Unul dintre pescarii dispăruți pe râul Olt încă este căutat. Prietenul său a fost găsit înecat acum două zile

×
Publicitate

Doi bărbați în vârstă de 37 și 42 de ani din Sibiu au dispărut în apele unui baraj de pe râul Olt unde obișnuiau să pescuiască.

Unul dintre ei a fost găsit acum două zile, înecat, iar cel de-al doilea a fost căutat și duminică, și luni de pompieri și scafandri.

Condițiile sunt însă foarte grele: apa este incredibil de rece, iar în unele locuri adâncimea este considerabilă și vizibilitatea aproape de zero.

Cei doi prieteni au plecat vineri din Sibiu pentru un weekend la pescuit pe barajul de lângă localitatea Bradu. Nimeni nu știe exact ce s-a întâmplat... Cert e că nevasta unuia dintre ei, îngrijorată că bărbatul nu ii mai răspundea la telefon, a anunțat autoritățile sâmbătă dimineața. După câteva ore, soțul ei a fost găsit înecat în apele barajului.

Prieten de familie: „Barca a fost găsită răsturnată. Vineri a fost vreme caldă, a bătut vântul, s-au format valuri și nu se știe exact cum s-au răsturnat cu barca”.

Pompierii, scafandrii, dar și prietenii celor doi au continuat căutările și duminică, și luni. Deocamdată, fără rezultat.

Sergent major Andreea Ștefan, ISU Sibiu: „Se acționează cu două bărci, opt scafandri din cadrul ISU Sibiu, Hunedoara și Iau Vâlcea și opt pompieri militari ai ISU Sibiu."

Colegii celor doi pescari cred că bărbații nu s-au asigurat suficient. E de ajuns un simplu balans al bărcii gonflabile pentru ca deznodământul să fie tragic.

Alexandru Mareș, director tehnic AJVPS Sibiu: „Este foarte important dacă mergi cu un coleg, să te asiguri că el știe regulamentul din barcă, să știți mișcările ce le aveți de făcut în barcă, dacă unul dintre ei nu știe să se comporte, în mijlocul apei se pot răsturna foarte repede și să ajungem la astfel de tragedii. Recomandarea numărul una a noastră este de a purta vestă de salvare tot timpul”.

Bărbatul de 42 de ani care a fost găsit fără viață avea acasa doi copii mici, gemeni. Cel de-al doilea, înca dispărut, în vârstă de 37 de ani, era și el căsătorit, și avea o fetiță.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Alexia, fata de 15 ani cu brațele amputate, salvată datorită fratelui ei care i-a recuperat mâna smulsă: „Am ridicat-o rapid”

După un cumplit accident de autocar petrecut în Paşcani, o fată de 15 ani risca să rămână mutilată pe viață.  

O persoană carbonizată a fost găsită pe un câmp, lângă București

Un bărbat de 42 de ani, care păzea o casă în construcție, a fost găsit carbonizat pe un câmp din județul Ilfov.

Un pensionar din Cluj a pierdut 5.000 de dolari. Avea nevoie de ei pentru o operație în Statele Unite

Un pensionar din județul Cluj a avut ghinionul să piardă 5 mii de dolari, de care avea mare nevoie pentru o operație în Statele Unite.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

Primele arestări după violențele din Piața Victoriei. Ce profil au inculpații. Unul nu are domiciliul în România

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins propunerile de arestare preventivă formulate de procurori pe numele a patru dintre cele cinci persoane reţinute după ce au provocat violenţe la protestul fermierilor din Piaţa Victoriei. 

Reacția României la propunerea șefei CE pentru Canada. Ce ar însemna statutul de „membru asociat” al UE

Ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, afirmă că invitaţia lansată de șefa Comisiei Europene, care propune Canadei statutul de „membru asociat” al UE, face parte dintr-o direcţie de aliniere strategică accelerată.