Sfaturile salvamontiştilor pentru schiorii care merg la munte în acest weekend. Reguli pentru o experiență sigură pe pârtie

62514280
Shutterstock

Salvamontiştii au oferit câteva recomendări iorilor care aleg să-şi petreacă acest sfârşit de săptămână pe pârtiile din staţiunile montane, scrie News.ro.

Aceste sfaturi vin în contextul în care, în urmă cu câteva zile, un tânăr de 23 de ani, care schia pe o pârtie din Borşa, Maramureş, a murit din cazua loviturilor grave la cap, după ce s-a ciocnit violent de un alt schior şi i-a sărit casca de pe cap.

Pentru că sezonul turistic de iarnă este in plină desfăşurare, Salvamont România, prin structurile sale judeţene şi locale, este deja prezent în staţiunile turistice de practicare a sporturilor de iarnă, unde, zilnic aproximativ 500 de salvamontişti sunt „la datorie„ în peste 90 de baze si posturi Salvamont, informează, vineri, Dispeceratul Naţional Salvamont.

Salvamontiştii recomandă celor care se îndreaptă, în acest weekend, către zonele turistice cu pârtii pentru practicarea sporturilor de iarnă, să aleagă un echipament corespunzător, atât din punct de vedere tehnic şi al reglajului legăturilor de schi, cât şi greutăţii corporale şi nivelului de pregătire al fiecăruia.

Salvamont avertizează: Schiați responsabil pentru a evita tragediile

„Abordaţi, la început, cu precauţie pârtiile de schi, întrucât nu mai deţineţi aceleaşi abilităţi sportive ca la finalul sezonului trecut şi este necesară o mică perioadă de reacomodare. Schiaţi în aşa fel încât să nu puneţi în pericol viaţa altui schior sau să îi cauzaţi acestuia vreun prejudiciu şi adaptaţi viteza şi maniera proprie de a schia conform pregătirii tehnice, condiţiei fizice, stării zăpezii, gradului de dificultate a pârtiei, condiţiilor atmosferice şi densităţii traficului de pârtie. Alegeţi cu grijă traiectoria pe care urmează să coborâţi, în scopul protejării schiorilor aflaţi în aval. Depăşiţi schiorul aflat în aval fie pe partea dreaptă, fie pe partea stângă, cu condiţia ca această depăşire să fie suficient de largă pentru a evita o eventuală evoluţie neaşteptată a celui ce urmează să fie depăşit. Asiguraţi-vă că atât dumneavoastră, cât şi alţi schiori sunteţi în afara oricărui pericol, cu ocazia traversării unei pârtii sau a reluării parcursului, după o oprire temporară pe pârtie”, sunt câteva din recomandările salvamontiştilor.

Citește și
O femeie din Buzău a obligat 11 persoane să se prostitueze în Elveția. Cu banii obţinuţi cumpăra mașini și pleca în vacanțe
O femeie din Buzău a obligat 11 persoane să se prostitueze în Elveția. Cu banii obţinuţi cumpăra mașini și pleca în vacanțe

Salvatorii montani îi mai sfătuiesc pe schiori să evite staţionarea pe pârtie, mai ales pe porţiunile înguste sau fără vizibilitate şi, dacă cad, să elibereze pârtia în cel mai scurt timp, iar pe cei fără schiuri să urce sau să coboare doar pe marginea pârtiei

De asemenea, turiştii sunt sfătuiţi să respecte indicatoarele de semnalizare şi balizele de marcare instalate pe pârtie şi pe traseele de schi, dar şi marcajele internaţionale pentru gradele de dificultate ale pârtiilor de schi: verde - foarte uşor, albastru - uşor, roşu - mediu, negru - dificil.

„Nu folosiţi mijloace de alunecare improvizate, tip pungi sau capace de plastic, nu sunt controlabile si generează accidente grave. În cazul unui accident pe pârtie, anunţaţi echipa locală Salvamont, direct , prin Dispeceratul Naţional Salvamont la numărul de telefon 0Salvamont (0725.826.668) sau prin Serviciul 112, precizând numele dumneavoastră, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor, când s-a produs accidentul şi locul unde se găsesc persoanele accidentate. Încercaţi să protejaţi locul accidentului şi accidentatul, amplasând pe pârtie, la 5-6 metri în amonte, o barieră de schiuri înfipte în zăpadă, până la sosirea echipei Salvamont. Protejaţi termic accidentatul si încercaţi să îi asiguraţi suport psihologic. În cazul unor căzături puternice încercaţi să nu mişcaţi persoana accidentată şi nu permiteţi să intervină decât persoane cu pregătire medicală, medici, asistenţi/paramedici sau salvamontişti. (...) Nu acceptaţi să fiţi transportaţi în afara pârtiei decât cu mijloace de transport specifice, tip targă de pârtie, şi doar după ce s-a făcut imobilizarea corespunzătoare a zonei afectate”, mai sfătuiesc salvatorii montani.

Luni, un tânăr de 23 de ani a murit în urma unui accident produs pe pârtia din Borşa, judeţul Maramureş, după ce acesta s-a ciocnit violent cu un alt schior.

Decesul tânărului s-a produs din cauza traumatismelor grave pe care acesta le-a suferit la cap, în condiţiile în care, imediat după impact, casca i-a zburat de pe cap.

Ambii schiori aveau vitează şi s-au ciocnit unul de celălalt în momentul în care au făcut cristianele (n.red. - oprire la schi printr-o întoarcere bruscă, cu schiurile apropiate). Salvamontiştii atrag atenţia asupra faptului că, pe pârtiile cu zăpadă îngheţată, trebuie schiat prudent şi trebuie adaptată viteza.

Articol recomandat de sport.ro
Americanii n-au niciun dubiu: New York Times dă rezultatul pentru Turcia - România, în play-off-ul Cupei Mondiale
Americanii n-au niciun dubiu: New York Times dă rezultatul pentru Turcia - România, în play-off-ul Cupei Mondiale
Citește și...
O femeie din Buzău a obligat 11 persoane să se prostitueze în Elveția. Cu banii obţinuţi cumpăra mașini și pleca în vacanțe
O femeie din Buzău a obligat 11 persoane să se prostitueze în Elveția. Cu banii obţinuţi cumpăra mașini și pleca în vacanțe

O femeie din judeţul Buzău a fost arestată pentru proxenetism, după ce ar fi determinat 11 femei să practice prostituţia în Elveţia.

Expert: Pragul de 10 lei/litru la motorină a fost atins mai devreme decât era estimat
Expert: Pragul de 10 lei/litru la motorină a fost atins mai devreme decât era estimat

Creşterea preţului motorinei peste pragul de 10 lei/litru confirmă estimările formulate în urmă cu trei săptămâni şi reflectă impactul cumulativ al factorilor economici şi geopolitici asupra pieţei, spune președinetele Asociaţiei Energia Inteligentă.

Trageri Loto 6/49, Loto 5/40 și Joker, joi, 26 martie. Report cumulat de milioane de lei la principalele categorii
Trageri Loto 6/49, Loto 5/40 și Joker, joi, 26 martie. Report cumulat de milioane de lei la principalele categorii

Joi, 26 martie, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 22 martie, Loteria Română a acordat 30.107 câștiguri în valoare totală de peste 2,85 milioane de lei.

Recomandări
Primele măsuri pentru ieftinirea carburanților ar putea fi adoptate astăzi. OUG-ul, modificat înainte de ședința de guvern
Primele măsuri pentru ieftinirea carburanților ar putea fi adoptate astăzi. OUG-ul, modificat înainte de ședința de guvern

Guvernul ar urma să adopte în ședința de astăzi primele măsuri care să atenueze efectele crizei carburanților. Prețurile la benzină și motorină au crescut constant în ultima lună, iar sortimentele premium au trecut deja pragul de 10 lei pe litru.

O dronă rusească s-a prăbușit în România. MApN şi SRI efectuează cercetări în județul Tulcea. Primele imagini | FOTO
O dronă rusească s-a prăbușit în România. MApN şi SRI efectuează cercetări în județul Tulcea. Primele imagini | FOTO

Ministerul Apărării anunţă, joi, că, după o nouă serie de atacuri ale Rusiei în Ucraina, în apropierea graniţei cu România, o dronă a pătruns în spaţiul aerian românesc şi s-a prăbuşit la 2 km de localitatea Parcheş, Tulcea, în afara zonei locuite.

Meteorologii au actualizat prognoza. Cod galben de ploi torențiale în patru județe și viscol la munte | HARTĂ
Meteorologii au actualizat prognoza. Cod galben de ploi torențiale în patru județe și viscol la munte | HARTĂ

Meteorologii ANM au emis avertizări pentru perioada 26 martie, ora 12:00 – 30 martie, ora 10:00, vizând intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ și ninsori la munte, cu strat de zăpadă.