Urmărire ca în filme. După un accident, un șofer a lovit mașina poliției care îl urmărea și a luat-o la goană

×
Publicitate

Un șofer de 24 de ani din Marea Britanie a fost condamnat la doi ani și jumate de închisoare după ce a intrat în plin într-o mașină de poliție care încerca să-l oprească, după un accident.  

Evenimentul s-a petrecut în februarie, dar polițiștii britanici au făcut acum publice imaginile pentru a atrage atenția asupra gravității faptelor.

Individul aflat la volanul unei camionete a lovit prima mașină chiar sub ochii sub ochii polițiștilor. A urmat apoi o urmărire ca în filme.

Oamenii legii au reușit la un moment dat să treacă în fața camionetei în speranța că îl vor obliga pe șofer să oprească, dar acesta a lovit mașina de poliție, a scos-o de pe carosabil și și-a continuat drumul în viteză.

După ce a evitat milimetric producerea altor accidente, individul a oprit în cele din urmă și a abandonat vehiculul pe marginea drumului. A fot găsit puțin mai târziu și arestat.

După ce își va ispăși pedeapsa cu închisoarea, el nu va mai avea dreptul să conducă timp de doi ani.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62372630
Rupere de nori la Brăila. Furtuna a măturat totul în cale și a făcut ravagii în curțile oamenilor | VIDEO

O furtună puternică a măturat totul în cale și a făcut ravagii în județul Brăila. Vântul a pus la pământ copaci și aproximativ 30 dintre ei s-au prăbușit pe mașini.

62272505
Sistemul RO-ALERT va fi modificat. Ar putea fi integrat cu alte aplicaţii şi platforme, inclusiv radioul şi televiziunea

Îmbunătăţirea, actualizarea şi extinderea sistemului RO-ALERT pentru a asigura o avertizare cât mai eficientă şi rapidă a populaţiei în cazul unor situaţii de urgenţă au fost discutate, miercuri, într-o şedinţă de lucru la Ministerul Afacerilor Interne.

62372627
„Justițiarul de Berceni”, luat pe capotă de un șofer care ar fi agresat o adolescentă. Momentul a fost filmat. VIDEO

S-au derulat scene desprinse parcă din filme pe o stradă din București. Un șofer, care făcea ride-sharing, a condus aproximativ doi kilometri cu un om pe capota mașinii.

Recomandări
Shutterstock 2814783231
Paradox politic. PSD acuză PNL că nu vrea să intre la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere: „România nu mai are aer!”

PSD coordonează de câteva zile o campanie publică de presiune asupra PNL pentru a-l convinge să se întoarcă la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere pe 5 mai.

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.