Seism 2018. Israel a trimis în România cel mai bun spital mobil din lume și un clovn medical

×
Publicitate

Desfăşurare de forţe sâmbătă noapte, la baza 90 din Otopeni, unde a aterizat un avion militar din Israel.

Armata acestei ţări a trimis în ajutorul autorităţilor române un spital de campanie cu personalul medical şi aparatura necesară.

Totul face parte din "Seism 2018", cel mai mare exerciţiu de alarmare şi salvare în caz de cutremur din ultimele două decenii.

Astfel, duminică, o delegație alcătuită din ofițeri și soldați ai corpului medical al Forțelor Armate israeliene (IDF) a aterizat în România pentru a participa la exercițiul internațional care se desfășoară în cooperare cu Uniunea Europeană.

delegatie Israel in Romania

Delegația este compusă din 160 de membri ai personalului medical și logistic activi și din rezervă, care vor simula înființarea unui spital de campanie în urma unui cutremur, precum și participarea la alte operațiuni la sol și aeriene.

Exercițiul din România este desfășurat la cea mai mare distanță la care Corpul Medical IDF a luat parte și, se întâmplă, de asemenea, să fie și cel mai mare exercițiu la scară europeană.

Unitatea de chirurgie-spitalizare

Această unitate, care a fost în misiuni de ajutor în țări lovite de dezastre precum Nepal și Haiti, a fost recunoscută de Organizația Mondială a Sănătății drept primul spital mobil de Nivel 3 din lume - cel mai înalt nivel existent-, ceea ce permite efectuarea a numeroase tipuri de intervenții chirurgicale în incinta sa.

delegatie Israel in Romania

În timpul exercițiului, unitatea se va instala pe un teritoriu vast și va crea o sală de urgență, o unitate de terapie intensivă, un departament de spitalizare, un departament de imagistică și un laborator care vor fi sincronizate de un centru de comandă ce va funcționa în permanență.

Delegația a plecat sâmbătă seara din Israel de pe Aeroportul Internațional Ben Gurion și a aterizat la București în această dimineață. Șeful delegației este directorul departamentului medical operațional, Colonelul Dr. Hagay Frenkel. Ofițerul de comandă al Unității Chirurgie - Spitalizare este Colonelul Dr. (în rezervă) Ofer Merin.

Șeful delegației, Col. Dr. Hagay Frenkel: "Acesta este cel mai mare exercițiu operațional la care a participat până acum corpul medical israelian și contribuie la consolidarea cooperării dintre IDF și Uniunea Europeană. Luăm parte la ”Seism 2018” pentru a îmbunătăți activitatea corpului medical în demersul său de a salva viețile oamenilor”.

Din delegația Israelului ajunsă în România fac parte:

-► 36 medici, 21 asistenți medicali, 2 farmaciști, 7 paramedici militari, un psiholog, un medic veterinar, un fizioterapeut, 5 tehnicieni specializați pe raze x, 4 specialiști de laborator, 4 biologi, 13 infirmieri, un clovn medical (destinat îngrijirii copiilor care ajung la spital), un rabin militar și 7 bucătari.

delegatie Israel in Romania

În cadrul delegației există și 90 de militari rezerviști. Restul membrilor personalului sunt militari de carieră sau care efectuează în prezent stagiul militar obligatoriu. În timpul exercițiului de evacuare aeriană, vor participa alți 10 medici, 10 tehnicieni medicali precum și Unitatea de Salvare și Evacuare Aeriană (Unitatea 669) și o echipă de zbor.

Spitalul de campanie mobil va fi echipat cu tehnică de ultimă generație, cea mai performantă la ora actuală. Echipamentul include 50 de paturi (paturi de spitalizare, de urgență și de operație), zeci de tipuri de medicamente necesare în astfel de situații, 200 de eprubete, 8 măști de oxigen, o masă de operație, un dispozitiv pentru anestezie, două aparate ecograf, un vehicul cu purificator de apă și un dispozitiv de producere a oxigenului. Toate cele de mai sus vor fi amplasate în cele 10 corturi dotate cu aer condiționat.

Tabăra israeliană va fi plasată alături de taberele din România, Marea Britanie, Germania, Elveția, Italia, Norvegia, reprezentanții Uniunii Europene, iar delegațiile vor fi găzduite în 120 de corturi.

Electricitatea va fi furnizată de două generatoare performante, de mari dimensiuni.

Exerciţiul "Seism 2018" a continuat sâmbătă noapte când, în jurul orei 2:00, o aeronavă a forţelor armate israeliene, la bordul căreia se afla o echipă de medici, a aterizat pe pista Bazei 90 din Otopeni.

Raed Arafat, secretar de stat MAI: "Este vorba de 163 de persoane, plus parte din echipamentele medicale mai sensibile care au venit în avion. Astea urmează să fie transportate la sediul spitalului mobil israelian."

Hagay Frenkel, Medic Şef Adjunct al Forţelor Armate Israeliene: "Acest exerciţiu este o oportunitate excelentă pentru noi de a lucra împreună, de a împărtăşi cunoştinţe şi de a învăţa împreună. Avem o mare provocare. La ora 8, astăzi, vom deschide spitalul mobil al forţelor armate israeliene pentru victime."

Seism 2018

În această etapă a simulării a fost mobilizat şi un avion Spartan dotat pentru misiuni de evacuare medicală, care a transportat 12 răniţi grav către Spitalul Clinic de Urgenţă Cluj.

Dr. Adrian Dobrescu, medic primar: "Din cauza numărului mare de pacienţi, nemaiîncâpand în spitalele din Bucureşti, transferăm 6 pacienţi în stare foarte gravă intubaţi, ventilaţi şi 6 pacienţi în stare gravă, cu leziuni care nu pun viaţa în pericol."

Lt. col. Dragoș Tudose, medic șef al Bazei 90 transport aerian:
''În timpul zborulu,i pacienţii, datorită aparaturii pe care o avem la bord, sunt supravegheaţi cu aparatura de terapie intensivă."

Potrivit scenariului, în Vrancea s-ar fi produs un cutremur major la 140 de km adâncime. Unda seismică s-ar fi deplasat spre Bucureşti, oraşul cel mai afectat de cutremur în exerciţiul celor de la ISU. Zonele cele mai afectate ar fi fost Centrul istoric, Cartierul Dorobanţi, Colentina, Piaţa Unirii şi Calea Victoriei şi Piaţa Universităţii.

Seism 2018

Exerciţiul ”Seism 2018” va continua în următoarele 4 zile, iar organizatorii le transmit oamenilor să nu intre în panică şi să urmărească paginile oficiale şi aplicaţiile mobile DSU pentru informaţii în timp real. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Un camion parcat în fața unei case din Valu lui Traian a luat foc și a ars complet

A fost panică sâmbătă seară pe o stradă din comună Valu lui Traian, din judeţul Constanţa.

România - Serbia, azi, de la 16:00, pe PRO TV. Restricții de trafic în jurul Arenei Naționale

România - Serbia. Reprezentativa României va evolua, duminică, de la ora 16:00, în al patrulea meci din Liga Naţiunilor, pe Arena Naţională, într-un meci transmis de Pro TV.

Suspiciune de antrax în cazul unui viţel mort pe o păşune în Botoșani

O suspiciune de antrax a fost înregistrată, vineri, în judeţul Botoşani, după ce un viţel a murit pe o păşune, a declarat, sâmbătă, pentru Agerpres, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Minodora Vasiliu.

Recomandări
Planul secret al PSD: UDMR să facă parte dintr-un Guvern PSD, iar Nicușor Dan să ”influențeze” numirea a doi miniștri

Surse din Partidul Social Democrat au explicat pentru Știrile Pro TV care ar fi planul social-democraților pentru ieșirea din criza guvernamentală și învestirea unui nou prim-ministru, care să-l înlocuiască pe premierul demis, Ilie Bolojan.

SUA au atacat din nou Iranul. Teheranul anunță represalii și lovește baze americane din Iordania

Statele Unite au efectuat duminică atacuri asupra insulei iraniene Larak, primele din ultima lună, declanşând o ripostă a Teheranului împotriva unor ţinte americane din Iordania, transmite AFP.

Simplu de aplicat. Cum folosim metoda ”sinking funds”, ca să evităm cheltuielile prea mari, care lovesc bugetul familiei

Vacanța e pe terminate, începe școala și urmează o lună aglomerată pentru bugetul familiei. Dacă unele cheltuieli sunt neprevăzute, pentru altele ne putem pregăti din timp.