Incendiu cu degajări mari de fum în Giurgiu. Zeci de bătrâni au fost evacuați dintr-un cămin

62316910
News.ro

Zeci de persoane în vârstă cazate într-un cămin pentru bătrâni din Giurgiu au fost evacuate, sâmbătă dimineaţă, după ce un incendiu a cuprins o locuinţă situată în apropiere.  

O femeie în vârstă de 91 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportată la spital.

„Incendiul se manifesta violent, cu degajări de fum, iar casa se afla în imediata apropiere a unui cămin pentru persoane vârstnice, situat pe şoseaua Sloboziei. Fumul a pătruns şi în clădirea respectivă, fiind necesară evacuarea a 28 de persoane care erau cazate în cămin şi a personalului de serviciu, ca măsură de protecţie. Acestea se aflau la parter şi la etajul 1 şi au fost evacuate de pompieri în curtea căminului. Imediat, s-au aerisit toate încăperile afectate de fum, la etaj, iar 27 de persoane au fost conduse în sălile amenajate la parterul clădirii. O femeie, în vârstă de 91 de ani, cu probleme medicale deja existente, a fost preluată de un echipaj SMURD şi transportată la spital”, informează ISU GIurgiu.

Incendiul s-a extins pe o suprafaţă de aproximativ 250 de metri pătraţi. Proprietarii locuinţei s-au autoevacuat şi nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Focul a distrus ferestre, uşi, mobilier, electronice şi electrocasnice, o tonă de lemne de foc, articole textile, iar pereţii casei s-au degradat în proporţie de aproximativ 65%.

La căminul pentru persoane vârstnice s-au deteriorat o fereastră PVC, izolaţia exterioară a clădirii pe o suprafaţă de aproximativ 25 de metri pătraţi şi un aparat de aer condiţionat.

Alte două proprietăţi au fost afectate de acest incendiu. Cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza coşului de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile din apropiere, precizează ISU Giurgiu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62316894
Imagini rare cu cea mai mare adunare de broaște țestoase din întreaga lume

Oamenii de știință au făcut publice imagini spectaculoase cu cea mai mare adunare de broscuțe țestoase din întreaga lume.  

62313091
Bărbat din Gorj, accidentat mortal în timp ce se deplasa. Șoferul a fugit de la locul faptei

Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din comuna Slivileşti, a murit accidentat de un autoturism, pe DJ 673.  

62316893
Sărbătoare mare la o grădină zoologică din Marea Britanie. S-a născut un pui din cea mai rară specie de cimpanzei

Este sărbătoare mare la grădina zoologică din Chester, Marea Britanie, după ce un pui din cea mai rară specie de cimpanzei a venit pe lume la finalul anului trecut.

 

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, și liderul pieței de restructurare și insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.