Un pădurar a sunat la 112 după ce a făcut o descoperire șocantă în Dâmboviţa. Polițiștii au deschis un dosar penal

62574946
Shutterstock

Un cadavru a fost descoperit în pădurea din comuna dâmboviţeană Runcu, cel care a găsit corpul şi a anunţat Poliţia fiind un pădurar, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa, Iasmina Georgiana Danalache.

Până în acest moment nu a fost stabilită identitatea persoanei decedate şi nu au fost găsite urme de violenţă.

"La data de 16 octombrie a.c., în jurul orei 12:50, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Fieni au fost sesizaţi de către un bărbat, de 52 de ani, pădurar în cadrul Ocolului Silvic Ialomicioara, cu privire la faptul că în pădurea din zona Dulbanu, din comuna Runcu este o persoană decedată. Cu ocazia deplasării poliţiştilor la faţa locului, aceştia au identificat un cadavru în stare avansată de putrefacţie", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa, Iasmina Georgiana Danalache.

Conform sursei citate, la faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Serviciului de Medicină Legală Dâmboviţa, care a preluat cadavrul în vederea efectuării necropsiei.

Poliţiştii fac cercetări şi au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62568739
ANAF: Instituțiile publice au datorii de peste 582 mil. lei la buget. Lista companiilor de stat datornice a fost publicată

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a făcut publică lista instituțiilor și autorităților publice care au datorii fiscale neachitate până la data de 31 august 2025.

62455241
Vera Wang, apariție spectaculoasă la un eveniment monden. Cum arată celebra creatoare de modă la 76 de ani. FOTO

Vera Wang, în vârstă de 76 de ani, a impresionat într-o rochie roșie spectaculoasă, în timp ce susținea DKMS – o organizație non-profit care luptă împotriva cancerului de sânge și a bolilor hematologice.

62583772
Explozia din Rahova. ANRE: Gazele au fost sigilate joi, sigiliul rupt vineri, înaintea deflagrației. Precizări Distrigaz Sud

Gazele de la blocul distrus vineri în explozia din Rahova au fost sigilate de Distrigaz Sud Rețele joi, dar cineva a rupt sigiliul vineri, iar la scurt timp după asta a avut loc catastrofala deflagrație, potrivit ANRE.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Gregor hudohmet pro
Primele imagini cu expertul sloven în energie arestat, acuzat că a cerut 450.000 de euro pentru un proiect masiv din România

Expertul sloven în energie arestat preventiv în urmă cu două săptămâni de Tribunalul București, la cererea DNA, pentru acuzația de luare de mită, rămâne după gratii. 

Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.