Trei focare de COVID-19 la Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani

62209078
Shutterstock

Trei focare de COVID-19 sunt active în prezent la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" Focşani, a informat, miercuri, Direcţia de Sănătate Publică Vrancea.

"În prezent, sunt active la SJU Focşani trei focare de COVID-19, în secţiile de Ortopedie, Chirurgie Generală şi Chirurgie Plastică. La Ortopedie sunt confirmaţi pozitiv la infecţia cu virusul SARS-CoV-2 opt pacienţi şi un cadru medical, ultimul pacient fiind depistat pe data de 1 septembrie. La Chirurgie Generală sunt confirmate 20 de cazuri, dintre care 14 pacienţi şi şase cadre medicale, iar la Chirurgie Plastică sunt pozitivi 12 pacienţi. Ambele focare de la Chirurgie au ca dată de debut 4 septembrie", a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Vrancea, Silviu Stanciu, informează Agerpres.

Potrivit raportărilor Prefecturii Vrancea, miercuri, sunt internate în spital 67 de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, dintre care nouă la ATI.

De asemenea, 924 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar alte 114 persoane în izolare la domiciliu.

În ultimele 24 de ore, în Vrancea au fost raportate trei decese la pacienţi infectaţi cu COVID-19, respectiv un bărbat de 60 ani, din Adjud, vaccinat, cu boală cronică renală, deces înregistrat la secţia Boli infecţioase SJU Focşani, o femeie de 74 ani, din Focşani, nevaccinată, internată la ATI a SJU Focşani şi o femeie de 42 ani, din Slobozia Bradului, nevaccinată, internată la Spitalul din Moineşti.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62211792
Un tânăr pretindea că este preot de peste un an de zile. A strâns peste 11.000 de lei din donații

Un tânar de 19 ani din Galați pretindea de peste un an de zile că este preot și cerea oamenilor ajutoare financiare pentru înmormântare şi construirea unei biserici.

62159631
Masca devine obligatorie lângă școlile din București. Iată de când se aplică decizia

Masca de protecție devine obligatorie pe o rază de 50 de metri în jurul școlilor din Capitală.

62181506
Carantina de noapte, instituită în mai multe zone din țară. Autoritățile au înăsprit regulile

În mai multe zone din țară, rata infectării crește în mod alarmant, iar autoritățile au început să înăsprească regulile.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta Guvernului Luca Niculescu. SURSE: Social-democrații „exclud” varianta unui cabinet tehnocrat

Conducerea PSD se reuneşte astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Original desemnare luca niculescu 05 oct 2026 9
Luca Niculescu, negocieri cu PSD, PNL și UDMR: Am propus un acord de susţinere pe şase luni a unor reforme prioritare

Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că intenţionează ca joi să depună programul de guvernare şi lista miniştrilor.