Turiștii din Sinaia au avut parte și de o altă provocare în afară de ceață: ”Trebuie să facem slalom printre gunoaie”

×
Publicitate

Turiștii care au bătut drumul până la Sinaia în căutare de zăpadă au fost întâmpinați duminică la Cota 1400 de o ceață densă.

 

Omătul nu mai era alb imaculat, iar gunoaiele nu lipseau din peisaj. Dar, în ciuda acestor neplăceri, mulți s-au bucurat de o porție de săniuș ori au încercat să își țină echilibrul pe schiuri.

Vremea le-a dat însă peste cap planurile celor care au vrut să ajungă la mare altitudine, pe pârtii perfecte. Instalațiile de transport pe cablu nu au funcționat.

"Pârtieee!".

Chiar dacă a fost ceață densă la Cota 1400, chiotele copiilor care au alunecat pe omăt cu sania nu au lipsit. Vremea mohorâtă nu le-a stat în cale nici turiștilor dornici să învețe să schieze.

Instructor de schi: "Hai să plecăm acum în direcţia asta. Braţele în faţă, privirea înainte, la început alunecăm puţin pe picioruşul drept, cu sprijin şi apoi deschidem feliuţa de pizza. Ok? Da".

Nu s-au pierdut prin negură nici începătorii care au stat mai mult pe jos decât în picioare.

”Reporter: Câte trânte până acuma?
Turist: Aoleu, asta e prima dată, dar nu mai vreau. Prima și ultima îmi ajunge".

”Reporter: Cum e?
Turist: E rachetă, ce să mai! Este frumos, doar că trebuia mai multă zăpadă, dacă aveam anul ăsta era ok".

 

Turiști nepăsători și pubele puține

 

Doar cei care ar fi vrut să ajungă pe pârtiile de mare altitudine din Bucegi au fost dezamăgiți. Planurile le-au fost date peste cap - pentru că instalațiile de transport au rămas nemișcate.

Cristian Lupu, schior: "Ne-am fi dorit să mergem cu schiurile, dar după cum vedeţi este o vreme superbă afară. Ne-am trezit la 5 dimineaţa şi am plecat. De ce la 5? Când vii la schi, vii să stai toată ziua. Iei un skipass pentru toată ziua şi la 8-9, când se deschide pârtia eşti aici, dar... N-a fost să fie? N-a fost să fie".

Pâcla care a învăluit muntele nu a făcut să dispară însă gunoaiele lăsate în urmă de oamenii care au aruncat la întâmplare pahare sau măști de protecție.

Turist: "În mod normal, probabil că am fi mers în altă parte, dar în situaţia de faţă, trebuie să facem slalom printre gunoaie, ca să putem să avem şi noi câteva minute de relaxare cu copilul".

Turist: "Da, din păcate aşa e la noi, ce vrei să facem... Asta e administraţia, ar trebui nişte pubele mai dese, mult mai dese".

Pe de altă parte, mai multe persoane au fost amendate pentru că nu purtau mască de protecție.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62167105
Grav accident de circulație în județul Cluj. 4 femei, rănite, după ce o șoferiță nu s-a asigurat

Un grav accident de circulație a avut loc duminică seară într-o comună din judeţul Cluj.

62167104
Panică într-un bloc din Pitești. Un bărbat a tăiat furtunul de la instalația de gaz, provocând un incendiu

S-a instalat teroarea duminică seară într-un bloc din Pitești.

62167103
Accident cu cinci victime în Gorj. Cine este vinovat

Cinci persoane au fost rănite duminică după-amiază pe o șosea din Gorj.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nicușor Dan a chemat la Cotroceni patru miniștri. Plan pentru negocierile de la Bruxelles de săptămâna următoare

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme „tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.