Un militar stă de o zi pe pervazul unui geam de la etajul 7 în Timișoara și amenință că se sinucide

62355547

Un bărbat de 37 de ani din Timişoara, cadru militar, care ameninţă de joi dimineaţă că se va arunca pe fereastră de la etajul 7 al unui bloc din municipiu, nu a renunţat la acest gest nici peste noapte.  

Vineri dimineaţă, el stă în continuare pe pervazul geamului, iar negocierile pentru a-l determina să renunţe la acest gest continuă, conform News.

Potrivit IPJ Timiş, bărbatul încă stă, vineri dimineaţă, pe pervazul geamului şi nu a renunţat la gestul extrem.

Astfel, negocierile pentru a-l determina să renunţe continuă.

suicid timisoara

Un bărbat de 37 de ani ameninţă, de joi dimineaţă, că se va arunca pe fereastră de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara, aflat pe Calea Şagului. Pompierii au montat o pernă gonflabilă.

Bărbatul este cadru militar, fiind subofiţer la Unitatea Militară 01109 Timişoara. El este angajat al MApN din 2007. Militarul nu a participat la misiuni în teatrele de operaţii, iar la ultima evaluare psihologică a fost declarat apt limitat. El este necăsătorit şi are un copil.

La fața locului se află inclusiv șeful de stat major

La locul incidentului au mers poliţişti ai Secţiei 2 din Timişoara, un negociator din cadrul SAS Timiş şi militari din ISU Timiş, precum şi şeful de stat major, psihologul şi medicul şef al unităţii militare.

Miercuri, o femeie de 53 de ani s-a aruncat de la etajul 10 al unui bloc de locuinţe, tot pe Calea Şagului din Timişoara, şi a fost găsită pe acoperişul de la intrarea în bloc.

Aceasta a supravieţuit şi a fost dusă de urgenţă la spital.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62355585
Un militar a stat o zi pe pervazul unui geam de la etajul 7 în Timișoara, amenințând că se va sinucide. Cum a fost salvat

Un militar din Timișoara care s-a urcat joi pe pervazul apartamentului de la etajul 7 al blocului în care locuiește a amenințat că se aruncă de-acolo. Și timp de 24 de ore nu s-a lăsat înduplecat de negociatori.

62355531
Trei călăuze de migranți, prinse de ofițerii de la crima organizată, în Alba. Cum îi scoteau din țară

Trei bărbați din județul Alba, prinși de ofițerii de la crimă organizată în timp ce transportau șase migranți din Bangladesh, spre frontiera cu Ungaria, au ajuns după gratii.

62355520
Un dig s-a rupt în Tulcea, afectând 30-40 de hectare de culturi. Au intervenit pompierii

Zeci de hectare cultivate au fost inundate în județul Tulcea, după ce un dig de protecție s-a rupt, în zona comunei Mahmudia.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Agerpres pelerinaj sfanta parascheva
Prima noapte de pelerinaj la Sfânta Parascheva. Credincioșii au așteptat ore întregi să ajungă la raclă: „Ne cheamă la ea”

Credincioșii au continuat să vină la pelerinajul Sfintei Parascheva, până târziu în noapte. Mii de oameni așteptau să ajungă la raclă.


Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.