„Au intrat în bătătură”. Război între două familii din Cojasca. Bătaia cu bolovani și topoare a fost transmisă LIVE

×
Publicitate

Război între două familii din Cojasca, Dâmbovița. 15 persoane au intrat în casă peste rivalii lor și i-au atacat cu bâte, bolovani și topoare. Totul a fost transmis live pe contul de Facebook al uneia dintre victime.

Patru persoane au ajuns la spital, însă cel mai grav rănit este un băiat de 15 ani, care a fost lovit în cap cu un topor. Familia atacată se teme, pentru că un singur rival a fost arestat preventiv pentru omor, iar restul atacatorilor sunt cercetați în libertate.

Momentul în care cei 15 bărbați se apropie de casa victimelor cu bâte, pietre, furci și topoare a fost transmis live pe Facebook de una dintre victime. Atacatorii au dat buzna în curte, apoi în casa aflată încă construcție.

„Au intrat în casă, ia uitați, au intrat în bătătură. Filmează, filmează! Lasă-i, mă, să intre!”, se aude în filmare.

Cei atacați s-au apărat cum au putut, dar au fost depășiți numeric.

Patru persoane au ajuns la spital. Cel mai grav este un adolescent de 15 ani, lovit cu toporul în cap. Copilul a trecut deja printr-o operație, iar medicii spun că ar putea rămâne cu sechele.

Mădălina Velcu, mama adolescentului rănit: „Lovitura de topor i-a împins osul și i l-a rupt, dar există și riscuri: riscul să nu își mai simtă piciorul și mâna stângă.”

Un alt bărbat este internat la spitalul din Târgoviște.

Marin Bădilă, victimă: „M-a tăiat și cu sabia și mi-a dat și cu țeve, lopată. Am piciorul fracturat și la amândouă mâini am tije.”

Casa victimelor arată ca după război. Multe geamuri au fost sparte, pereții mânjiți cu sânge, iar trei mașini au fost distruse. Conflictul ar fi pornit de la o taxă de protecție, acuză victimele.

La trei zile de la incident, polițiștii au intrat și ei în casa atacatorilor, dar cu mandat de percheziție. 14 persoane au fost duse la audieri, iar opt au fost reținute în aceeași zi. Dintre acestea, magistrații au decis că șapte bărbați să fie cercetați în stare de libertate, iar cel care l-a atacat cu toporul pe băiatul de 15 ani să fie arestat preventiv pentru o lună de zile.

Ana Maria Liță, purtător de cuvânt al IPJ Dâmbovița: „La data de 22 aprilie, pe fondul unui conflict și al consumului de alcool, ar fi agresat fizic patru persoane. Polițiștii au efectuat 12 percheziții domiciliare, în comună Cojasca.”

Procurorii fac cercetări pentru tentativă de omor, loviri, distrugere și violare de domiciliu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62156809
Cristian Rizea a fost expulzat din Republica Moldova. Fostul deputat a fost arestat în România

Fostul deputat Cristian Rizea, dat în urmărire internaţională de autorităţile române, a fost declarat persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 15 ani şi a fost îndepărtat sub escortă.

62343165
A murit femeia de peste 250 de kilograme, ținută pe jos în spital pentru că nu s-a găsit un pat special. Reacția lui Rafila

Femeia din Dorohoi care suferea de obezitate morbidă a murit în urma unui un stop cardio respirator.

62224181
O femeie a născut în toaleta unui centru comercial din Râmnicu Vâlcea. A aruncat copilul într-un sac

Un bărbat din Râmnicu Vâlcea a anunțat poliția, joi, că în baia unui centrul comercial din oraș este o cantitate însemnată de sânge pe podea și pe pereți.

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Sorin grindeanu dominic fritz
PSD îi cere lui Dominic Fritz să renunţe la funcţia de preşedinte al USR: „A știut că fapta sa este ilicită”

Reprezentanţii PSD îi cer lui Dominic Fritz să renunţe la funcţia de preşedinte al USR şi la ''sinecura de la partid, plătită cu mii de euro din banii de subvenţie ai formaţiunii'', şi să îşi caute de lucru în mediul privat.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, și liderul pieței de restructurare și insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.