„Trebuia să-l pună pe arest, nu să ni-l omoare”. Mărturiile rudelor tânărului torturat de un polițist, timp de aproape 3 ore

×
Publicitate

Moartea unui tânăr, bătut cu brutalitate în sediul Poliției Locale Arad, este anchetată de autorități.

Bărbatul de 32 de ani, aflat sub influența unor substanțe halucinogene, a fost ridicat de pe stradă, după ce mai mulți oameni s-au plâns de comportamentul lui. Odată ajuns la poliție, a fost lovit crunt. În incident au fost implicați trei polițiști locali. Unul dintre ei a fost arestat, în urmă cu puțin timp și este acuzat de tortură, soldată cu moartea victimei, care s-a stins la scurt timp, la spital.

Bărbatul a fost lovit cu cruzime, inclusiv la cap

Mircea Vișan, zis „Vișinel”, a fost luat de pe stradă, încătușat, și dus la sediul Poliției Locale Arad pe 14 iulie. Tânărul făcea parte dintr-o familie numeroasă din Lipova și lucra cu ziua. Potrivit procurorilor, agenții l-au ridicat pentru că mai mulți localnici s-au plâns de comportamentul său. Consuma substanțe halucinogene din pungă și agasa trecătorii.

Potrivit datelor din anchetă, omul a fost lovit cu cruzime, inclusiv la cap, atât în parcarea Poliței Locale Arad, cât și în sediul instituției.

După câteva ore, polițiștii au cerut o ambulanță, iar la fața locului a ajuns și un echipaj SMURD. După 30 de minute, bărbatul este fost scos pe targă şi transportat la spital, unde moare câteva ore mai târziu.

În parcarea interioară, doi dintre membri echipajului exercită acte de violență asupra persoanei vătămate, care era încătușată, cu mâinile la spate. Unul dintre agenți i-a aplicat mai multe lovituri în zona capului. În interior, agentul a exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate, iar aceste aspecte au fost înregistrate de camerele de supraveghere video instalate în incinta sediului”, se arată în comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.

Elena Goman, sora tânărului decedat:Trebuia să-l pună pe arest, nu să ni-l omoare, să-l punem în pământ, că din pușcărie mai iasă, dar din pământ nu o să mai iasă”.

Rada Mușunea, sora tânărului decedat: Nu trebuia să-l omoare, să-și facă legea singuri cu mâna lor...”.

Moartea tânărului, una violentă

Primele rezultate ale necropsiei au indicat că moartea târnărului, dependent de droguri, a fost provocată de substanțele ingerate pe stradă. Însă, potrivit raportului IML, care conţine analize amănunţite de laborator, moartea a fost una violentă, cauzată de loviturile brutale în zona capului şi toracelui, care au dus şi la ruperea unor organe. Cu aceste dovezi noi, procurorii au decis să îl reţină pe agentul de 29 de ani, şi să îl acuze de tortură. Practic, tânărul a fost bătut ore în șir, inclusiv cu bastonul.

Pavel Palcu, procuror criminalist:Am dispus schimbarea încadrării juridice din purtare abuzivă și ucidere din culpă în tortură, care a avut ca urmare moartea victimei. Atâtea leziuni nu am văzut, opt pagini din raportul medico-legal”.

În incident au fost implicați trei polițiști locali, dar numai unul a fost reținut.

Adrian Toma, director general al Poliției Locale Arad:Polițistul local nu a mai lucrat nicio zi, el a intrat în concediu medical imediat după ce a survenit nefericitul incindent”.

Dacă va fi găsit vinovat, agentul ar putea primi între 15 și 25 de ani de închisoare.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Jocurile de noroc, taxate mai dur prin OUG-ul semnat de Ciolacu: „Companiile de pariuri fac miliarde în România”

Jocurile de noroc vor fi taxate mult mai dur în România, potrivit unei ordonanțe adoptate de guvern. Firmele din acest sector trebuie să fie înregistrate la noi în țară ca să poată funcționa.

Comitetul anti-tortură al Consiliului Europei: În trei spitale de psihiatrie pacienții au fost abuzați fizic și verbal

Un raport al Comitetului anti-tortură al Consiliului Europei pune în lumină, o dată în plus, neregulile din spitalele de psihiatrie de la noi.

Primarul din Mioveni, acuzat de trafic de influență, avea suspiciuni că este urmărit. Ce avere are, oficial, Ion Georgescu

Primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu, este în centrul unui scandal de corupție neobișnuit. Procurorii DNA l-au prins nu în momentul în care ar fi primit vreo mită, ci când ar fi restituit o tranșă dintr-o presupusă șpagă de 10.000 de euro.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.