Amenda primită de o firmă de construcții după ce un muncitor beat a murit pe șantier, în urmă cu trei ani

62514564
Pro TV

O firmă cunoscută din domeniul construcțiilor a fost sancționată după un grav accident de muncă petrecut în urmă cu trei ani la Iași, relatează Ziarul de Iași

Un muncitor care era băut a murit după ce a fost prins sub un maldăr de schele metalice care s-au prăbușit peste el. A fost transportat de urgență la spital, însă nu a mai putut fi salvat.

Bărbatul în vârstă de 60 de ani, lucra ca tâmplar într-un depozit de materiale de construcții. În data de 2 februarie 2022, în incinta depozitului a sosit un autocamion încărcat cu schele și podini metalice.

Descărcarea acestora s-a realizat cu ajutorul unei macarale, fiind apoi sprijinite temporar de un mal de pământ.

Victima și un coleg de-al său au început să transporte schelele, care aveau o greutate de aproximativ 10 kilograme fiecare, una câte una, în timp ce alți doi muncitori le așezau în spațiul de depozitare final.

La un moment dat, un zgomot puternic s-a auzit din direcția stivei, iar colegii au observat că bărbatul a fost prins sub schelele răsturnate.

El se lovise cu capul de una dintre ele și fusese strivit de celelalte. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere au arătat ulterior că prăbușirea stivei s-a produs exact în momentul în care muncitorul a încercat să extragă o schelă pentru a o transporta.

Autopsia a relevat că muncitorul era în stare de ebrietate

Cum automacaraua folosită la descărcare nu plecase încă, colegii au utilizat-o pentru a ridica schelele de pe trupul victimei.

Deși încă semiconștient, bărbatul a suferit răni extrem de grave.

El nu purta cască de protecție și fusese diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral însoțit de hemoragii intracraniene, fractură de stern, multiple coaste rupte care perforaseră plămânii, precum și o fractură a coloanei vertebrale.

Autopsia efectuată ulterior a arătat că muncitorul consumase alcool, având o alcoolemie de 0,55‰. De asemenea, suferea de ciroză hepatică.

Dosar penal pentru ucidere din culpă

În urma incidentului a fost deschis un dosar penal, iar firma de construcții a fost trimisă în judecată sub acuzația de ucidere din culpă.

Reprezentanții firmei au cerut achitarea, invocând neatenția muncitorului, însă judecătorii au stabilit că firma poartă responsabilitatea principală.

În cadrul companiei nu exista nicio procedură clară privind modul de depozitare și manipulare a schelelor. Chiar dacă sarcinile de descărcare și încărcare nu figurau în fișele posturilor, angajații din acel punct de lucru se ocupau frecvent de aceste activități. 

Argumentele invocate de firmă în apărare

Firma a susținut că instrucțiunile privind securitatea și sănătatea în muncă interzic în mod explicit manipularea individuală a schelelor.

Conform acestora, bărbatul a acționat cu bună știință împotriva regulilor, asumându-și astfel riscul.

Judecătorii au respins această argumentație, subliniind că simpla existență a unei norme legale nu înlocuiește lipsa unei proceduri interne efective.

De altfel, victima și colegii săi nu cunoșteau această interdicție și acționau după propriile aprecieri, neavând un set clar de reguli la care să se raporteze.

Chiar dacă starea de ebrietate a muncitorului a fost luată în considerare, instanța i-a atribuit doar 25% din vină pentru producerea accidentului. Responsabilitatea majoritară a fost reținută în sarcina firmei.

Întreprinderea a fost condamnată la plata unei amenzi de 42.000 de lei pentru lipsa măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și la o amendă suplimentară de 60.000 de lei pentru ucidere din culpă. Amenda totală aplicată firmei a fost de 74.000 de lei.

În plus, compania a fost obligată la plata unor daune morale în valoare de 100.000 de lei către concubina muncitorului decedat.

Sentința pronunțată de Judecătoria Iași nu este definitivă. Firma de construcții a formulat apel, iar procesul urmează să fie rejudecat în fața Curții de Apel în luna octombrie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Noi restricții de circulație pe Podul Prieteniei din cauza caniculei. Cum se va circula între Giurgiu și Ruse

Poliţia Română de Frontieră anunţă că, începând de vineri, 4 iulie, pe Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse vor fi instituite restricţii de circulaţie, în timpul zilei, între orele 10.00 - 20.00.

Restricții de trafic în București, în weekend. Începe Neversea Kapital pe Arena Națională

Prima ediţie Neversea Kapital, care începe vineri, va aduce peste 100 de artişti la Bucureşti. Festivalul se va desfăşura pe o suprafaţă de peste 130.000 de metri pătraţi şi va include trei scene: Mainstage, The Ark, Temple.

O nouă zi de proteste la stat. Activitatea caselor de pensii întreruptă din cauza măsurilor „inechitabile și discriminatorii”

Federaţia Naţională Solidaritatea Socială a Muncii, care reprezintă angajaţii din Casele de Pensii, protestează vineri, ca reacţie la măsurile de austeritate anunţate de premierul Ilie Bolojan.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.