Tentativă de jaf la o benzinărie din Capitală. Hoții, înarmați cu un pistol, puși pe fugă de o angajată

×
Publicitate

Dând dovadă de un curaj nebănuit angajata unei benzinării din Capitală a pus singură pe fugă trei hoți care au amenințat-o cu un pistol și au încercat să o lege cu o bandă adezivă.

După o luptă corp la corp de aproape un minut, agresorii au fugit, iar femeia a făcut curățenie la locul faptei și a sunat calmă la 112.

Era ora 1 şi 45 de minute, noaptea, când trei bărbaţi intrau în benzinăria de pe şoseaua București-Târgoviște. Toţi locuiesc în apropiere şi cel mai probabil au acţionat la pont.

Femeia lucra singură pe tura de noapte şi, ca să o păcălească să iasă din magazin agresorii i-au cerut trei doze de suc de la frigiderele de afară. Uşa s-a închis automat în urma ei, iar cei trei au observat acest lucru. Este şi momentul în care s-au năpustit asupra femeii.

40 de secunde a durat lupta corp la corp dintre femeia de 40 de ani şi cei trei agresori.

Magdalena Constantin, victimă: "Mi-a pus unul dintre ei mâna la gură, un pistol în piept. Mi-a zis: taci că te împuşc!. Celălalt încerca cu o bandă adezivă de construcţii să mă lege. M-am luptat cu ei cât am putut, le-am dat cu dozele de cola unde am nimerit, după care am pus mâna pe pistol şi am început să să trag şi să fac în toate direcţiile. Când au văzut că am pus mâna pe pistol şi că nu mi-e frică nici de pistol abia atunci au renunţat şi au fugit".

Scăpată de ei, angajată a măturat mai întâi dezastrul lăsat în urmă şi după aceea a anunţat autorităţile. A doua zi a revenit la muncă fără teamă, dar înarmată cu un spray cu piper. Patronul benzinăriei a anunţat că va angaja şi un paznic.

Magdalena Constantin: "Nu mi-a fost frică deloc pentru că eram conştientă că dacă le arăt un pic de frică nu e ok, sunt pa! Mă gândeam nu au cum să mă jefuiască pe mine, ce sunt proastă? Mai ales, m-au apucat şi nervii că nu m-au băgat în altă parte în care să am pe ce să pun mâna ca să le dau mai bine".

Tâlharii au fost luaţi pe sus pe poliţişti, duşi la audieri şi reţinuţi.

Ciprian Romanescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei: "Cei trei bărbaţi nu sunt cunoscuţi cu antecedete penale, doi dintre ei sunt fraţi şi au vârste cuprinse între 18-21 de ani".

Sunt acuzaţi de tentativă de furt calificat şi riscă închisoarea de la un an şi şase luni până la 5 ani.

 

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Ministerul Sănătăţii: Vaccinul Johnson & Johnson utilizează un adenovirus inofensiv, care nu se poate înmulţi

Vaccinul Johnson & Johnson va fi administrat într-o singură doză, precizează Ministerul Sănătăţii.

Carantină în Berceni, Brăneşti şi Otopeni. Măsura intră în vigoare de la 22:00

Prefectura Ilfov a anunţat, joi seară, că localităţile Berceni, Brăneşti şi Otopeni intră în carantină, la ora 22:00, petru o perioadă de 14 zile.

Amenzi la centrul de vaccinare de la Romexpo după ce un tânăr a primit rapelul cu un alt vaccin

Trei amenzi au fost aplicate la centrul de vaccinare de la Romexpo unde un bărbat a fost vaccinat la rapel cu vaccin de la Moderna, deşi la prima doză primise ser de la Pfizer.

Recomandări
Soluția „de avarie” a lui Siegfried Mureșan dacă PSD nu îl sprijină. De unde ar putea lua voturile necesare învestirii

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Moment istoric pe A1. Constructorii au străpuns tunelul rutier de la Holdea, cel mai lung din România

Moment istoric pentru infrastructura rutieră din România. Constructorii au finalizat cu succes lucrările de excavare ale tunelului de la Holdea, cel mai lung din țară.

Urșii coboară din pădure pentru o hrană mai consistentă. Ce îi atrage tot mai mult: „E mană cerească pentru ei”

Când urșii găsesc la vale, lângă sat, o hrană mai consistentă ca cea din pădure vor alege mereu să stea lângă om.