Urșii au ajuns până în fața primăriei din Băile Tușnad. Opt animale au fost alungate de jandarmi

×
Publicitate

Nu mai puțin de opt urși au intrat în Băile Tușnad în ultimele 24 de ore, iar în toate cazurile jandarmii au intervenit și au reușit să-i alunge fără incidente. Câțiva au poposit chiar în fața primăriei.

 

Animalele au pătruns din pădure în diferite zone din oraș, ajungând chiar și în fața primăriei, iar oamenii care i-au văzut au sunat la 112.

Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Harghita, în ultimele 24 de ore au fost primite două apeluri la 112 prin care era anunţată prezenţa a opt urşi în localitatea Băile Tuşnad, relatează news.ro.

„Primul apel primit de la o femeie, prin intermediul SNUAU 112, luni, 24 mai, la orele 21:54, ne anunţa despre prezenţa unei ursoaice cu doi pui pe Aleea Sfânta Ana şi a trei urşi în faţa primăriei din Băile Tuşnad. A fost trimis de îndată un echipaj de intervenţie din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil, care a trecut la îndepărtarea unui urs din apropierea unui magazin, ceilalţi urşi părăsind zona unde fuseseră semnalaţi, retrăgându-se în pădure", a transmis Jandarmeria Harghita.

Al doilea apel a fost efectuat la ora 23, un bărbat semnalând prezenţa unui urs pe strada Gării şi a altuia în faţa Primăriei.

„Aceeaşi patrulă din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil a trecut la îndepărtarea animalelor sălbatice înspre zona împădurită. Din cele relatate de către ambii apelanţi, urşii se aflau în căutare de hrană", a precizat Jandarmeria Harghita.

Jandarmii au rămas în zonă pentru o perioadă, pentru a se asigura că pericolul nu mai este iminent şi au fost anunţate autorităţile cu atribuţii în acest domeniu, nefiind înregistrate alte evenimente.

De la începutul anului, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita au fost înregistrate 58 de apeluri de urgenţă, prin care era semnalată prezenţa ursului în apropierea aşezărilor umane.

Zonele unde jandarmii au fost solicitaţi pentru a îndepărta urşii din apropierea aşezărilor umane au fost localităţile Băile Tuşnad, Miercurea Ciuc, Gheorgheni, Subcetate, Sâncrăieni, Izvoru Mureşului, Ditrău şi Topliţa.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Amenzi pentru ignorarea carantinei, la Brăila. La cât au ajuns sancțiunile

Amenzi pentru nerespectarea carantinei au fost aplicate de polițiștii din Brăila în cazul a șase persoane, care au strâns amenzi totale de 8.000 de lei.

Surpriză de proporții. Domeniul în care activează mai multe femei decât bărbați

În România, femeile reprezintă mai bine de jumătate dintre angajații din domeniul științei și tehnologiei. Ţara noastră fiind peste media Uniunii Europene la acest capitol.

Curtea de Apel amână cererea lui Dragnea de mutare din Capitală a procesului privind eliberarea condiţionată

Curtea de Apel Bucureşti a amânat pentru 14 iunie dezbaterea cererii depuse de Liviu Dragnea în care fostul lider PSD solicita strămutarea de la Tribunalul Bucureşti la un alt tribunal a procesului privind eliberarea sa condiţionată din închisoare.

Recomandări
Consultări decisive la Cotroceni: PSD și AUR cer la guvernare, PNL nu emite pretenții, USR e deschis. Anunțul președintelui

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.

UE i-a răspuns lui Donald Trump după amenințările cu tarife: Parteneriatul cu Canada „nu este îndreptat împotriva nimănui”

Comisia Europeană i-a răspuns joi lui Donald Trump, după ce președintele SUA a amenințat UE cu tarife vamale din cauza apropierii de Canada, informează EFE.

Ilie Bolojan, după discuțiile de la Cotroceni: „Principala provocare este păstrarea controlului asupra finanțelor publice”

Președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a declarat joi, după consultările cu Nicușor Dan, că România are nevoie de un guvern cu un premier credibil, miniștri competenți și un program adaptat realităților economice.