„Suntem în faţa unei realităţi care pute, rupe şi ucide". Preotul Necula trage un semnal de alarmă cu privire la droguri

62188043

Preotul Constantin Necula, preşedintele asociaţiei „Crucea Albastră”, trage un semnal de alarmă și avertizează cu privire la fenomenul consumului de droguri în România.  

Preotul susține că acest fenomen poate fi combătut numai dacă autorităţile, ONG-urile şi populaţia se unesc într-un efort comun de educaţie, prevenţie şi ajutorarea consumatorilor, pentru că „suntem în faţa unei realităţi care pute, rupe şi ucide".

„Ştiţi cu ce se vindecă frica, nu? Cu un zâmbet de încredere şi cu multă muncă, cu suflecarea mânecilor şi căutarea soluţiilor. Perioada poeziei metaforice în sistemul românesc de control antidrog, antialcool, anti-jocuri de noroc, a trecut. Gata! Suntem în faţa unei realităţi care pute, rupe, ucide. Poveşti cu zâne nu mai ţine", a declarat părintele Necula, la conferinţa „DA vieţii fără droguri", care a avut loc joi seara, la Sibiu.

Preotul Necula spune că este nevoie de mai mulţi psihologi, medici şi mai multe centre specializate în tratamentul antidrog.

„Nouă ne lipsesc centre teritoriale specializate în tratamentul antidrog, ne lipsesc psihologi oficial învăţaţi să facă asta, ne lipsesc medici care să aibă curajul să nu dea metadonă în locul amfetaminei, ci să zică că nicio dependenţă nu se tratează cu altă dependenţă mai mică. Punct. (...) E drama prea mare ca să ne mai putem permite doar conferinţe, simpozioane şi întâlniri. (...) România e a noastră. Nu trebuie să vină nimeni de nicăieri ca să rezolve situaţia noastră. Treziţi-vă! Nu are cine veni de nicăieri pentru a ne reînvăţa limba română, statura română şi ajutorul acesta între oameni. (...) Unde nu există voce care mângâie, nu există soluţii. Într-o ţară care ţipă continuu, trebuie să ne păstrăm calmul şi să ne aducem aminte că există o vorbă liniştită, cuminte, vorba cronicarului: mult pot puţinii buni împreună", a arătat preotul sibian.

Potrivit lui Constantin Necula, România are nevoie de o alternativă la consumul de droguri şi copiii, adolescenţii şi tinerii nu trebuie să înlocuiască o dependenţă cu alta.

„Trebuie să dăm României o alternativă. Iar alternativa este: 'dacă stăm împreună, nu ne învinge nimeni'. Nu există politică? Nu e nimic. Noi suntem politica antidrog. Nu există finanţare? Nu-i nimic. Noi suntem finanţarea antidrog. Nu există voinţă?. Deşi asta pare că acum, dintr-o dată, a devenit foarte la modă. Dăm noi din voinţa noastră, pentru ceilalţi. Asta înseamnă un trup social sănătos, să se ofere, să dăruiască, să nu îşi bată joc de oameni. Întrebarea mea este după ce am auzit pe oamenii aceştia vorbind, cum pot să ajungă aşa de prost? Cum am ajuns, când am ajuns noi, ca popor, un popor de proşti aşa de mari, încât tot ce ne bagă sub nas copiii noştri să consume?! Şi nu sunt supărat că îi scoatem de la droguri, dar îi lăsăm la alimente de tot felul, îi facem dependenţi de televizor. Cea mai bună dădacă electronică e televizorul. Îi face dependenţi de mii de alte lucruri mizere, care uneori, din nefericire, se coagulează în dependenţă", a spus Constantin Necula.

Necula s-a arătat îngrijorat de faptul că o generaţie întreagă îşi pierde sensul, din cauza drogurilor, în România.

„Toată lumea priveşte doar la urmările fizice, accidente masive, pierderi pe conştiinţă, căderi. Oameni buni, o generaţie întreagă îşi pierde sensul! E lucrul cel mai grav la care este supusă acum România. Şi nu vine nimic din spate să susţină rebranduirea în sens a acestor copiilor", a subliniat preotul Constantin Necula.

Preşedinte la „Crucea Albastră", Necula a vorbit despre ceea ce făcea la această organizaţie, în urmă cu mai mulţi ani, când nu era luat în seamă, când le spunea directorilor de licee din Sibiu că elevii se droghează.

„Pentru mine personal e dificil, că oamenii se aşteaptă ca un popă să fie tăntălău când vorbeşte, moale, să nu deranjeze pe nimeni. În urmă cu foarte mulţi ani, în Sibiu, Crucea Albastră a desfăşurat o activitate în care le spuneam directorilor din vremea aceea 'avem probleme în licee, s-au strecurat deja droguri'. Ne-au privit ca pe duşmani ai societăţii multilateral dezvoltate. (...) Până acum câteva luni, să spui în faţa societăţii româneşti că avem o problemă gravă cu drogurile, că de fapt nu mai e doar problema mea sau a Poliţiei sau a unei direcţii, ci este o problemă naţională, părea că ai luat-o razna. Te priveau cu superficialitate. (...) Oameni care n-au mişcat în viaţa lor din spaţiul Facebook-ului, îşi permit să dea lecţii oamenilor care miros rahatul situaţiei ca atare, că pute. (...) Da, credeţi-mă, eu ştiu dimineţile mele petrecute ca voluntar, în primă fază la Crucea Albastră, ştergând bine pe jos, pe sus, nu reuşeam niciodată. Chemam zugravii.(...) Gândiţi-vă când în copil e cineva pe care nu-l cunoşti", a povestit Constantin Necula, conform Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
Și-a prevestit Mircea Lucescu moartea? Declarația tulburătoare făcută în urmă cu doar șase luni
Și-a prevestit Mircea Lucescu moartea? Declarația tulburătoare făcută în urmă cu doar șase luni
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
Un tânăr din județul Timiș a încălcat ordinul de protecție și și-a tăiat brățara de monitorizare. Unde l-au găsit polițiștii

Un tânăr de 23 de ani, care avea ordin de protecţie și interdicţia de a se apropia de tatăl său, şi-a tăiat brăţara de monitorizare şi a plecat la o fermă, unde a şi fost găsit de poliţişti. El a fost reţinut pentru 24 de ore.

Angajații de la trei mine din Valea Jiului nu au intrat la muncă, după ce au aflat că nu vor primi primele de Paşte

Peste 100 de angajaţi de la minele Vulcan, Lupeni şi Livezeni, din Valea Jiului, nu au intrat în subteran, miercuri dimineaţă, în schimbul I, după ce au aflat că nu vor primi primele de Paşte, prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă.

Înainte și după. Ciucu a dat jos prismele ilegale cu reclame din Centru. Deci se poate. Dar de ce a durat atât

De la jumătatea lui februarie, primarul general Ciprian Ciucu a scos din centrul Bucureștiului mai multe prisme publicitare montate ilegal.

Recomandări
Ce se întâmplă în Strâmtoarea Ormuz la câteva ore după anunţarea încetării focului între SUA şi Iran

Datele privind traficul maritim indicau o activitate redusă în Strâmtoarea Ormuz la mai mult de șase ore după ce SUA și Iranul au anunțat o încetare a focului de două săptămâni.

Cum au sărbătorit iranienii pe străzile din Teheran după armistițiu. „Moarte Americii, moarte Israelului” | GALERIE FOTO

Mulţimi de iranieni au ieşit miercuri în Piaţa Enghelab din Teheran, fluturând steaguri şi declarându-şi loialitatea faţă de liderul suprem Mojtaba Khamenei, după ce Statele Unite şi Iran au convenit asupra unui armistiţiu temporar de două săptămâni.

Boala care l-a răpus pe Mircea Lucescu. Încercările medicilor au fost zadarnice, pe final

Mircea Lucescu era internat de nouă zile la Spitalul Universitar. Deși săptămâna trecută se simțea bine și trebuia externat, starea lui s-a deteriorat rapid, iar medicii nu l-au mai putut salva.