Semnal de alarmă tras de magistrați la întâlnirea cu Klaus Iohannis: "E bătaie de joc"

×
Publicitate

Referendumul pe justiţie ar trebui axat pe legile din sistem, nu pe combaterea corupţiei, ca idee generală. Este concluzia magistraţilor, după consultările de la Palatul Cotroceni.

În urmă cu puţin timp, judecătorii au vorbit cu şeful statului şi despre legile justiţiei, şi despre secţia specială care investighează magistraţii. Totodată, aceştia au atras atenţia că sistemul juridic este profund afectat şi aproape de colaps.

Cu decizia deja luată de a chema romanii la un referendum pe justiţie, preşedintele Klaus Iohannis s-a consultat şi cu magistraţii. Concluzia: întrebarea ar trebui să fie una punctuala, strict pe actul de legiferare.

Cristi Danileț, judecător: „Populaţia ar putea fi întrebată dacă e de acord sau nu în cazul demnitarilor urmăriţi pentru corupţie"

Dana Garbovan, preşedintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România: „Justiţia ca atare nu poate fi tema de referendum. Există un singur răspuns, Justiţia e independentă într-un stat de drept".

Legile justiţiei, adoptate de coaliţia PSD-ALDE, i-au adus aproape de disperare pe magistraţii din România.

Bogdan Pârlog, procuror militar: „Justiția se aproprie de momentul colapsului. Modificările făcute ne vor împiedica să ne exercităm atribuţiile constituţionale. Asta nu e justiţie, e bătaie de joc".

Cristi Danileț, judecător: „S-au făcut modificări legislative care afectează cariera magistraţilor. Justiţia penală e total ineficientă, DNA e nefuncţional."

Preşedintele Klaus Iohannis s-a consultat, marţi, şi cu societatea civilă pe tema referendumului pe justiţie.

Danileţ: Preşedintele ne-a chemat la consultări pe legile justiţiei

"Președintele ne-a chemat la consultări pe legile justiției, nu pe referendum, în virtutea calității lui de mediator. Am fost 20 de judecători și procurori, reprezentând asociațiile și instituțiile din justiție.

Președintele e îngrijorat că legile s-au modificat pentru a ușura situația juridică a unor personaje. I-am împărtășit opinia, arătând că asaltul asupra justiției a început în anul 2012 odată cu sancționarea fostului premier și a culminat cu anul 2017 prin OUG 13. Am spus că e necesară prezența Președintelui României mai des la CSM, i-am sugerat sa conteste la Comisia de la Veneția legile ce contrazic standardele europene, să provoace CCR să soluționeze conflictele dintre autoritățile statului.

Am arătat că modificările succesive au vizat preluarea controlului asupra justiției penale, eliminarea instrumentelor cu care operează procurorii și judecătorii, că nimeni nu e interesat decât de domeniul penal, că poliția judiciară a devenit ineficientă, DNA e trecut pe linie moartă, SIIJ este pentru terorizat magistrații, domeniul justiției juvenile este ignorat complet.

Am subliniat că de cinci săptămâni judecatori și procurori sunt in protest, dar nimeni nu e interesat de acest lucru - doar Președintele ne-a invitat la Cotroceni și cateva zeci de magistrați se vor deplasa la Bruxelles săptămâna viitoare.
Din păcate, unii dintre participanții de azi, putini însă, au apreciat pozitiv modificările la legile justiției, inclusiv înființarea SIIJ.

Unii dintre participanți au ridicat chestiunea referendumului, unii spunând că nu ar fi indicat, alții că ar trebui întrebată populația cu privire la modul de legiferare in domeniul justiției și cel penal. Președintele a apreciat că până în 2017 justiția funcționa și rapoartele MCV erau pozitive. A mai arătat că ar trebui ca magistrații sa fie consultați când e vorba de legi foarte importante" a precizat Cristi Danileţ pe contul său de Facebook, la finalul discuţiilor.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62032614
USR solicită comisie parlamentară de anchetă pentru OUG 114/2018

Uniunea Salvaţi România (USR) a depus, miercuri, o solicitare de înfiinţare a unei comisii parlamentare de anchetă cu privire la 'subminarea intereselor economice şi strategice ale României' prin adoptarea OUG 114.

61873720
Fostul ministru al Energiei, Toma Petcu, despre OUG 114: Aceste modificări pot fi un progres

Fostul ministru al Energiei, deputatul ALDE Toma Petcu a declarat, miercuri, că modificările aduse OUG 114/2018 sunt "benefice", pot să aducă plus în investiţii şi, în acelaşi timp, protejează consumatorul casnic.

62032593
UNPR a depus lista candidaţilor pentru europarlamentare. Ilie Năstase, pe primul loc

Uniunea Naţională pentru Progresul României a depus, miercuri, la Biroul Electoral Central, lista candidaţilor partidului la alegerile europarlamentare din 26 mai, precum şi listele cu semnături ale susţinătorilor.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.