Un investigator român ajunge în Italia pentru ancheta accidentului aviatic în care au murit Dan Petrescu și familia lui

×
Publicitate

Un investigator roman, delegat de Ministerul Transporturilor, a ajuns în Italia şi va participa la ancheta care vizează tragedia aviatică, în care a murit miliardarul Dan Petrescu.

Între timp, puţinii oameni care l-au cunoscut direct, vorbesc despre el ca despre o persoană discretă, şi care îi inspira pe mulţi. Soarta averii sale, de peste un miliard de euro, este încă incertă. În aparatul care s-a zdrobit, erau inclusiv soţia şi singurul copil al omului de afaceri. Atenție, urmează imagini și detalii, care vă pot afecta emoțional.

În urmă cu puţin timp, presa italiană a făcut publice imaginile cu prăbuşirea avionului miliardarului român Dan Petrescu. Aparatul cade aproape vertical peste clădire, apoi un nor de fum se ridică deasupra locului tragediei.

„O veste tristă care te face să înțelegi că totul este efemer în viață - putere, bani, celebritate. Totul se poate termina într-o secundă..."

Sunt cuvintele lui Ion Sturză - un antreprenor influent din domeniul comerţului online - care îl cunoştea indirect pe miliardarul Dan Petrescu, după cum spune chiar el pe contul de Facebook.

„Aveam amici comuni foarte buni. (...) Pot să vă confirm că a avut (n.r. bani), dar nu atât de mulți cât scrie presa de cancan. Ce pot să bănuiesc e că el a fost creierul afacerilor unor miliardari."

Fiul miliardarului, Dan Ştefan, era licenţiat la două facultăţi şi încheiase inclusiv un master în microbiologie. Deşi nu le lipsea nimic, Ion Sturză povesteşte pe Facebook un episod cel puţin interesant.

„Unul din prietenii familiei a dorit să-i dăruiască lui Dan Ștefan o mașină scumpă la majorat. Copilul a refuzat categoric! "Cum? Eu merg la facultate, acolo trebuie să învăț, nu să mă plimb cu mașina!"

Independent şi pe picioarele lui, aşa este descris unicul fiu al familiei Petrescu. Obicei dobândit cel mai probabil de la tată, care, deşi avea o avere de peste un miliard de euro, conducea un Ford Escord vechi, un scuter şi ocazional o bicicletă. Era pasionat şi de aviaţie. Brevetul de pilot îl avea de aproape 15 ani.

Antoaneta Fisher, prietenă de familie: „Era un om minunat, minunat. Găsea un cuvânt bun pentru toată lumea, un sfat bun, spus din suflet, cu experienţa pe care o avea, un om tăcut care nu vorbea mult dar ştia foarte multe. Nici nu am înţeles ce s-a întâmplat, pentru că era un pilot desăvârşit, nu era un începător, nu ştiu nici până la acest moment ce s-ar fi putut întâmplat ca acest avion să se prăbuşească."

„Am lucrat cu Dan Petrescu aproape un an de zile şi pot să vă spun că era un om extrem de inteligent, un negociator desăvârşit şi aşa cum mulţi oameni au mai spus, un om foarte discret. Avea un mod aparte de obține ce îşi doreşte într-o negociere" spune o fostă colaboratoare a omului de afaceri.

Eduard Uzunov, broker imobiliar: „Un investitor inteligent. Toate apartamentele şi toate terenurile pe care le avea ori le închiria, ori le dezvolta. Îl cunoşteam ca un om discret, cu mulţi bani sau situaţie materială specială. Este o tragedie fără limite..."

Între timp, în Italia urmează o amplă investigaţie la care vor participa, între alţii, şi un reprezentant elveţian al fabricii unde a fost realizat avionul Pilatus PC 12, un specialist din Canada, unde a fost fabricat motorul aeronavei, şi un român, pentru că avionul era înmatriculat în ţara noastră.

În această după-amiază, în Italia a ajuns un investigator român. El va colabora cu anchetatorii italieni, care au început deja să fotografieze locul dezastrului şi să măsoare la ce distanţă s-au împrăştiat bucăţile din avion. Potrivit presei din Milano, importante sunt şi mărturiile oamenilor din zonă, care ar fi văzut că avionul era cuprins de flăcări înainte să se prăbuşească.

Cutia neagră a aparatului a fost recuperată, iar anchetatorii vor afla astfel ce s-a întâmplat în ultimele momente dinaintea tragicului accident aviatic în care şi-au pierdut viaţa opt persoane, printre care şi un bebeluş.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62217131
Criză de zilieri în podgoriile și livezile din țară. Fermierii apelează la clienți pentru a culege fructele

Deși culesul recoltei în livezi și în podgorii este în toi, agricultorii nu au de unde să angajeze zilieri. Așa că unii își invită clienții în livadă ca să își culeagă singuri fructele.

62217128
Noile reglementări pentru trotinetele electrice. Amenzile pornesc de la 580 de lei

Polițiștii aplică de marți noi reguli pentru cei care circulă pe drumurile publice cu trotinete electrice, după ce Guvernul a adoptat o hotărâre în acest sens.

62206436
Ambulanțele sunt chemate non-stop de oameni care cer testare pentru Covid

România pare îngenuncheată de coronavirus. Cu peste 15.000 de cazuri noi, de luni până marți, autoritățile au fost nevoite să declanșeze Mecanismul European de Protecție Civilă.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.