Un bărbat distribuia ziare legionare la sfințirea Catedralei Neamului. Ce a urmat

62586202

Jandarmii au depistat, duminică, în jurul orei 10:30, un bărbat în timp ce distribuia cetăţenilor ziare în care apăreau referiri la Mişcarea Legionară.

"În conţinutul acestora apăreau referiri explicite care contravin prevederilor O.U.G. nr. 31 din 2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, cu modificările şi completările", informează un comunicat transmis duminică de Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti (DGJMB).

Au fost întocmite actele necesare sesizării organelor de urmărire penală, iar bărbatul a fost predat poliţiştilor pentru continuarea cercetărilor. 

Bărbatul distribuia ziare legionare la sfințirea Catedralei Naționale

Incidentul a avut loc în timpul slujbei de sfinţire a picturii Catedralei Naţionale, la care au asistat mii de pelerini din toată ţara şi din străinătate, dar şi oficialităţi de la cel mai înalt nivel: preşedinţii Nicuşor Dan şi Maia Sandu, premierul Ilie Bolojan, foştii preşedinţi Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Mircea Abrudean şi Sorin Grindeanu, foştii premieri Victor Ponta, Marcel Ciolacu şi Viorica Dăncilă, Custodele Coroanei, Principesa Margareta şi Principele Radu, şeful Statului Major al Armatei, generalul Gheorghiţă Vlad, precum şi alte oficialităţi.

Slujba a fost oficiată de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I şi de Patriarhul Daniel al BOR, alături de un numeros sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62586219
Ce au descoperit polițiștii din Maramureș într-o dubă urmărită în trafic. Valoarea mărfii depășește 100.000 de euro. FOTO

Un microbuz încărcat cu peste 27.000 de pachete de țigări, în valoare de 100.000 de euro, a fost urmărit de polițiștii de frontieră din Sighetu Marmației. Șoferul a abandonat vehiculul, dar a fost prins și reținut pentru 24 de ore.

62521112
Meteorologi: Vortexul Polar neobișnuit care se formează acum ar putea aduce cea mai friguroasă iarnă din ultimii 40 de ani

Vortexul Polar care se formează în această perioadă în regiunile artice are caracteristici neobișnuite și nu este exclus să ne aducă cea mai rece iarnă din ultimii 40 de ani, spun meteorologii de la Sever Weather Europe.

62586184
Teolog: Critica materială a catedralei, un afect anti-ortodox. Biserica știe să chivernisească banul mai bine decât statul

Sfințirea picturii Catedralei Naționale reprezintă un moment istoric pentru Biserica Ortodoxă și pentru România. Cu toate acestea, criticile materiale cu privire la costurile catedralei vor continua, recunoaște și teologul Radu Preda.

 

Recomandări
60458054
Politico: UE elaborează "foi de parcurs" pentru aderare destinate celor mai promiţătoare ţări candidate, inclusiv R. Moldova

Uniunea Europeană elaborează propuneri care ar oferi celor patru ţări aflate cel mai aproape de aderarea la bloc o traiectorie clară, pas cu pas, către aderare — în timp ce alte ţări rămân în urmă.

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Aleksandar vucic
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și-a anunțat demisia. Țara se pregătește acum pentru două rânduri de alegeri

Preşedintele populist al Serbiei, Aleksandar Vučić, şi-a anunţat duminică demisia, punând capăt celui de-al doilea său mandat de cinci ani şi deschizând calea către alegerile prezidenţiale anticipate, relatează Reuters şi Euractiv.