Un șofer este cercetat penal după ce polițiștii din Giurgiu au făcut o descoperire neașteptată sub scara autocarului său

62452755

Poliţiştii de frontieră români și bulgari din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autocar, 11.800 de țigarete, ascunse și nedeclarate.

„În data de 26.05.2024, în jurul orei 15:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse, s-a prezentat pentru a intra în țară un cetățean turc, în vârstă de 47 de ani, la volanul unui autocar ce aparține unei firme de transport persoane”, a precizat Poliția de Frontieră într-un comunicat.

După ce au controlat mijlocul de transport, oamenii legii au descoperit sub scara autocarului11.800 de țigarete (460 pachete țigări ce aveau aplicate timbru fiscal turcesc și 130 pachete țigări de proveniență duty free), ce aparțineau șoferului.

„Întreaga cantitate de ţigarete, estimată la o valoare de aproximativ 15.000 lei, a fost indisponibilizată de către polițiștii de frontieră, iar față de șofer a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet”, au mai transmis polițiștii.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62452756
Un mort și trei răniți, în urma unui accident care a avut loc între Predeal și Râșnov, între o autoutilitară şi un autobuz
O persoană a decedat, iar alte trei au fost rănite în urma unui accident produs marţi dimineaţă, între Râşnov şi Predeal, între un autobuz şi o dubă de transport marfă.
62449287
″Regele eolienelor″ pleacă definitiv din cel mai mare proiect fotovoltaic din Europa, aflat în România
Grupul Monsson al omului de afaceri suedez Emanuel Muntmark, unul dintre cei mai mari investitori în capacități energetice regenerabile din România, supranumit "regele eolienelor", și-a cedat și participația minoritară de 10% pe care o avea.
62452754
Vânzările slabe i-au forțat pe crescătorii de oi să trimită animalele peste hotare. „La noi mănâncă lumea din supermarket”
Crescătorii de oi au tras linie și dezamăgirea este uriașă. Anul acesta, în preajma sărbătorilor pascale au reușit să dea numai jumătate din mieii scoși la vânzare.