Un bărbat din Suceava așteaptă un loc într-o clinică pentru arși după un incendiu care i-a distrus casa. „Soluția” medicilor

×
Publicitate

Un bărbat din judeţul Suceava a ajuns în stare gravă la spital după ce a încercat să stingă flăcările care i-au înghițit gospodăria.

Omul se află în comă indusă, cu răni pe față și mâini. Deocamdată, nu a putut fi transferat într-o unitate de arși pentru că nu există paturi libere, susțin medicii.

Flăcările violente izbucnite în gospodărie s-au extins cu repeziciune, iar zona a fost acoperită de un fum gros.

În acele clipe, proprietarul, în vârstă de 48 de ani, se afla acasă și, disperat că vâlvătaia înghite tot ce întâlnește în cale, a încercat să stingă focul până la venirea pompierilor. Dar eforturile au fost în zadar. În plus, omul s-a ales cu arsuri serioase.

Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava: „Echipajul medical SAJ a preluat o victimă cu arsuri pe mâini și pe față, pe care a transportat-o la UPU Suceava. Flăcările se manifestau generalizat la o anexă gospodărească, propagându-se și la acoperișul casei de locuit.”

Bărbatul nu poate fi mutat la un spital de arși din țară

Militarii au potolit incendiul după aproape patru ore. Între timp, victima, cu arsuri de gradele 2 și 3 pe aproximativ 25% din suprafața corpului, a ajuns la Spitalul Județean Suceava, fiind în comă indusă.

Bogdan Bondaru, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Suceava: „Pacientul a beneficiat de tratament medical de urgență, este intubat, la Terapie Intensivă. Nu s-au găsit locuri în clinicile de arși din țară pentru a fi transportat. Va rămâne la noi până va fi găsit un loc disponibil.”

Potrivit pompierilor, totul ar fi pornit de la un cablu electric defect.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62508308
Sfaturile salvamontiștilor pentru cei care merg pe munte în perioade cu risc de avalanşă. Care este echipamentul obligatoriu
Salvamontiştii braşoveni vin cu o serie de recomandări pentru turiştii care merg la munte în această perioadă în care, la altitudini mari, este risc de avalanşă.
62508306
Incendiu puternic la o hală in Ploiești. Pompierii intervin pentru a stinge flăcările care afectează sute de metri pătrați
Incendiu puternic la o hlă din Ploiești. Pompierii Detașamentelor 1 și 2 Ploiești au intervenit cu 6 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj SMURD.
62504502
Românii, din ce în ce mai nemulțumiți de modul de viață. Studiul IRES arată și rezultatele crizei politice
Numărul românilor nemulțumiți de modul în care trăiesc a crescut față de anul trecul, de la 38 la 42%, arată un sondaj IRES.