Simulare făcută de Guvern pe concedierile din primării. La Bihor, unde a „tăiat” deja Bolojan, e nevoie de oameni

×
Publicitate

Potrivit unei simulări făcute de Guvern, aproape jumătate din primăriile din România ar fi obligate să dea oameni afară dacă s-ar aplica reducerea de 40% propusă de premier.

În realitate, numărul angajaților ar scădea cu 10%. Galațiul ar fi cel mai afectat, în timp ce în Bihor, unele primării ar putea chiar să facă angajări.

În multe primării domnea o liniște tensionată. Angajații insistă că munca lor este esențială și nu poate fi redistribuită.

Reporter: O singură persoană, doar pentru starea civilă, nu ar putea să preia și alte atribuții?

Angajată: „Nu, pentru că aici se lucrează și sâmbătă și duminică și e obligatoriu să vii.”

La Vulpeni, Olt, o localitate cu 1.900 de locuitori, primăria funcționează cu 17 angajați și două posturi vacante. Reducerea de personal, aici, ar fi de 12%.

Reporter: Nu ar putea anchetele sociale să fie preluate de consilierul personal al domnului primar?

Ion Vasile, secretarul primăriei: „Consilierul personal e numit pe patru ani și nu se poate ca o activitate așa de importantă să o lași la o persoană care azi e, mâine nu e.”

Situații diverse în țară

La Merișani, în Argeș, ar urma să plece o treime din angajați, dacă propunerea Guvernului va fi aprobată. Sunt 29 de posturi ocupate, dar primarul spune că doar 16 au legătură directă cu activitatea instituției.

Luigi Ionescu, primarul localității Merișani: „Am 12 asistenți personali cu grad de handicap, am un asistent mediator comunitar, deci 13. Eu nu pot să dau pe nimeni, că am nevoie de toți!”

În Gorj, la Bâlteni, angajații nu mai lucrează de marți cu publicul, în așteptarea unei vești finale.

Reporter: „Sunt colegi care ar trebui să plece, nu au obiectul muncii?

Angajat: „Nu, toți colegii muncesc la noi.”

Unii edili spun că se poate și cu mai puțini oameni.

Sorin Bucurescu, primarul comunei Silvești: „Nu am aruncat banii pe hore, pe discoteci și așa mai departe. Poate să mai plece 1-2 oricând.”

Primăriile din Bihor, un model de eficiență

Potrivit analizei făcute de Guvern, cele mai mari reduceri ar urma să fie făcute în primăriile din Galați — 17% din posturile ocupate, Sălaj și Argeș — cu câte 16%. În schimb, Tulcea ar urma să renunțe la doar 4% dintre angajați, iar primăriile din Bihor la 2%.

Aici, există deja exemple de primării cu personal restrâns. Comuna Drăgești, de pildă, este compusă din 5 sate, cu 2.800 de oameni. Pe statul de plată al primăriei sunt 12 angajați, cu primar cu tot.

Delia Farcaș, primar Comuna Drăgești: „Încă de la început am funcționat cu personal restrâns. Avem proiecte în derulare de aproape 10 milioane de euro.”

La Lăzăreni, organigrama a fost redusă pentru a finanța asfaltări și rețeaua de apă. La 7 sate și 3.500 de locuitori, sunt 15 angajați în primărie.

Cristian Paul, primarul localității Lăzăreni: „Proiectele pe care le-am început în 2024, n-am reușit să le finalizez pe toate, încă, și din cauza asta am încercat să-mi restructurez cât de mult pot cheltuielile cu personalul.”

Cele două primării ar putea chiar să angajeze oameni după restructurarea de 40% propusă de premier.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62572230
România va pierde 7 miliarde de euro din PNRR. Șeful MIPE are de stins și scandalul „excursie de lux pe banii statului”

România va pierde 7 miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență, dar speră să obțină restul de 21 de miliarde până la sfârșitul anului viitor.

62572217
AUR va depune patru moțiuni de cenzură împotriva cabinetului Bolojan. Sunt contestate patru dintre cele cinci pachete

AUR a anunțat că a adunat semnăturile necesare și în următoarele ore va depune moțiuni de cenzură împotriva a patru dintre cele cinci inițiative legislative pentru care Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament.

62570319
Ilie Bolojan: Nu se justifică o grevă în sistemul de învăţământ. Sper să nu ajungem acolo

Premierul Ilie Bolojan apreciază că o grevă în sistemul de învăţământ nu ar fi justificată, având în vedere că profesorii au norma asigurată.

Recomandări
Călin Georgescu
Câți bani ar avea Călin Georgescu în cele șapte conturi pe care DIICOT a pus sechestru

Călin Georgescu și soția sa, Cristela, au mers miercuri dimineață la DIICOT, pentru a doua zi la rând, pentru a asisra la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor de stocare ridicate de anchetatori.

Lia savonea ilie bolojan inquam photos
CCR a respins sesizarea lui Bolojan. Ce se întâmplă cu plata restanțelor salariale chiar dacă ÎCCJ câștigă procesul (Surse)

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, miercuri, solicitarea lui Ilie Bolojan privind conflictul dintre Guvern și ÎCCJ, legat de plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de aproape 5 miliarde de lei.

Batrani pacaliti
Escrocherie de amploare în Capitală. Bătrâni, păcăliți că sunt grav bolnavi și puși să ia credite pentru „leac”. Ce cumpărau

Escrocherie de proporții în Capitală, mascată sub paravanul unor clinici private mai mulți bătrâni ar fi fost înșelați să creadă că sunt grav bolnavi și să plătească servicii medicale scumpe.