pentru a rezolva subiectele, un interval suficient pentru a răspunde corect și a revizui răspunsurile, într-un ritm adecvat. Elevii au dreptul să părăsească sala de examen la minim o oră și jumătate din momentul în care sunt distribuite subiectele.

În caz de greșeli, elevii pot corecta răspunsul printr-o linie orizontală care va tăia textul greșit și pot scrie varianta corectă lângă acesta. La subiectele cu variante de tip grilă, elevii pot șterge răspunsul greșit cu o linie și marca varianta corectă, însă trebuie să fie atenți, deoarece prea multe ștersături pot cauza confuzie.

Este esențial ca ultima variantă aleasă să fie clar evidențiată, pentru a evita eventuale neînțelegeri în procesul de corectare. De asemenea, elevii trebuie să se asigure că lucrarea lor este lizibilă, iar fiecare răspuns final este ușor de identificat.

În ceea ce privește simularea Bacalaureatului 2025, se pune un accent deosebit pe corectarea digitalizată a lucrărilor, acestea fiind scanate și corectate pe platforme specializate. Acest sistem asigură un proces de corectare mai obiectiv și uniform, eliminând riscurile de erori care pot apărea în cazul gestionării lucrărilor în format fizic.

Ce se întâmplă cu notele obținute la simularea examenului de Bacalaureat 2025

Pentru mulți elevi, ideea de a susține un examen în fața profesorilor, chiar și în cadrul simulărilor, poate fi stresantă, mai ales dacă rezultatele ar putea influența mediile școlare. Totuși, autoritățile au stabilit că notele obținute la simulările Bacalaureatului 2025 nu vor fi trecute automat în catalog. Acestea sunt menite, în primul rând, să ajute elevii să își facă o autoevaluare a cunoștințelor dobândite.

Mai exact, notele obținute la simulare sunt un indicator pentru elev și profesor, oferind informații despre nivelul de stăpânire a materiei, lacunele existente și zonele care necesită mai multă atenție în pregătire. Dacă un elev dorește ca nota să fie trecută în catalog, poate depune o cerere scrisă, solicitând acest lucru.

Această opțiune a fost introdusă pentru a motiva elevii și a-i încuraja să se implice mai serios încă de la simulări. Dacă rezultatul este pozitiv și elevul consideră că îl va ajuta la încheierea mediilor, poate solicita introducerea notei. În schimb, dacă rezultatul nu este satisfăcător, acesta poate trata nota doar ca un ghid personal, fără ca aceasta să aibă un impact direct asupra situației sale școlare. Abordarea flexibilă urmărește să reducă presiunea și să încurajeze participarea activă a elevilor la simulări.

Profesorii recomandă utilizarea simulărilor ca un „punct de cotitură” în pregătirea elevilor. Oricare ar fi rezultatul, elevii pot identifica domeniile în care au dificultăți și pot planifica strategii de recuperare a materiei. De asemenea, profesorii pot ajusta metoda de predare sau organiza sesiuni suplimentare de pregătire pentru elevii care întâmpină dificultăți. Este esențial ca elevii să înțeleagă că aceste note sunt mai degrabă un barometru obiectiv al progresului lor.

Calendarul complet al examenului de Bacalaureat 2025

Probele examenului de Bacalaureat 2025 au început oficial pe 27 ianuarie, cu evaluarea competenţelor la BAC. Probele de competențe - evaluarea competenţelor digitale și evaluarea competenţelor lingvistice - au avut loc între 27 ianuarie și 7 februarie 2025. Între 29 şi 31 ianuarie a fost programată evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, iar în perioada 3 - 5 februarie a avut loc evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. Ultima probă a fost cea de evaluare a competenţelor digitale, care a avut loc în intervalul 5 - 7 februarie, conform calendarului de desfășurare a examenului de Bacalaureat 2025.

Până la începerea probelor scrise din cadrul examenului de Bacalaureat, elevii din clasa a XII-a au de susținut simularea examenului de Bacalaureat 2025, care are loc în cadrul modulului 4 de cursuri, începând cu data de 24 martie, conform structurii anului școlar 2024-2025. Prima probă este cea scrisă la Limba și literatura română. Datele pentru simulările probelor scrise sunt 24, 25, 26 și 27 martie.

Cursurile se încheie pentru clasele a XII-a/a XIII-a pe 6 iunie 2025, iar probele scrise din cadul examenului de Bacalaureat 2025 încep pe 10 iunie și se încheie pe 16 iunie.

Calendar simulare Bacalaureat 2025

  • 24 martie 2025: Limba și literatura română – probă scrisă
  • 25 martie 2025: Proba obligatorie a profilului – probă scrisă
  • 26 martie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – probă scrisă
  • 27 martie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 8 aprilie 2025: Comunicarea rezultatelor

Calendar Bacalaureat 2025 - sesiunea iunie-iulie 2025

  • 16 – 20 decembrie 2024: Înscrierea candidaților pentru susținerea probelor A, B, C, D din cadrul examenului național de bacalaureat – 2025
  • 27-29 ianuarie 2025: ⁠Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare oralăîn limba română– proba A
  • 29-31 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 3-5 februarie 2025: ⁠Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională– proba C
  • 5-7 februarie 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 30 mai – 4 iunie 2025: Susținerea probelor A, B, C, D pentru elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate
  • 2-6 iunie 2025: Înscrierea candidaților la probele scrise ale primei sesiuni de examen
  • 6 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
  • 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
  • 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
  • 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
  • 20 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 23-24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 30 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor finale

Calendar Bacalaureat 2025 - sesiunea august 2025

  • 14-21 iulie 2025: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 4-5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 6 august 2025: ⁠Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 7-8 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 11 august 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
  • 12 august 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
  • 13 august 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
  • 14 august 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
  • 18 august 2025: Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 19-20 august 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 26 august 2025: Afișarea rezultatelor finale
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Cristi Chivu are contractul pregătit, cu un salariu uriaș!
NEWS ALERT Cristi Chivu are contractul pregătit, cu un salariu uriaș!
Citește și...
Cum s-au descurcat elevii la simularea examenului de BAC. „Sunt ocupat. N-am avut timp”

Sunt note mai mari la română și la proba obligatorie față de anul trecut, dar mai mici la disciplina la alegere la simularea examenului de bacalaureat. La această testare au participat peste 110.000 de liceeni.

Rezultate simulare BAC 2026. Ce se întâmplă cu notele obținute de elevii din clasa a XII-a

Simularea examenului de Bacalaureat reprezintă, an de an, un reper esențial pentru elevii de clasa a XII-a, oferindu-le o imagine clară asupra nivelului de pregătire înaintea examenului final. 

Bacalaureat 2026. Calendarul oficial al probelor scrise și evaluarea competențelor pentru elevi

În 2026, ca în fiecare an, organizarea examenului de Bacalaureat este stabilită printr-un calendar oficial publicat de Ministerul Educației, care include atât perioada evaluării competențelor, cât și desfășurarea probelor scrise.

Recomandări
Războiul Strâmtorii Ormuz. SUA blochează porturile iraniene, Teheranul amenință întreaga regiune. UE se pregătește de criză

Blocada SUA asupra porturilor iraniene a început luni, la 17.00, ora României, iar Teheranul amenință cu represalii toate porturile din regiune. Petrolul a ”sărit” de 100 de dolari. UE estimează pierderi de 25 miliarde euro de la începutul războiului.

Peter Magyar, despre UE și NATO: ”1.000 de ani maghiarii s-au străduit să fie parte a Europei”. Mesaj către Rusia și China

Peter Magyar, câștigătorul alegerilor din Ungaria, s-a declarat mândru că țara sa este membră UE și NATO, în timp ce poporul maghiar s-a străduit 1.000 de ani să fie parte a Europei. El a mulțumit Rusiei și Chinei că au acceptat rezultatul alegerilor. 

Prețurile la carburanți se schimbă de la o zi la alta. Cu cât se vând motorina și benzina în București

După zilele de sărbătoare, revenim la rutină, care pentru mulți înseamnă și inevitabilele opriri la benzinărie.