Un fost polițist local din Gorj, amenințat în miez de noapte. A găsit la poartă candele și coroane de flori

62270638

Un fost polițist local din Gorj a primit, miercuri noapte, amenințări care amintesc de filmele cu mafioți. Omul a găsit la poartă mai multe coroane de flori și candele aprinse.

Fostul agent bănuiește că în spatele poveștii s-ar afla niște indivizi, pe care i-a oprit în trecut să fure lemne din pădure. Polițiștii încearcă să lămurească lucrurile.

Totul s-a petrecut în comuna Peștișani, unde, acum mai bine de un an, mai mulți pădurari și localnici au fost arestați într-un dosar care vizează „Mafia Pădurilor” din zonă. Polițistul local a sesizat de-a lungul vremii furturile de lemne. Miercuri noapte, fratele lui a auzit zgomote la poartă.

Virgil Tivig, fratele fostului polițist local: „Eram la masă și am ieșit aici și fugea unul la vale, erau coroanele puse pe poartă. Era un jeep la Gherguș, oprit, vișiniu, pe roata de rezervă era capacul, numărul nu l-am văzut că era distanță”.
 

În primăvară, polițistul a găsit o capsă explozivă într-un lemn
 

Mașina a dispărut rapid pe șoseaua din sat, însă fostul polițist bănuiește cine ar putea fi făptaşii. A depus plângere la poliție, mai ales că, și în primăvară, a găsit într-un lemn din ogradă o capsă explozivă care putea să producă o tragedie dacă ajungea în foc.

Silvestru Tivig, fost polițist local: „Cred că totul se leagă de anumite personaje care sunt personaje cheie în dosarul „Mafia Pădurilor” din Peștișani. Au fost niște arestări, rețineri, anul trecut, e vorba devalizarea munților Vâlcan aparținând Obștii Peștișani, e vorba de sume foarte imense de bani, foarte mari, devalizate”.
 

Localnicii, umiți de cele întâmplate
 

Prin sat, oamenii sunt uimiți de cele întâmplate.

Localnic: „Cine să moară aici, că nu a murit nimeni, asta e vrăjeală curată. Le-a pus cineva pentru polițist, probabil, cine știe, fir-ar ei să fie”.

Reporter: Se obișnuiește aici în zonă să lași coroane la poartă

Localnică: „Nu, nu, din astea nu am văzut, dar se poate întâmpla oricând și oriunde”.

Silvestru Tivig, fost polițist local: „Au fost foarte multe presiuni, nu m-am lăsat nici intimidat, nici cumpărat, păcat că în toată povestea asta suferă familiile, suferă mama la 70 și ceva de ani să vadă coroane pe poartă, copii”.

Reporter: Stați cu teamă?

Silvestru Tivig, fost polițist local: „Pentru mine nu, că am o vârstă, am trecut prin multe, e vorba de familie”.

Polițiștii încearcă să descopere cine se află în spatele amenințărilor.

Oana Vlăduț, purtător de cuvânt IPJ Gorj: „În ambele cauze au fost întocmite dosare penale, fiind efectuate cercetări de polițiști atât sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului materiilor exploxive, cât și pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare”.

Fostul polițist local a fost în trecut și martorul-cheie într-un dosar, care a dus la condamnarea la închisoare a unui fost primar al localității, dar și a unui fost senator.
 

Citește și: Pericol de înec în sudul litoralului. Salvamarii au arborat steagul roșu în mai multe stațiuni

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62115078
Fost secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor, numit director general la Loteria Română

Ionuţ-Valeriu Andrei, fost secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor, este noul director general al Companiei Naţionale „Loteria Română”.  

62262305
Ardelean Fărcaș, așa-zisul Guru din Hunedoara, intubat la Terapie Intenisvă, în stare gravă

Ardelean Fărcaș, așa-zisul guru din Hunedoara, acuzat că a violat și șantajat mai multe adepte ale sectei „Copiii Soarelui”, pe care o crease în anii 1990, este internat la Secţia de Terapie Intensivă Deva, fiind în stare gravă.

62270614
Un șofer din Prahova a creat haos pe Autostrada A4. A ignorat avertismentele celorlalți șoferi și a condus pe contrasens

Un șofer din Prahova a creat haos, joi după-amiază, pe Autostrada A4, care leagă Agigea de localitatea Ovidiu.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nazare, Pîslaru, Țoiu și Tanczos, chemați de Nicușor Dan pentru o „ședință de lucru” la Cotroceni

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, si liderul pietei de restructurare si insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.