Arădeanul acuzat că și-a ucis fosta iubită a fost reținut. A târât-o după maşină aproape 2 km, chiar cu 100 de km/h

62565567

Bărbatul din judeţul Arad suspectat că şi-a răpit şi ucis fosta iubită, al cărei cadavru a fost găsit pe un câmp, a fost reţinut.

Anchetatorii au stabilit că, după o ceartă, el a prins-o pe femeie de mână prin geamul autoturismului şi a plecat cu ea agăţată în afara mașinii.

Bărbatul a condus astfel pe o distanţă de peste 1,5 kilometri, ir pe o porţiune a atins viteza de 100 de kilometri pe oră, târând-o pe femeie după maşină. La un moment dat, el i-a dat drumul, iar ea a căzut pe şosea şi a murit în urma leziunilor.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au informat, joi, că procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului O.N.M., cercetat pentru omor şi lipsire de libertate în mod ilegal.

Măsura vine după ce poliţiştii au găsit, în urma unor căutări, între localităţile Chişineu-Criş şi Sintea Marea, la aproximativ 4 metri de marginea DN 79A, pe câmp, cadavrul victimei I.R.C., care prezenta multiple leziuni externe, pe toată suprafaţă corpului.

În urma investigaţiilor, s-a stabilit că în 5 august, în jurul orei 21:30, bărbatul a avut o discuţie în contradictoriu cu fosta sa concubină (victima), după care a plecat cu aceasta cu maşina pe DN 79A, spre localitatea Sintea Mare din judeţul Arad.

”Inculpatul a avut o relaţie de concubinaj cu victima care a durat aproximativ 15 ani. Din relaţia de concubinaj s-au născut două fete, ambele minore la această dată. În urmă cu aproximativ două luni, cei doi s-au despărţit pe fondul unor neînţelegeri, astfel că locuiau separat, suspectul în localitatea Sintea Mare, iar victima la o adresă din oraşul Chişineu-Criş împreună cu cele două fiice. Victima era angajată în calitate de barmaniţă la restaurantul P. din oraşul Chişineu-Criş”, au arătat procurorii.

Potrivit acestora, în 5 august, el s-a dus cu maşina la locul de muncă al victimei, a parcat lângă terasa restaurantului, după care a coborât din autoturism şi s-a deplasat spre femeie.

”Între cei doi au avut loc discuţii contradictorii în legătură cu nişte mesaje pe care victima le-ar fi redirecţionat unui alt bărbat. Pe fondul acelor discuţii inculpatul s-a deplasat la autoturismul pe care-l parcase în apropiere, a urcat în acesta, a lăsat geamul din dreapta jos şi i-a adresat mai multe jigniri fostei concubine. Victima IRC s-a deplasat la autoturismul fostului concubin, la geamul din partea dreaptă, care era deschis, a intrat prin geamul deschis în autovehicul şi l-a zgâriat pe acesta, cu mâna dreaptă, pe frunte şi pe nas, moment în care ONM a prins-o cu mâna dreaptă de mâna ei dreaptă, astfel că aceasta nu s-a mai putut retrage din autoturism, după care a pornit autoturismul, în timp ce victima era atârnată de portiera dreaptă, în exteriorul autoturismului condus de inculpat”, au stabilit anchetatorii.

Procurorii au adăugat că bărbatul şi-a târât fosta iubită, agăţată de maşină, pe o distanţă de peste 1,5 kilometri, cel puţin o parte din drum la viteză mare.

”Inculpatul s-a deplasat prin centrul localităţii Chişineu-Criş, victima fiind în continuare agăţată de portiera dreapta faţă în exteriorul autoturismului, iar la sensul giratoriu a virat dreapta şi şi-a continuat deplasarea, în linie dreaptă, spre ieşirea din oraşul Chişineu-Criş, a trecut peste calea ferată şi şi-a continuat deplasarea cu o viteză de peste 100 km/h pe DN 79A, îndreptându-se spre localitatea Sintea Mare. La aproximativ 1,5 km de ieşirea din localitatea Chişineu Criş, inculpatul a lăsat victima de mână, iar aceasta, pe fondul epuizării şi din cauza vitezei mari de deplasare a autoturismului, s-a desprins de autovehicul şi a căzut pe asfalt, lovindu-se puternic la cap şi pe toată suprafaţa corpului, decedând în urma leziunilor suferite”, au explicat aceştia.

Trupul femeii a fost găsit noaptea, în jurul orei 2.20, la aproximativ 1,5 km de ieşirea din localitatea Chişineu-Criş, în afara părţii carosabile, la aproximativ 4,70 m de acostament. Cadavrul era poziţionat cu faţa în jos şi prezenta multiple leziuni la nivelul capului şi al corpului.

Cadavrul victimei a fost transportat la SJML Arad în vederea efectuării autopsiei medico-legale.

”Din cuprinsul buletinului preliminar de autopsie medico-legală nr. 180/A3 din data de 06.08.2025, emis de SJML Arad, rezultă că moartea victimei IRC datează din 05.08.2025, a fost violentă, s-a datorat dilacerării şi contuziei meningo-cerebrale, consecutiv unui traumatism cranio-cerebral cu multiple fracturi de boltă craniană iradiate în baza craniului. Leziunile traumatice cranio-cerebrale au putut fi produse prin proiectare şi au legătură de cauzalitate directă cu mecanismul tanatogenerator, iar placardele excoriate constatate necroptic recunosc un mecanism de târâre”, se mai arată în comunicatul Parchetului.

Bărbatul urmează să fie prezentat, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62565551
Un elev al școlii de Poliție, reținut după ce a provocat un accident soldat cu moartea unui licean, în timp ce conducea băut

Un elev de la o școală de Poliție, în vârstă de 19 ani, a fost reținut după ce, băut la volan, a provocat un accident soldat cu moartea unui licean.

62476470
Europa se confruntă cu cea mai severă secetă din ultimii 13 ani. Serbia, România și Bulgaria, printre cele mai afectate țări

Mai mult de jumătate dintre solurile din Europa și din regiunea mediteraneană erau încă afectate de secetă în intervalul 11–19 iulie 2025, conform unei analize AFP bazate pe datele Observatorului European al Secetei (EDO).  

62565521
Un document aruncat din greșeală la gunoi a dus la o descoperire surprinzătoare în București. Amenzi de 8.000 de lei | FOTO

Un document aruncat din greșeală, pe care erau scrise un nume și o adresă, a dus la descoperirea unui caz de abandon ilegal de mobilier în Sectorul 6 al Capitalei.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.