„Guvernul pune frână partidelor mici, din opoziție”. Politicienii din plan secund acuză numărul uriaș de semnături necesar

×
Publicitate

„Guvernul pune frână partidelor mici, din opoziție”. Este acuzația liderilor Dreptei Unite, a celor de la AUR, dar și a candidaților independenți care se străduiesc în aceste zile să strângă semnături.

În lipsa acestora nu își pot înregistra candidaturile pentru alegerile euro-parlamentare.

Cu toţii au reclamat că legea din România solicită de patru ori mai multe semnături decât sunt necesare, în medie, în restul statelor europene.

Pentru a demonstra că merită să îi reprezinte pe români, legea electorală le cere candidaților la funcțiile importante din stat liste cu semnăturile susținătorilor. În cazul alegerilor pentru Parlamentul European, un partid are nevoie de susţinerea a 200.000 de cetățeni. Adică echivalentul a patru arene naționale la capacitate maximă, iar un independent de 100.000. Listele ar trebui depuse la Biroul Electoral Central în același timp cu candidatura.

Paul Ene, candidat USR la primăria sectorului 4: Până acum am avut la dispoziție 30 de zile să adunăm semnături, acum avem doar 18. Sunt multe, 200.000, dar ieșim în stradă zilnic și adunăm…”

Cei de la USR, PMP și Forța Dreptei spun că vor strânge semnăturile necesare, dar formațiunile mai mici au criticat mult mai vehement legea. Partidul lui Dacian Cioloș are un cort în care strânge semnături chiar în fața Guvernului. Fostul premier a reclamat că legile actuale susțin monopolul partidelor mari nu, doar prin semnăturile pe care le impun, ci și prin modalitățile de finanțare.

Dacian Cioloș, președinte REPER: „În țări precum Germania, Olanda, este nevoie de 6-7.000 de semnături, numai la noi este nevoie ca la ruși”

AUR, formațiunea lui George Simion, are până acum 176.000 de semnături din cele 200.000 necesare.

George Simion, președinte AUR: „E greu să aduni atât de multe semnături, de AUR mai știe lumea, dar de partidele mici nu”.

În cazul independenţilor, situaţia este şi mai dificilă.

Vlad Gheorghe, europarlamentar independent: „Am strâns până acum peste jumătate din numărul necesar de semnături, dar cu o muncă titanică, cu ajutorul voluntarilor și a prietenilor mei. Oamenii descarcă lista de pe siteul meu și o dau pe la prieteni, pe la colegi”

Reprezentanţii puterii susțin că europarlamentarii reprezintă un număr mare de oameni, de aceea trebuie să facă și dovada că au susținerea acestora.

Lucian Romașcanu, purtător de cuvânt PSD: „Mă mir că există această temere pentru cineva care zice că are sute de mii de urmăritori, care depășește 3-400 de mii de oameni când dă ceva pe Facebook”.

Septimius​ Pârvu​, expert în bună guvernare și procese electorale: „S-a ales procentul de 1% din totalul alegătorilor, câţi erau în 2007, e un număr mare mai ales pt independenţi.”

Candidaturile pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie pot fi înregistrate cel mai târziu până pe 10 aprilie.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Medicii avertizează cu privire la o nouă pandemie. Virusul la care oamenii nu sunt imuni

Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA) a avertizat miercuri cu privire la o pandemie de gripă aviară dacă virusul devine transmisibil între oameni, deoarece aceştia nu au imunitate la virus, relatează Reuters.  

Drumarii au început deszăpezirea pe Transalpina. Speră să termine până începe vacanța de 1 Mai și de Paște

Vremea caldă a făcut ca drumarii să înceapă deja deszăpezirea celei mai înalte șosele de la noi, Transalpina.  

Nou lot din produsul „Nuggets cu pui”, retras de la comercializare de Lidl. Poate conține salmonella

Lidl retrage de la comercializare un nou lot din produsul „Nuggets cu pui”, întrucât nu se poate exclude prezenţa bacteriei salmonella. Produsul poate fi returnat în magazine.

 

Recomandări
Nicușor Dan face declarații la ora 17:00, după consultările de la Cotroceni. Este așteptat numele noului premier desemnat

Președintele României, Nicușor Dan, va susține o declarație de presă la Palatul Cotroceni la ora 17.00. Liderul este așteptat să facă, de această dată, o nouă desemnare oficială pentru funcția de premier.

SUA transmit ”admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”. Ce a vorbit Patriarhul Daniel cu trimișii lui Trump

Departamentul de Stat american a transmis „admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”, într-o vizită a Însărcinatului Special pentru Libertatea Religioasă Internațională și a ambasadorului SUA în România la Patriarhia Română. 

Un elev de 11 ani din Timiș a fost bătut la școală de un coleg mai mare, la finalul orelor. Copilul a ajuns la spital

Un băiat de 11 ani din localitatea Chevereşu Mare, judeţul Timiş, a fost dus la spital, după ce a fost bătut de un coleg de 13 ani, la şcoală, la finalul programului. Poliţiştii au deschis dosar penal.