Un român care voia să iasă din țară pe la Nădlac s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii și-au dat seama ce ascundea

62189635

Un român care voia să iasă din ţară la volanul unei maşini a fost prins, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, că folosea un permis de conducere fals, pe care susţine că l-a cumpărat cu 2.000 de euro din Germania.

Românul are 36 de ani şi conducea un autoturism înmatriculat în Germania, a informat, marţi, Poliţia de Frontieră Arad.

"La controlul specific, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Grecia. Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals. Persoana a declarat că a obţinut permisul de conducere contra sumei de 2.000 de euro de la o persoană din Germania", arată sursa citată.

În urma cercetărilor s-a constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere, astfel că pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru uz de fals şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62204614
Un plutonier adjutant șef din Moldova a fost trimis în judecată. Și-ar fi amenințat superiorii cu moartea

Un plutonier adjutant şef din cadrul unei unităţi militare aparţinând MAI din zona Moldovei a fost trimis în judecată de procurorii militari, după ar fi ameninţat cu moartea membrii unei comisii de control.

62270354
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a prezentat raportul asupra inflaţiei: "Băncile au cam sărit calul cu ROBOR-ul". VIDEO

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a prezentat, marţi, Raportul trimestrial asupra inflaţiei. "Băncile au cam sărit calul cu ROBOR-ul", a transmis Isărescu în timpul prezentării raportului. 

62277417
58 de români au fost întorși la frontieră. Nu au primit permisiunea de a ieși din țară

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că, în cursul zilei de luni, nu s-a permis intrarea în ţară a 21 de cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi nu s-a permis ieşirea a 58 de cetăţeni români.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.