Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în urma cercetărilor efectuate de poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale, a dispus, duminică, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un bărbat, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de şantaj şi influenţarea declaraţiilor.
„La data de 10 iunie, pe fondul unor resentimente profunde pe care le manifesta faţă de persoana vătămată (administratorul societăţii la care a fost angajat anterior şi pe care o consideră responsabilă pentru dificultăţile sale financiare şi familiale, generate de existenţa unui proces penal declanşat de fostul angajator şi de obligarea sa la plata unor despăgubiri civile într-un cuantum însemnat), folosindu-se de pseudonimul «Boris Marius», pentru a obţine în mod injust un folos patrimonial, inculpatul P.I. a redactat şi a trimis prin serviciul poştal, de la o agenţie situată într-o comună din judeţul Constanţa, o scrisoare de ameninţare prin care i-a solicitat persoanei vătămate să achite, în termen de 20 de zile de la primirea corespondenţei, suma de 600.000 de euro, în caz contrar aceasta va avea de suferit, în sensul că îi va împuşca fiul şi va suporta consecinţe vătămătoare, scrisoare pe care persoana vătămată a primit-o în data de 18 iunie 2026, în timp ce se afla la sediul social al societăţii pe care o administrează şi care i-a produs o stare de temere”, notează procurorii.
A folosit un pseudonim şi a expediat scrisoarea din alt judeţ
Din conţinutul scrisorii trimise de bărbat a reieşit şi faptul că acesta l-ar fi atenţionat să ia în serios ceea ce îi cere şi să nu formuleze denunţuri, întrucât, atunci când se va elibera, „o să treacă direct la fapte”. El a menţionat apoi că o să-i împuşte fiul, iar dacă simte că a sesizat fapta de şantaj, o să abandoneze orice plan şi „trece direct la fapte”, întrucât îi urmăreşte de aproximativ doi ani şi le ştie traseele.
„Din cercetările efectuate a reieşit că inculpatul P.I. figurează ca membru al unei asociaţii de vânătoare şi deţine, în mod legal, două arme letale. Inculpatul P.I. a pregătit şi executat în mod minuţios activitatea infracţională, astfel că, în scopul împiedicării identificării sale, acesta a utilizat un pseudonim, a expediat corespondenţa de la un oficiu poştal situat într-o localitate fără nicio legătură cu domiciliul sau activitatea sa obişnuită şi şi-a procurat, anterior expedierii scrisorii, un terminal mobil şi o cartelă SIM nouă, activată exclusiv pentru punerea în executare a planului infracţional”, a explicat Parchetul.
Procurorii au cerut arestarea preventivă
Conform procurorilor, terminalul mobil nu a fost utilizat pentru desfăşurarea unor activităţi de comunicare obişnuite, „ceea ce relevă că achiziţionarea sa a avut unicul scop de a facilita activitatea infracţională şi de a îngreuna identificarea sa”.
Duminică, s-a dispus reţinerea bărbatului pe o perioadă de 24 de ore, iar, luni, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 a formulat propunere de luare a măsurii arestării preventive pentru 30 de zile.




