Turcia și Siria au nevoie de ajutor. Ministerul Sănătății a lansat o campanie pentru donare de sânge

×
Publicitate

Într-o situație disperată, cu zeci de mii de victime, fără resurse, fără medicamente și cu spitale care abia mai fac față valului de pacienți, Turcia și Siria au mare nevoie de ajutor.

Ministerul Sănătății a lansat o campanie pentru donare de sânge, iar coordonatorii centrelor de transfuzii din țară s-au mobilizat și cheamă oamenii să doneze.

Pe holurile centrului de transfuzii din Cluj-Napoca, zeci de donatori s-au adunat încă de dimineață să vină în sprijinul celor din Turcia, printr-un gest simplu de omenie.

Donator: „Să se gândească că am putea fi oricare în situația lor și am avea nevoie de ajutor”.

Donator: „Cu siguranță trebuie ajutați, pentru că sunt într-un impas acum”.

Donator: „O să mai vin la donare. Poate am avut un pic de frică la început. E destul de ușor”.

Medicii spun că în orice clipă, colegii lor din Turcia ar putea să ceară ajutor, pentru că în spitalele de acolo sunt mii de victime care au nevoie de intervenții chirugicale de urgență sau de transfuzii de sânge.

Novac Ruxanda, directorul centrului de transfuzii Cluj-Napoca: „Noi dorim din tot sufletul să vină cât mai mulți donatori, rezervele să le avem la cote maxime, să putem ajuta”.

Centre deschise special pentru donare de sânge în sprijinul victimelor din Turcia mai sunt în Arad, Oradea, Ploiești, Timișoara, București. Pentru această campanie, programul de lucru cu publicul s-a prelungit.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62323629
Captură de excepție pentru Jandarmerie: a prins și amendat un "bizon de zăpadă" care mergea cu ATV-ul pe o pârtie din Predeal
Un bărbat aflat la munte, în judeţul Braşov, a fost amendat cu 2.000 de lei de către jandarmii montani după ce a intrat cu un ATV pe pârtia Cocoşul din Predeal şi s-a plimbat printre schiori.
62323622
Accident chimic la o fabrică din Timiș. Substanța scursă provoacă leziuni interne și cancer
O scurgere de substanţă chimică s-a produs vineri, la o fabrică de spumă poliuretanică, din oraşul Buziaş, judeţul Timiş. Accidentul chimic s-a produs într-o hală a firmei unde s-a deversat substanţa izocianat, din mai multe butoaie neasigurate.  
62323611
România are un nou punct de trecere a frontierei. „Vama a fost adusă la standardele Schengen”
Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Racovăţ-Diakivti, dintre România şi Ucraina, a devenit operaţional, vineri, la aproape 13 ani de la închiderea sa.