Surpriza in drumul spre mare, la Podul de la Fetesti. Cum au rezolvat cei mai multi turisti problema taxei

×
Publicitate

Pentru cei care se urnesc cu intarziere spre litoral, o surpriza vine la statia de taxare de la Fetesti. Se circula fluent, nu sunt ambuteiaje, iar cei mai multi dintre soferi au apelat la plata taxei de pod prin sms sau la benzinariile de la A2.

Asta dupa ce joi primii turisti care se indreptau spre mare au oprit sa plateasca tot la statia de taxare, iar politistii se asteptau la un varf de trafic in mijlocul zilei.

Zeci de politisti au intrat in dispozitiv in apropiere de Fetesti si Cernavoda, mai ales ca se asteptau la un varf de trafic. Din fericire, soferii au inteles ca scapa de cozi daca platesc taxa prin sms sau la benzinariile de pe autostrada si atunci circulatia se desfasoara fara probleme.

Mai sunt, ce-i drept, si cativa soferi care au recunoscut ca s-au obisnuit sa plateasca la statia de taxare si ca tocmai de aceea nu au folosit alternativele.

Pe de alta parte, pentru cei care vor sa se indrepte spre litoral, acestia ar trebui sa nu se grabeasca. Autostrada este ticsita de echipaje de politie si de radare. La fel se intampla pe tot litoralul, care este impanzit de echipaje ale Politiei Rutiere.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Ciprian Tatarusanu s-a alaturat campaniei "Romani Ca Lumea". "El este Vasile si face sarmalute in foi de vita senzationale"

In urma cu doua luni, Florin Gardos, fotbalist la echipa engleza Southampton, a infiinta pagian de Facebook "Romani Ca Lumea", in care ii promoveaza pe conationalii cu care se mandreste.

Scandal la bordul unei curse Tarom spre Amsterdam, provocat de un barbat nervos. "Echipajul a aplicat procedura standard"

Un roman, care a provocat scandal intr-o cursa Tarom care circula pe ruta Bucuresti - Amsterdam, a fost imobilizat de alti pasageri pana la destinatie. Incidentul a provocat o intarziere de 30 de minute a cursei de intoarcere in Capitala.

Gheorghe Nichita, sub control judiciar. Punctul culminant al spionajului: cum verifica Politia daca scartaia patul amantei

Primarul Iasiului, Gheorge Nichita, va fi cercetat sub control judiciar, au decis vineri seara magistratii Tribunalului Bucuresti.

Recomandări
Consultări decisive la Palatul Cotroceni. PSD și AUR cer la guvernare, PNL nu emite pretenții. USR e deschis

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.

UE i-a răspuns lui Donald Trump după amenințările cu tarife: Parteneriatul cu Canada „nu este îndreptat împotriva nimănui”

Comisia Europeană i-a răspuns joi lui Donald Trump, după ce președintele SUA a amenințat UE cu tarife vamale din cauza apropierii de Canada, informează EFE.

Ilie Bolojan, după discuțiile de la Cotroceni: „Principala provocare este păstrarea controlului asupra finanțelor publice”

Președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a declarat joi, după consultările cu Nicușor Dan, că România are nevoie de un guvern cu un premier credibil, miniștri competenți și un program adaptat realităților economice.