Ucraina a eliberat o localitate strategică din sud-estul ţării. Rusia suplimentează trupele în partea de est

62285866
Getty

Ucraina a anunțat luni că trupele sale au eliberat aşezarea Robotîne din sud-estul ţării şi că încearcă să avanseze mai departe spre sud în contraofensiva sa împotriva forţelor ruseşti, relatează Reuters.

Armata ucraineană a declarat săptămâna trecută că forţele sale au arborat drapelul naţional în aşezarea strategică, dar că încă mai desfăşura operaţiuni, scrie News.ro.

„Robotîne a fost eliberată”, a declarat luni ministrul adjunct al apărării, Hanna Maliar.

Aşezarea se află la 10 km sud de oraşul Orihiv, aflat pe linia frontului, în regiunea Zaporojie, pe un drum important spre Tokmak, un nod rutier şi feroviar ocupat de Rusia.

Forţele ucrainene cred că au străpuns cea mai dificilă linie de apărare rusă din sud şi că acum vor începe să avanseze mai rapid, a declarat săptămâna trecută pentru Reuters un comandant care a condus trupele în Robotîne.

Capturarea Tokmak ar fi o piatră de hotar în timp ce trupele ucrainene presează spre sud, spre Marea Azov, într-o campanie militară menită să spargă unitatea frontului pe care forţele ruseşti l-au constituit după invazia pe scară largă a Moscovei din februarie 2022.

Maliar a declarat pentru televiziunea ucraineană că trupele Kievului, care şi-au început contraofensiva la începutul lunii iunie, se deplasează acum la sud-est de Robotîne şi la sud de Mala Tokmacika, localitate aflată în apropiere.

Succesul Ucrainei în recucerirea localităţii Robotîne, pe care Rusia nu l-a confirmat, vine după ce presa a relatat că în această lună a avut loc o întâlnire între şefii militari de rang înalt ai NATO şi generalul de rang înalt al Ucrainei cu privire la resetarea strategiei militare a Ucrainei.

Rusia aduce noi forțe în estul Ucrainei

Forţele ucrainene se luptă, de asemenea, cu trupele ruseşti în estul Ucrainei, iar progresele au fost mai lente decât se aşteptau, deoarece au întâlnit vaste câmpuri minate şi tranşee ruseşti.

Maliar a descris situaţia de pe câmpul de luptă din est ca fiind „foarte fierbinte” în ultima săptămână. Ea a spus că trupele ruseşti adună noi forţe acolo şi se regrupează, iar Moscova urmăreşte să îşi desfăşoare acolo cei mai buni soldaţi.

Forţele ucrainene au continuat să avanseze la sud de Bahmut, a mai spus Maliar, referindu-se la oraşul estic aproape devastat care a fost capturat de trupele Moscovei în luna mai după luni de lupte aprige. Ea a adăugat că, în ultima săptămână, forţele ucrainene au recucerit 1 km pătrat în jurul Bahmut, iar trupele ruseşti nu au făcut niciun progres.

În cea mai recentă dintre frecventele lovituri aeriene ale Rusiei asupra Ucrainei, două persoane au fost ucise în cursul nopţii după ce o fabrică de ulei vegetal a fost lovită în regiunea centrală Poltava, a declarat guvernatorul regiunii.

Rusia a declarat, la rândul său, că a doborât o dronă ucraineană care zbura spre Moscova în primele ore ale zilei de luni, într-un incident care a perturbat pentru scurt timp zborurile deasupra capitalei ruse.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Cristiano Ronaldo a explodat după scenele mizerabile din Arabia Saudită și cere suspendări pe viață!
VIDEO Cristiano Ronaldo a explodat după scenele mizerabile din Arabia Saudită și cere suspendări pe viață!
Citește și...
Ce se întâmplă în Rusia după moartea lui Prigojin. „Totul a fost demolat. Ce faceți?”

Oficial, șeful grupării Wagner, Evgheni Prigojin, a murit în accidentul aviatic de acum patru zile, din nordul Moscovei. Odată cu dispariția finanțatorului, gruparea Wagner pare să fi ajuns pe lista neagră a autorităților ruse.

Cutremur cu magnitudinea de 5,2, înregistrat duminică spre luni noapte. Unde a fost resimțit

Un cutremur cu magnitudinea de 5,2 a fost raportat, în noaptea de duminică spre luni, în Columbia.

 

Noua metodă a americanilor pentru executarea condamnaților la moarte. Cum va fi ucis un bărbat care a asasinat o femeie

Alabama ar putea deveni primul stat care va executa un prizonier făcându-l să respire azot pur, o metodă de pedeapsă cu moartea care este autorizată de trei state, dar care nu a fost folosită niciodată folosită până acum.  

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.