Ministerul Educației și Cercetării a publicat astăzi, 17 august, la ora 08:00, rezultatele înregistrate în a doua sesiune a examenului național de Bacalaureat din acest an, înainte de contestații, scrie news.ro.

Peste 9.600 de candidați au promovat examenul

Prezentate sintetic, datele statistice agregate relevă următoarea situație:

Ministerul Educației consemnează o rată cumulată de promovare, pentru toți candidații, de 33,8%, în creștere cu peste 5% față de prima afișare din sesiunea similară a anului trecut, când rata de promovare a fost de 28,4%. De asemenea, aceasta este cea mai mare rată de succes în sesiunea a doua în actualul format de organizare și desfășurare a examenului de Bacalaureat, conform Legii nr. 1/2011.

Numărul total al candidaților promovați este de 9.623. Dintre aceștia, 6.700 de candidați sunt din promoția curentă, ceea ce indică o rată de reușită de 34,9%, iar 2.923 sunt absolvenți de liceu din promoțiile anterioare, rata de reușită fiind de 31,6%.

Rata de participare este de 85,1%. La probe s-au prezentat 28.481 de candidați din totalul celor 33.455 de candidați înscriși.

În același timp, 56 de candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia nu vor putea participa la următoarele două sesiuni ale examenului.

Cinci candidați au promovat examenul cu medii cuprinse între 9,50 și 9,99.

Contestațiile pot schimba notele

Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea eventualelor contestații, aceasta din urmă inclusiv prin mijloace electronice, sunt programate marți, în intervalul orar 14:00 - 18:00, respectiv în zilele de 19 și 20 august.

Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul la depunerea contestației. De asemenea, vizualizarea lucrărilor are caracter strict informativ și nu implică recorectarea acestora.

În momentul vizualizării lucrării sau lucrărilor, candidații minori trebuie să fie însoțiți obligatoriu de un părinte sau reprezentant legal.

Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună sau să transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Rezultatele finale vor fi disponibile luni, 24 august.

Ce note sunt necesare pentru promovare

Nota minimă de promovare a fiecărei probe scrise este 5 (cinci), iar media necesară pentru promovarea examenului este de cel puțin 6 (șase).

Rata de promovare este calculată din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.