Cum „a închis ochii” statul la frauda Nordis. Autoritățile au observat neregulile, dar nu au făcut nimic

×
Publicitate

Dosarul „Nordis” scoate la iveală noi informații revoltătoare. Potrivit procurorilor DIICOT, autoritățile statului nu și-au făcut treaba, deși au observat nereguli.

Anchetatorii nominalizează Poliția Locală Năvodari, Inspectoratul de Stat în Construcții Constanța, ANPC, Ministerul Economiei și Turismului, plus ANAF. Unii inspectori s-au făcut că amendează, alții că merg în controale, ori au emis autorizații fără să verifice și situația din teren.

La solicitarea DIICOT, Poliția Locală din Năvodari a prezentat toate documentele întocmite în urma controalelor făcute pe șantierele Nordis. Culmea, în procesele-verbale scrie că polițiștii au fost împiedicați să intre și nici nu li s-au prezentat autorizațiile de construcție.

Prin urmare, „(…)reprezentanții Poliției Locale Năvodari nu au luat măsurile subsecvente care se impuneau, sesizarea I.S.C. Constanța și a Primăriei Năvodari. S-a constatat aplicarea unor sancțiuni cuprinse între 6.000 și 20.000 lei”, transmite DIICOT.

Procurorii DIICOT au constatat că, deși Poliția Locală Năvodari a constatat că Nordis construise fără autorizații patru etaje în plus, Primăria nu a luat nicio măsură. Potrivit legii, era obligată să dispună sistarea lucrărilor și să sesizeze prefectul și organele penale, dar nu a făcut nimic din toate acestea.

I.S.C. Constanța este o altă instituție acum în vizor. Potrivit procurorilor, inspectorii de acolo au așteptat să fie invitați de Nordis la controale.

„Deși este principala instituție cu competențe în construcții, nu a efectuat niciun control din oficiu în perioada 2019-2024 la șantierul Nordis Mamaia, dincolo de controalele stabilite pe etape de execuție, care se notifică de beneficiar către I.S.C.” - potrivit DIICOT.

Iar Ministerul Economiei și Turismului „(...) a eliberat cu „ușurință” o autorizație de clasificare provizorie fără să verifice îndeplinirea tuturor condițiilor.” - mai transmite DIICOT

Suspecții au avut grijă să fie foarte convingători în ochii clienților, investind peste 8 milioane de lei într-un program de marketing. Inclusiv Federația Română de Fotbal a fost sponsorizată cu o sumă importantă, spun procurorii, astfel încât arbitrii au purtat tricouri inscripționate cu Nordis.

Pe de altă parte, cel puțin patru fotbaliști au recunoscut că au investit și ei în proiect.

Unii dintre păgubiți, peste 1.000 la număr, au cerut ajutorul Protecției Consumatorului. Iată ce a făcut autoritatea conform procurorilor:

„A.N.P.C. s-a rezumat la aplicarea unei amenzi pentru nerespectarea termenelor de predare, iar cu privire la clauzele abuzive, deși le-a observat în mod direct, nu a urmat pașii legali, respectiv sesizarea instanței de judecată sau aplicarea de sancțiuni. Unele plângeri au fost respinse ca ‘neconcluzionabile’.” - transmite DIICOT.

Primii funcționari ai statului care vor trebui să dea socoteală pentru că au închis ochii la presupusele fraude de la grupul Nordis sunt cei patru inspectori ai Direcției Generale Antifraudă. Procurorii DIICOT îi vor acuza de favorizarea făptuitorului, pentru că încă de acum trei ani, când au făcut mai multe controale, ar fi descoperit dovezi legate de o posibilă delapidare cu consecințe deosebit de grave prin externalizarea banilor plătiți de clienți în conturile lui Vladimir Ciorbă și ale altor apropiați, dar și de o posibilă evaziune fiscală de proporții. Niciunul dintre ei nu a sesizat atunci nici Poliția, nici Parchetul.

În tot acest timp, inculpații se distrau pe banii oamenilor. Procurorii spun că ar fi cheltuit 800 de mii de lei doar în cluburi de la mare și de la munte. La una dintre petreceri a fost văzută în compania Laurei Vicol și ministrul Sorin Grindeanu. Acesta a precizat că și-a plătit singur consumația.

În fața instanței, Laura Vicol a declarat că este nevinovată și că are încredere că soțul ei nu a înșelat pe nimeni. Dar admite că a fost răsfățată de Vladimir Ciorbă din banii de la Nordis.

„Am fost o femeie cheltuitoare și până să îl cunosc pe soțul meu. Într-adevăr, soțul meu mi-a dat bani de mai multe ori și asta pentru că este soțul meu. Poate am făcut cheltuieli extravagante, în sensul că mi-am cumpărat bijuterii, genți și pantofi, pe care, oricum, le cumpăram și înainte să mă căsătoresc. (...) Singura mea calitate în Compania Nordis este aceea de soție a unuia dintre asociați.” - a declarat Laura Vicol la Curtea de Apel.

 
Articol recomandat de sport.ro
Ester Exposito, iubita lui Kylian Mbappe, a făcut senzație pe internet cu ultimele postări
Ester Exposito, iubita lui Kylian Mbappe, a făcut senzație pe internet cu ultimele postări
Citește și...
Cristian Popa, BNR: România riscă să rămână fără miliardele din PNRR din cauza reformelor amânate de guvernanți

Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al BNR a criticat într-un articol de opinie ritmul de absorbţie a fondurilor şi de implementare a jaloanelor din PNRR., subliniind că în absența reformelor „miliardele nu vor mai veni”.

Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Costea, a fost arestat după ce fusese eliberat. Ce s-a întâmplat în Turcia

Răsturnare de situație în cazul fostului bancher Ionuț Costea, condamnat definitiv la 6 ani de închisoare. Urmărit internațional și reținut acum câteva zile la Istanbul, apoi eliberat, cumnatul lui Mircea Geoană s-a întors după gratii.

Cristian Popescu Piedone, numit la conducerea ANPC. Marcel Ciolacu a semnat decizia

Cristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 5, a fost numit la conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, instituție aflată sub controlul direct al Guvernului României.

Recomandări
Noua lege a salarizării a fost pusă în dezbatere publică. Plafonul de 20% pentru sporuri rămâne în vigoare

Proiectul noii legi privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost pus în dezbatere publică, documentul propunând o reformare a modului în care sunt stabilite salariile în sectorul bugetar. 

Șeful Cancelariei premierului: Ne confruntăm cu cel mai scăzut nivel al Dunării din istoria măsurătorilor

Dunărea are în prezent cel mai scăzut nivel din istoria măsurătorilor, a transmis, joi, şeful Cancelariei premierului, Mihai Jurca.

Ararat-Armenia - Universitatea Craiova, LIVE pe VOYO Sport 1, joi, de la 19:00. Oltenii joacă pentru calificare

Universitatea Craiova este la un singur meci distanță de calificarea în grupa UEFA Europa League. După 1-1 pe Stadionul „Ion Oblemenco”, oltenii joacă joi, 27 august, de la ora 19:00, returul decisiv cu Ararat-Armenia, la Erevan.