„Totul s-a năruit”. Localnicii din Covasna se tem că nu își vor mai putea reface locuințele. Riscurile nu au trecut

×
Publicitate

În Covasna ploaia s-a oprit vineri-noapte și apa a început să scadă. Sute de pompieri lucrează cu motopompe de mare putere, dar chiar și așa vor mai trece două-trei zile până când oamenii vor putea intra în case.

Până duminică la ora 24, zona este sub cod galben de inundații.

Unele case din Băcel sunt și acum înconjurate de ape. Se văd doar pe jumătate în spatele gardurilor. Chiar și acolo unde apa a scăzut până la temelie, curtea este plină. În multe locuri proprietarii încă nu se pot întoarce. Și animalele așteaptă să revină acasă, unele sunt sinistrate în poduri, altele stau în fața porților.

Familia Dămoc a cumpărat o casă aici anul trecut.

Constanța Dămoc: „Am avut un vis, ne mutăm la țară. Avem copii plecați și am zis măcar nepoții măcar două săptămâni pe an să vină la bunici. Și-am zis să le oferim un colț de rai. Dar totul s-a năruit.”

Iosif Dămoc: „Am venit miercuri, era uscat, am intrat. Joi când am venit era apa de un metru. S-a dus tot. Nu știu cum va fi casa după ce se retrage apa, să n-o macine să se ducă jos cu totul”.

La inundațiile de acum șapte ani, familia Iuga a rămas fără casă. Oamenii au ridicat alta, cu temelia mai înaltă. Acum apa nu a mai intrat înăuntru, dar ca să ajungă în interior și-au făcut o punte către fereastră.

Emilia Iuga: „În curte e apă. O jumătate de metru mai este, așteptăm să se ducă să facem curat.”

Laszlo Sandoe, directorul SGA Covasna: „În zona inundată scăderea e undeva la 30 cm. Suprafața apei e foarte mare, adâncimea nu o putem ști doar dacă sondăm din barcă.”

Pompierii lucrează cu 30 de motopompe care scot 100.000 de litri de apă pe minut, ceea ce într-o oră înseamnă aproximativ 6.000 de metri cubi. Dar tot mai au de muncă. Potrivit prefectului, în lunca Râului Negru s-au acumulat câteva milioane de metri cubi de apă.

Ca să facă față situației, salvatorii au instalat un punct de comandă mobil, de unde pot monitoriza terenul cu camere perfomante, drone și satelit, astfel încât să poată lua rapid decizii, unde și cum să intervină.

Într-adevăr, în imaginile surprinse din dronă joi nu se zărea niciun petec de pământ. Localnicii sunt însă neputincioși. Potrivit autorităților, vor putea intra în case abia peste câteva zile.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62548260
Ce a pățit o femeie din Suceava care a legat un câine de mașină ca să-l abandoneze într-un loc pustiu
Poliția din Suceava a deschis un dosar penal pentru cruzime față de animale în cazul unei femei de 64 de ani care a legat un câine de automobilul său și l-a târât pentru a-l abandona pe malul unui râu.
62548232
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”
Preşedintele Nicuşor Dan a ajuns la Salina Praid, unde sute de oameni s-au adunat în faţa intrării, în speranţa că vor putea discuta cu acesta şi vor primi soluţii. Oamenii sunt îngrijoraţi că închiderea salinei îi lasă fără surse de venit.
62436143
Motivul pentru care mai mulți pasageri s-au luat la bătaie înainte de decolarea unui avion de pe Aeroportul „Henri Coandă”
Mai multe persoane s-au bătut pe Aeroportul „Henri Coandă”, înainte ca o aeronavă să decoleze către Oslo, Norvegia.