Un bărbat a spulberat mașina în care se aflau fosta soție și copiii lor, după ce i-a urmărit câțiva kilometri

×
Publicitate

Un bărbat de 50 de ani din județul Brașov a fost reținut, după ce ar fi intrat cu mașina, intenționat, într-un alt vehicul în care se aflau fosta soție și cei doi copii ai lor.  

Omul i-ar fi urmărit cale de mai mulți kilometri. Nu ar fi prima oară când individul o hărțuiește pe femeia care a divorțat de el acum 2 ani. De această dată, atât ea, cât și fiica, o adolescentă de 17 ani, au ajuns la spital.

Scoși din case de o bubuitură puternică, localnicii Cincșor au asistat la o scenă incredibilă.

Bărbatul care, după toate indiciile, provocase accidentul, o lua la rost pe victimă. Deși în primele secunde femeia nu pare rănită, a avut nevoie de îngrijiri medicale. La fel și fiica ei de 17 ani. Ambele au fost luate cu ambulanța și duse la spital, iar bărbatul a urcat într-o mașină de poliție.

Femeia și copiii, adolescenta și fratele ei de 19 ani, se îndreptau spre casa lor din Cincu. Fosta soție se afla pe bancheta din spate. Ieșise de la serviciu, din Făgăraș, iar fiul ei a luat-o cu mașina. În dreapta șoferului stătea fata de 17 ani. Copiii povestesc că s-au trezit urmăriți de tatăl lor, care i-ar fi șicanat în trafic mai bine de 10 kilometri.

La intrarea în satul Cincșor bărbatul de 50 de ani a reușit să le tamponeze mașina. Ca să scape de el, fiul a luat-o pe o stradă lăturalnică. Tatăl și-a continuat drumul, dar cele două mașini s-au reîntâlnit pe drumul național. Bărbatul accelerează când zărește mașina familiei. Două secunde mai târziu are loc impactul.

Localnic: „Ea a venit pe partea asta de pe uliță și el pe drumul principal, aici l-a ajuns din urmă și l-a spulberat. A zis că a intrat intenționat în ei”.

Localnic: „Femeia ne-a povestit că de doi ani nu a mai stat cu el și el o urmarea că el nu voia să îi dea divorțul. El striga că încă ești a mea că nu am dat divorțul”.

Individul a fost reținut și este cercetat pentru violență în familie și distrugere. Soția sa nu a dorit să povestească prin ce a trecut. Cert este că bărbatul nu se împăcase cu gândul divorțului și încerca să o determine să reia relația.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62397875
E oficial: Schimbare importantă în magazine. Ce va apărea la raft

Clienții vor fi informaţi cu privire la micşorarea cantităţii de produs care are ambalajul şi forma identice şi care este vândut la acelaşi preţ.

 

62384215
Topul celor mai doriți angajatori din 2024, deschis de Microsoft. Cine ocupă următoarele poziții

Topul celor mai doriți angajatori din 2024 este deschis de compania Microsoft, fondată de Bill Gates. Urmează Google, pe poziția a doua, și alte multinaționale celebre high-tech.

62440714
Acțiune a polițiștilor și jandarmilor din Sălaj pentru identificarea elevilor chiulangii. Câți au fost prinși și ce au pățit

Polițiștii și jandarmii au desfășurat o acțiune de identificare a elevilor chiulangii din Sălaj. 130 de elevi care absentau nejustificat de la școală au fost găsiți miercuri. Elevii au primit sfaturi, și, în anumite situații, amenzi de la oamenii legii.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.