Sotia lui Mircea Basescu, Doinita: "Regret ca nu ne-am putut ridica la nivelul demnnitatii si rangului la care am ajuns"

60265167

Doinita Basescu, sotia lui Mircea Basescu, care este arestat preventiv, a cerut scuze familiei presedintelui Traian Basescu pentru ca ea si sotul sau nu s-au "putut ridica la nivelul demnitatii si rangului" la care au "ajuns”.

Sotia lui Mircea Basescu a vorbit, duminica dimineata, pentru prima data cu presa dupa arestarea sotului sau si a spus ca inca nu a mers la Bucuresti pentru a-si vedea sotul. "Acum ma duc la piata. O sa incerc sa ajung si la Bucuresti, daca o sa am drept de vizita. Nu stiu programul”, a spus Doinita Basescu, care a precizat ca, probabil, o va face luni.

Ea a mai declarat ca a vorbit o singura data cu Mircea Basescu dupa arestarea acestuia, Doinita Basescu spunand ca sotul sau a sunat-o o data, ea adaugand ca tine sa le multumeasca celor care le-au transmis mesaje de incurajare. "Le multumesc tuturor celor care ne-au trimis mesaje si care ne-au trimis energia lor pozitiva ca sa putem depasi situatia aceasta", a spus Doinita Basescu.

Sotia lui Mircea Basescu a spus ca inainte sa plece de acasa a vorbit cu cumnata sa, Maria, sotia lui Traian Basescu, careia i-a cerut iertare: "Eu am transmis un mesaj cumnatei mele prin care ii rog sa ne ierte si sa inteleaga faptul ca intotdeauna i-am respectat si, de asemenea, regret ca nu am putut sa ne ridicam la nivelul demnitatii, al rangului la care am ajuns. Probabil ca nu am fost pregatiti. Cred ca toata lumea are de invatat ceva din asta”, a mai spus Doinita Basescu.

Mircea Basescu a fost arestat preventiv vineri, fiind acuzat ca ar fi primit 250.000 de euro pentru ca Bercea Mondial sa scape de inchisoare. Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a anuntat, sambata, ca vrea ca Parlamentul sa afle, de la SRI si SPP, daca presedintele stia despre "vizitele la clanul Bercea".

Presedintele Traian Basescu a declarat, intr-un interviu, in scris, ca nu a primit niciun ban sau bun de la sau in numele lui Sandu Anghel. De asemenea, a precizat ca a aflat din presa ca fratele sau, Mircea Basescu, a botezat o nepoata a acestuia.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61533025
Un politist de 23 de ani a pierdut controlul masinii si a intrat intr-un cap de pod. In urma impactului, a ajuns intr-o casa

Noaptea trecuta s-a terminat la spital pentru un politist din Dambovita. In drum spre casa, tanarul de 23 de ani a pierdut controlul masinii si a intrat intr-un cap de pod. Din cauza impactului autoturismul a fost azvarlit in portile unei case.

61532918
Cel mai asteptat spectacol aviatic din Romania, amanat cu o zi din cauza vremii. Duminica se anunta show total la Baneasa

Pentru ca cerul nu a fost senin, ci dimpotriva, cel mai asteptat spectacol aviatic din Romania, "Baneasa international Air-Show'', a fost amanat cu o zi.

61532917
Un tanar aflat in inchisoare a format un numar la intamplare pentru a folosi "metoda accidentul". A nimerit insa la Politie

Un tanar aflat la inchisoare pentru furt calificat mai facea, cand si cand, un ban prin metoda "accidentul". Vineri noapte a format insa, din greseala, numarul unei sectii de politie si s-a dat de gol.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nazare, Pîslaru, Țoiu și Tanczos, chemați de Nicușor Dan pentru o „ședință de lucru” la Cotroceni Ce se află pe ordinea de zi

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, si liderul pietei de restructurare si insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.