Un român şi un grec au fost prinși în Ungaria în timp ce transportau 29 de migranți spre Italia

×
Publicitate

Un român şi un grec au fost reținuți în Ungaria, după ce au fost prinși transportând 29 de migranţi.

Migranții - 4 femei şi 25 de bărbaţi, din Pakistan, Sri Lanka şi Bangladesh - erau ascunși fie printre cutiile cu mobilă, fie în pereții dubli ai camionului. Potrivit anunțului făcut de autoritățile maghiare, vehiculul condus de șoferul român a fost oprit pe autostrada M70, în timp ce se îndrepta spre Slovenia.

Etelka Prantner Juhasz, purtătoare de cuvânt, directoratul național de taxe și vămi: "Pe baza documentelor prezentate, transportau marfa în Italia. Dar când a fost verificată încărcătura, s-a constatat că în spatele mobilierului se înghesuiau oameni, care probabil nu ar fi rezistat până la sfârșitul călătoriei în camionul în care nu era pic de aer, iar călătoria lor ilegală s-ar fi putut încheia tragic".  

Ofiţerii vamali spun că migranții aveau o stare de sănătate precară din cauza căldurii. Drept urmare, șoferul român, în vârstă de 39 de ani, este cercetat acum - pe lângă trafic de persoane - şi pentru abuz fizic. Alături de el, este vizat în anchetă și ajutorul său, un cetățean grec.

Potrivit autorităților maghiare, migranții au fost scoși din țară noaptea.

Judit Jánky, purtătoare de cuvânt, biroul procurorului General din Zala: "Persoanele transportate, inclusiv cetățeni din Bangladesh și Sri Lanka, s-au adunat într-o zonă împădurită din apropierea orașului Arad, în baza instrucțiunilor transmise de traficanți, iar apoi camionul condus de un român a venit și i-a urcat pe toți în remorcă pentru marfă, special modificată și așa și-au continuat drumul spre Slovenia".

În urmă cu două luni, Ungaria a pus în libertate peste 700 de cetăţeni străini, cei mai mulți sârbi, ucraineni şi români, condamnaţi pentru trafic de persoane. Guvernul maghiar susține că a luat decizia în contextul în care închisorile sunt suprapopulate.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62369259
Momentul în care un TIR intră în două mașini care așteptau să vireze la stânga, în Iași. VIDEO

Cinci oameni, printre care și doi copii, au fost răniți în urma unui grav accident petrecut într-o comună din Iași.

62369255
Stadionul din Ghencea, la un pas de un incendiu uriaș din cauza unei țigări aruncate pe jos

S-a dat alarma luni seară în jurul orei 23, în Sectorul 5 al Capitalei, în spatele Stadionului Ghencea. O țigară aruncată de oamenii fără adăpost a aprins vegetația care a început să ardă puternic.

62369254
În București, ultimul cod roșu de caniculă a fost în urmă cu 6 ani. Urmează două zile de foc

România se transformă într-un cuptor uriaș. Marți și miercuri vom avea parte de cele mai călduroase zile de până acum, din această vară.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.