Fără un management real al ursului, specie protejată, pericolul poate apărea oricând în locuri noi.
Când ursul își mută masa lângă casa omului, efectele sunt foarte vizibile.
Pentru un fermier transilvănean, ursul nu este o imagine spectaculoasă, cu o vietate din sălbăticie. Este animalul care, într-o singură noapte, poate transforma un staul într-o pagubă sau un lan întreg într-o recoltă compromisă.
La 15 kilometri de orașul Reghin, la o fermă, un urs a omorât de curând o vacă. La fața locului vine un reprezentant al Agenției pentru Protecția Mediului. Fotografiază animalul, consemnează paguba, strânge datele.
Ferma are gard electric, dar ursul înfometat a săpat pe sub el.
Ce despăgubiri primesc oamenii pentru o vacă ucisă de urs
Mai departe, începe dosarul de despăgubire. La sediul APM Mureș sunt munți de dosare. Directoarea și cei din birouri susțin că mai toată munca zilnică se concentrează pe întocmirea documentațiilor în baza cărora oamenii să fie despăgubiți. Se dau, în medie, 3 mii de lei pentru o vacă ucisă și 800 pentru o oaie.
Într-o altă zonă, la limita cu Sibiul, fermierii s-au plâns de alte pagube uriașe. Ursul are aici o altă sursă de hrană: porumbul. La adăpostul lanurilor, culcă plantele și mănâncă toată noaptea. Dimineața, din aer, se văd urmele ospățului.
Astăzi, agricultura s-a schimbat. Sunt suprafețe întinse, fertile, cultivate în Mureș, Harghita, Sibiu, Vrancea, Maramureș sau Hunedoara. Aici porumbul găsește condiții bune, iar cocenii ajung la peste 2 metri înălțime, lanurile fiind uneori mai mănoase ca în Bărăgan. Pentru animal, totul e clar. În pădure trebuie să caute, să scormonească și să consume energie. Într-un lan, hrana este concentrată, la doar câteva sute de metri de locul în care trăiește.
Robert Szep, director Institut de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetic și Resurse Montane: Aceste culturi, porumbul la boabă, nu se cultivau în depresiunea Ciucului, e mană cerească pentru urs, mănâncă mult zahăr.
Agnes Keresztesi, cercetător: „Practic, noi l-am atras”.
La Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști din Miercurea-Ciuc, cercetătorii spun că ursul își schimbă în timp sursele de hrănire.
Ar trebui să știm ce mănâncă, dacă e specie protejată, dar, din păcate, în România nu se fac studii despre ce poate găsi în pădurile vaste. Primele cercetări incipiente arată însă că lucrurile se schimbă.
Iar în ultimii ani, în satul românesc apar tot mai multe pensiuni, mediul rural a devenit zonă turistică. Apar puncte gastronomice și unități cu bucătării extinse, unde se înmulțesc și deșeurile. Aici, ursul rupe garduri, sparge geamuri, forțează uși, intră în depozite. Prinde gustul gunoiului menajer, dar prinde și curaj, ca să înainteze până la oraș.
La Miercurea-Ciuc, primarul este fost ministru al mediului și vorbește despre cartiere în care ursul e ca la el acasă, după ce se lasă întunericul.
În ultimii cinci ani, statul a plătit peste 55 de milioane de lei pentru pagubele provocate de urși. În ținuturi în care gardul electric e o necesitate, dar animalul învață să treacă de el.
În ce situații pot fi împușcați urșii în România
În România, urșii pot fi împușcați în baza a 2 cote. Una de prevenție, care prevede că 859 de urși vor putea fi împușcați vreme de 2 ani, începând din această toamnă. Cota a fost adoptată luna trecută de Parlament, după ce inițial șeful statului a respins-o de la promulgare. În timp ce asociațiile de mediu acuză că va începe goana după urși mari, exemplare valoroase, vânătorii susțin că știu cum să aleagă vânatul, pe fondurile gestionate.
A doua este cota de intervenție. Parlamentul a stabilit că, în acest caz, pot fi uciși 110 urși, ambele cote însumând 969 de animale.
În cota de intervenție nu mai vorbim despre o vânătoare planificată, ci despre animale care ajung în localități, produc pagube și sunt considerate periculoase. Ordonanța 81, inițiată în mandatul fostului ministru al Mediului, Tanczos Barna, le permite primarilor să formeze o comisie care să intervină la fața locului. Comisia e constituită doar în baza unui apel la 112. În funcție de situație, ursul poate fi alungat, relocat sau împușcat, fiind considerat un urs habituat.
Mircea Todoran, președinte asociație de vânătoare: Noi nu mai putem trimite copii pe jos, la școală, oamenii mari nu mai pot merge în grădini și livezi.
Suntem la Bisoca, la granița județelor Vrancea și Buzău. Comuna are mai multe sate disparate, având în total o suprafață aproape cât a capitalei. Noaptea la ora 23 se dă alarma că ursul e în livada cuiva. Din centrul comunei, pornește spre satul cu pricina un convoi de mașini. Sunt prezenți primarul, viceprimarul, o echipă de jandarmi trimisă de la Buzău, dar și un paznic de vânătoare și un coleg vânător, plus medicul veterinar veniți din comune învecinate. Ajunși pe teren, începe căutarea, pe ulițele satului.
Cu luneta de pe armă, care are termoviziune, animalul e reperat ușor, urcat într-un cireș. Când îl găsesc jos, în livadă, descoperă că e un exemplar juvenil, are aproape 3 ani.
Mircea Colniceanu, medic veterinar: Este crescut pe lângă case, nu se mai teme de oameni, are un comportament schimbat.
Urșii nu mai au nicio teamă și se apropie de case
Peste vară, această bătrână locuiește singură, cu nepotul ei, minor, peste vară. Este femeia în livada căreia a fost găsit exemplarul împușcat și povestește speriată, de câte ori acest urs a dat roată casei și chiar a încercat să intre peste ei, pe la uși și ferestre.
Comuna Bisoca este recunoscută pentru atacurile frecvente ale ursului în casele oamenilor.
Conform ordonanței, pot fi împușcați urșii-problemă, exemplare considerate habituate, adică cele care nu se tem de om, devin un pericol pentru el și bunurile lui și în general produc pagube comunității. Legea nu e foarte clară, dar edilii pot acționa pornind de la simpla prezență a animalului pe teritoriul localității, în intravilan în special.
Edilii se plâng de presiune pe umerii lor, în timp ce urșii devin tot mai curajoși și ajung în casele oamenilor. La Siriu, în Buzău, primarul spune că s-a greșit, pentru că nu aleșii locali trebuie să gestioneze numărul de urși din țară, ci vânătorii din pădure, care ar trebui să le reducă numărul, ca să nu mai ajungă aproape de localități.
Primar Siriu: Ei nu stau doar acolo sus în pădure, nu le putem spune să stea acolo.
Varianta edilului e împărtășită și de unii specialiști în carnivore mari.
Există un proiect care funcționează cu succes, la Băile Tușnad, unde stațiunea, care avea în intravilan inclusiv un culoar de tranzit al urșilor. Aici edilii au reușit să împrejmuiască întreg perimetrul comunei cu senzori, iar urșii din zonă au gulere și pornesc mesaje de alertă dacă se apropie de perimetrul îngrădit.
Mai există o problemă: timpul. Decizia de intervenție este valabilă doar 24 de ore. Pentru un urs care se deplasează noaptea printr-o comună întinsă pe zeci de kilometri, primarii spun că este aproape imposibil să-l găsești și să-l neutralizezi în acest interval.
Inițiatorul Ordonanței 81 e fostul ministru al Mediului, Tanczos Barna. L-am întrebat dacă termenul poate fi prelungit.
Tanczos Barna, fost ministru al Mediului: Se face goana, se duc după el, orice depășire se transformă într-o partidă de vânătoare.
Ordonanța obligă primăriile din zonele cu urși să aibă un contract cu un fond cinegetic din apropiere. Iar când vine momentul intervenției, din partea fondului contractat poate participa un singur paznic de vânătoare, cu o singură armă, stabilită în prealabil. Pentru un om care are urși în gospodărie, procedura poate părea absurdă. Un localnic, care este și vânător, povestește că a avut în bătătura casei un urs care i-a atacat astă primăvară animalele. Avea arme în casă, dar nu a putut trage.
Ajungem cu primarul de la Siriu într-un sat al comunei unde ursul vine zilnic. Pe uliță, câinii din curți latră panicați.
Ordonanța 81 nu spune că orice urs-problemă trebuie împușcat. Comisia poate decide și alungarea sau relocarea lui. Legea permite ca animalul capturat să fie relocat în același fond cinegetic, dacă nu există o înțelegere între fonduri.
Silviu Chiriac este cercetător în biodiversitate la Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea. Este specialist în carnivore mari și unul dintre oamenii care au lucrat, încă din anii 2000, la primele programe moderne de capturare și relocare a urșilor din România. A inițiat atunci un proiect amplu, în zona Lepșa-Soveja. Astăzi, spune că modul în care sunt relocați urșii este greșit.
Silviu Chiriac, cercetător: Să îl împuști cu bile de cauciuc să îl doară, îi dai cu spray în nas, condiționare adversivă, să înțeleagă că mă prinde un nebun, mi se întâmplă ceva rău.
Programul său, abandonat între timp, prevedea inclusiv folosirea unor substanțe chimice asemănătoare transpirației umane, plasate pe traseele urșilor pentru a-i determina să evite anumite zone.
Avem un stat în care ursul a devenit, în același timp, simbol al naturii sălbatice, pericol, trofeu și problemă administrativă. Pentru toate situațiile, întrebarea rămâne aceeași: cine gestionează țara dintre oameni și urși.