Trei bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti, după ce au incendiat maşina unui bărbat, chiar în curtea acestuia din Cluj

62268172
Shutterstock

Trei bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti, după ce au incendiat maşina unui bărbat din Huedin, chiar în curtea acestuia.

"La data de 9 aprilie a.c, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, alături de cei ai Poliţiei oraşului Huedin au dispus reţinerea pentru 24 de ore a trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 38 de ani, din municipiul Timişoara şi din municipiul Câmpia Turzii, cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de distrugere şi violare de domiciliu.

În fapt, la data de 9 aprilie a.c., în jurul orei 02.35, Poliţia oraşului Huedin a fost sesizată despre faptul că pe strada Horea din oraş, un autoturism care se afla parcat în interiorul unei curţi a fost cuprins de flăcări", se arată într-o informare a IPJ Cluj.

De asemenea, ar fi fost distrus prin acelaşi mod şi un corp de mobilier aflat la intrarea în locuinţa respectivă.

"Au fost demarate investigaţii în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs incendiul, iar la aceeaşi dată, poliţiştii au pus în aplicare 4 mandate de percheziţie în municipiul Câmpia Turzii şi în municipiul Orăştie.

La percheziţii au fost descoperite şi ridicate bunuri despre care există suspiciunea că ar fi fost folosite la comiterea infracţiunilor, respectiv telefoane mobile, articole vestimentare şi obiecte textile.

În baza probatoriului administrat, trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 38 de ani, din municipiul Câmpia Turzii şi municipiul Orăştie au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore, urmând că în cursul zilei de azi să fie prezentaţi instanţei în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive", se mai arată în informarea IPJ Cluj.

Prejudiciul cauzat a fost evaluat la aproximativ 40.000 de euro.

Sunt continuate cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin.

Activităţile au fost sprijinite de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, poliţiştii Serviciului Criminalistic Cluj, luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Cluj, de Direcţia Operaţiuni Speciale, precum şi de Unitatea Teritorială de Analiză a Informaţiilor Cluj-Napoca.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62440371
Un pakistanez a fost reţinut după ce ar fi bătut un bărbat în faţa gării din Arad. Scandalul ar fi pornit de la o femeie

Un pakistanez în vârstă de 36 de ani a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, după ce ar fi bătut un bărbat în faţa Gării Centrale din oraşul Arad, victima fiind partenerul fostei iubite a agresorului.

62440298
Drumul parcurs de criminalul evadat din București până a fost prins la Oradea. Filmul celor 14 ore de căutări. VIDEO

Individul deosebit de periculos, condamnat pentru omor, care a evadat marți în Capitală, a fost prins miercuri dimineață în Oradea, după 14 ore de căutări. Un trecător l-a recunoscut și a sunat la 112, iar agenții l-au încătușat.

62422756
Scandal în Sectorul 1. O femeie a lovit doi poliţişti veniţi să o amendeze pentru că parcase neregulamentar

O femeie a fost reţinută pentru 24 de ore, după ce a agresat doi poliţişti de la Poliţia Locală Sector 1. Ea a fost ulterior plasată în arest la domiciliu.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.