Un bărbat din Iași a lovit toate femeile care i-au ieșit în cale până a fost el bătut cu o coadă de mătură de o barmaniță

62557490

Un ieșean din Bălțați și-a agresat fosta concubină, pe cumnata însărcinată a acesteia și o trecătoare, în public și în plină zi. A fost pus pe fugă de administratora unui bar, care a intervenit „înarmată” cu o coadă de mătură.

Agresorul s-a refugiat apoi într-un alt bar, de unde a fost reținut de poliție. A fost condamnat cu executare în primă instanță, dar mai are șansa apelului, relatează Ziarul de Iași.

Victima, căsătorită de aproape zece ani, s-a despărțit fără divorț de soțul său și a început o relație cu agresorul.

A locuit cu el zece ani, însă violențele acestuia au determinat-o să plece în martie anul trecut, la alt bărbat.

După mai bine de două luni, pe 27 mai, bărbatul a mers în satul în care locuia femeia pentru a-i aduce niște documente.

Nu știa unde locuiește exact, dar știa cu cine stă. Cunoscându-l pe noul iubit al femeii, a intrat într-o crâșmă și a întrebat de el.

A găsit pe cineva dispus să-l conducă.

Gospodăria căutată de el avea două locuințe: în una stătea femeia, iar în cealaltă locuia fratele actualului bărbat al victimei împreună cu cumnata ei, care era însărcinată în luna a opta.

Bărbatul, băut fiind, a reacționat brutal și a lovit-o cu pumnul în cap pe cumnată. Ea a fugit pe drum, a înaintat și și-a sunat cumnata, spunându-i că fostul concubin o caută.

Crezând că a scăpat, femeia a fost urmărită de agresor care a ajuns-o lângă troița din centrul satului și a început să o lovească din nou cu pumnii, fără să țină cont de sarcina avansată, întrebând în continuare unde se află fosta lui iubită.

După câteva minute, fosta iubită a apărut în zonă, însoțită de o prietenă, și a văzut cum bărbatul îi lovea cumnata. Speriată, a fugit împreună cu prietena sa către un magazin din apropiere, însă a fost văzută de el.

Agresorul a abandonat-o pe prima victimă și s-a năpustit asupra femeii. A prins-o pe terasa magazinului, a tras-o de haine și a început să o lovească cu pumnii și picioarele. O săteancă care a încercat să intervină în ajutorul ei a fost și ea lovită.

În cele din urmă, administratoarea magazinului a intervenit și a reușit să le scoată pe femei din mâinile agresorului.

Toate trei au intrat în magazin, iar ușa a fost încuiată. Bărbatul a lovit în mod repetat cu pumnii și picioarele în ușă, dar fără succes.

A fost pus pe fugă când administratoarea a ieșit cu o coadă de mătură în mână.

Fără să înfrunte femeia, el a plecat către un alt magazin de pe uliță. La scurt timp a sosit poliția și l-a găsit pe bărbat în bar.

Agresorul s-a manifestat din nou violent și a amenințat cu moartea, astfel că polițiștii au fost nevoiți să-l interneze la Institutul de Psihiatrie.

Bărbatul are numeroase antecedente penale

Din fericire, loviturile aplicate nu s-au soldat cu consecințe grave, iar femeile agresate au fost duse la spital, dar nu au rămas internate.

Bărbatul a fost trimis în judecată pentru violare de domiciliu, tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe, în circumstanțe agravante, pedeapsa putând fi mărită cu o treime pentru că faptele au avut loc în public.

În timpul anchetei s-a prevalat de dreptul la tăcere, dar în fața judecătorilor și-a recunoscut vinovăția. Nu era pentru prima dată când avea probleme cu legea, având în trecut condamnări pentru furt calificat, furt piscicol, tâlhărie și ultraj, precum și numeroase altercații și scandaluri, de obicei sub influența alcoolului.

Judecătoria l-a condamnat la trei ani și șase luni de închisoare cu executare. Sentința va fi supusă controlului de legalitate și temeinicie de Curtea de Apel.

Agresorul a făcut apel, la fel și procurorii, iar procesul va continua pe 1 septembrie.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Cum să eviți să fii victima „ofertelor” false de cazare de pe litoral. Recomandări pentru turiști de la IPJ Constanța. VIDEO

Poliţiştii din Constanţa avertizează asupra unei metode frecvente de înşelăciune legate de cazările fantomă, cu poze false şi preţuri atrăgătoare, însoţite de presiunea plăţii urgente.

Prima reacție a lui Dacian Cioloș după ce a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Otopeni. „Am văzut tot circul iscat”

Dacian Cioloș, fostul consilier onorific al lui Ilie Bolojan pe perioada interimatului de la Cotroceni, a postat un mesaj pe rețelele sociale după incidentul de la aeroport, când a fost refuzat de un taximetrist.  

Producția de pepeni a scăzut drastic în ultimii ani din cauza vremii extreme. Fermierii se plâng și de costurile ridicate

Producția de pepeni a scăzut semnificativ în ultimii ani, iar suprafețele cultivate s-au redus la jumătate. Fermierii se plâng de costurile ridicate, condițiile meteo dificile și, în unele cazuri, de lipsa sistemelor moderne de irigații.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.