Ce s-a întâmplat cu chirurgul care a refuzat să îl opereze pe adolescentul din Tg. Jiu, care a murit în drum spre alt spital

×
Publicitate

Doi medici au fost penalizaţi la salariu, iar un al treilea a primit un avertisment scris, în cazul morții unui adolescent din Târgu Jiu. Băiatul a așteptat, anul trecut, mai multe ore, deși avea peritonită şi trebuia operat de urgență.

În spital însă, nu era niciun chirurg pediatru.

Pacientul de 16 ani a ajuns la spitalul judeţean din Târgu Jiu în noiembrie, anul trecut. Avea dureri abdominale, iar analizele făcute în unitatea de primiri urgenţe au indicat că avea peritonită şi că trebuia operat de urgenta.

Doar că singurul chirurg pediatru din oraş era în concediu, iar specialistul care era de gardă a refuzat să opereze un pacient atât de tânăr.

Aşa că după câteva ore s-a luat decizia ca baiatul să fie transferat la Craiova. Doar că şi aici au apărut probleme. În oraş nu exista un echipaj de ambulanţă cu medic, care să îl însoţească, aşa că a fost chemată o salvare de la Craiova.

Când a ajuns maşina trecuseră deja în total, 5 ore, iar băiatul a intrat în stop cardiorespirator şi a murit.

Acum, chirurgul care a refuzat să îl opereze şi medicul care era de gardă - au fost sancţionaţi cu o reducere de salariu de zece la sută, pentru trei luni. Iar şefa de la UPU a primit avertisment pentru că nu a urmărit evoluţia pacientului.

În paralel continuă şi ancheta poliţiştilor, deschisă atunci pentru ucidere din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62539131
Filmul dispariției bebelușului din maternitatea din Bacău. Cum a reușit tânără de 19 ani să treacă de medici și asistente

Poveste de film în cazul bebelușului furat din maternitatea din Bacău. Mama l-ar fi vândut pe unul dintre gemeni pentru 5.000 de lei unei femei de 19 ani. Tânăra l-a luat din spital fără ca vreun angajat să o oprească.

62047997
Organizatorul Sunwaves susține că DIICOT a găsit droguri îngropate în nisip, pe plaja unde se desfășoară festivalul

Organizatorul Festivalului Sunwaves, Ioan Borzea, a declarat că problemele legate de evenimentul muzical ar fi apărut din cauza DIICOT după ce procurorii ar fi găsit recent droguri îngropate pe plaja unde va avea loc Sunwaves, în staţiunea Mamaia.

62497940
Cazul băiatului de 16 ani mort de peritonită la un spital din Târgu Jiu. Trei medici au fost sancţionaţi disciplinar

Trei medici din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu au fost sancţionaţi disciplinar de managerul instituţiei, în urma decesului unui pacient de 16 ani în unitatea medicală în noiembrie anul trecut.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.