Un vasluian a uitat o oală pe foc, iar martorii au auzit o explozie. Ce s-a întâmplat după

62306976

Un vasluian a uitat o oală pe foc, iar urmările au fost destul de serioase pentru apartamentul în care locuia. Bucătăria și o parte a holului sunt total compromise, după intervenția pompierilor.

Pompierii au intervenit miercuri după amiază în zona Gării din Vaslui, după ce vecinii au sunat la 112, spunând că un fum gros ieșea de pe geamul unuia dintre apartamente, situat la etajul al treilea.

Chiar în timpul intervenției, martorii spun că s-a auzit și o explozie din interiorul apartamentului unde izbucnise incendiul, cauza fiind, se pare, o oală uitată pe foc, arată publicația „Vremea Nouă”.

„Detașamentul de pompieri Vaslui intervine cu trei autospeciale și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-un apartament din municipiul Vaslui, pe strada Feroviari, bloc 359. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată, focarul principal fiind în bucătărie. O persoană s-a autoevacuat, alte cinci persoane din scară fiind evacuate de pompieri. Nu sunt înregistrate victime sau persoane intoxicate. Incendiul este localizat”, au transmis reprezentanții ISU Vaslui.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62306974
Internetul s-a umplut de glume din cauza unui brad de Crăciun. Ce au făcut autoritățile din Bacău. FOTO
Bradul de Crăciun din Bacău a devenit viral, după ce, dintr-o greșeală, pomul a fost montat strâmb.
62306531
Stoltenberg: Ucraina a făcut progrese semnificative, dar nu trebuie să subestimăm Rusia
Ucraina a făcut progrese semnificative în faţa invaziei ruse, dar nu trebuie să subestimăm Rusia, a declarat miercuri, la Bucureşti, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, scrie Agerpres. 
62306967
Momentul exploziei bancomatului din Constanța. Ce au surprins camerele. VIDEO
Italianca de 55 de ani, considerată membră a clanului mafiot Ndrangheta, a mers zâmbind în fața judecătorilor români care au arestat-o pentru 30 de zile.