Şeful IPJ Constanţa, noi declarații despre cazul DJ Lalla: „Luăm în calcul fie un act suicidal, fie un accident”

62391427

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, Mădălina-Sorina Vlangăr, a afirmat, marţi, în cazul Laurei Roşca, cunoscută drept DJ Lalla, cauza decesului a fost stabilită ca fiind „asfixia mecanică prin înec, fără urme de violenţă”.

Vlangăr a menţionat că încă nu este gata rezultatul probelor toxicologice şi că anchetatorii iau în calcul fie un act suicidal, fie un accident, având în vedere că marea era agitată în acea zi, iar salvamarii arboraseră steagul roşu, scrie news.ro.

Mădălina-Sorina Vlangăr a declarat jurnaliştilor, marţi, că poliţiştii au ajuns în două minute pe plaja din Mamaia, după ce au fost anunţaţi de descoperirea unui cadavru.

„La data de 28 septembrie, la ora 10.11, am primit un apel 112, prin care Poliţia staţiunii Mamaia a fost sesizată de o turistă aflată în trecere cu privire la faptul că pe plajă, în dreptul restaurantului Diplomatic, se află cadavrul unei tinere, adus la mal de apă. Echipa operativă s-a deplasat la faţa locului, într-un timp de reacţie mai mic de cinci minute, fişa de eveniment arată două minute, unde au constatat absenţa semnelor vitale şi totodată şi a urmelor de violenţă. Personalul ambulanţei a constatat decesul femeii.

Echipa a efectuat cercetarea la faţa locului, iar cadavrul a fost preluat la morga Cimitirului Constanţa pentru efectuarea necropsiei. S-a început urmărirea penală in rem pentru ucidere din culpă, sub conducerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa”, a afirmat Mădălina-Sorina Vlangăr.

Ea a precizat că există două variante în acest moment, fie a fost vorba de o sinucidere, fie de un accident, după ce femeia a intrat în mare şi s-a înecat.

„Au fost ridicate ulterior imagini video, au fost audiaţi martori, iar în certificatul de constatare a decesului a fost menţionată drept cauză asfixia mecanică prin înec, fără urme de violenţă.

Au fost prelevate probe toxicologice şi histopatologice. La acest moment nu avem raportul cu rezultatul analizelor, iar din toate datele pe care le avem la acest moment, luăm în calcul fie un act suicidal, fie un accident.

Când spun accident, spun auto-provocat, fără intervenţia altei persoane. Aş fi vrut să menţionez că de trei zile, inclusiv în ziua producerii evenimentului, salvamarii aveau arborat steagul roşu din cauza valurilor puternice”, a explicat şeful IPJ Constanţa.

Mădălina-Sorina Vlangăr a adăugat că nu se pune problema vreunei sancţiuni disciplinare în cazul poliţiştilor care s-au ocupat de acest caz.

„Colegii mei au desfăşurat activităţile poliţieneşti cu viteză de reacţie, aşa cum o fac în toate cazurile asemănătoare. Nu se pune problema vreunei sancţiuni disciplinare la acest moment, aşa cum a apărut în spaţiul public.

Doresc să menţionez că declaraţia mea se referă strict la activitatea poliţienească, nu la cea de urmărire penală, palier pe care nu am ce să le reproşez în acest moment colegilor mei”, a mai declarat şeful IPJ Constanţa.

O femeie a fost găsită decedată joia trecută, pe plaja din Mamaia, iar poliţiştii au stabilit că victima este Laura Roşca, de 34 de ani. Ea era cunoscută sub numele de scenă DJ Lalla.

Pe pagina sa de Facebook scrie că este din Turda, dar că locuieşte în Bucureşti şi că lucrează la un post de radio.

Pe contul său de Instagram, ultima postare era un filmuleţ care o are în prim-plan pe DJ Lalla, iar clipul este însoţit şi de un mesaj audio în limba engleză: “Enjoy every moment you have because in life there are no rewinds, only flash-backs. Make sure it’s all worth it!”

De altfel, titlul postării este „Make sure it’s all worth it!”, iar tagurile sunt: #fvckdepression #lalla #lallaland #wonderlust #motherofdragons #ballauri #standtall #itdoesgetbetter.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62391425
Bărbatul care şi-a înjunghiat soţia în parcarea unui centru comercial din Constanţa, arestat preventiv

Bărbatul care şi-a înjunghiat soţia în parcarea unui centru comercial din Constanţa, la sfârşitul săptămânii trecute, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

62391424
Amendă de 60.000 de lei la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ. Ce nereguli au găsit inspectorii sanitari

Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ a fost amendat cu 60.000 de lei nereguli constatate de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică.

62342291
CEO WizzAir: Zeci de mii de pasageri au fost afectaţi în vară de problemele companiei. 20% au fost din România

Zeci de mii de pasageri Wizz Air au fost afectaţi în vară de problemele cu care s-a confruntat compania, iar cei din România reprezintă aproximativ 20% din total, a declarat, marţi, József Váradi, CEO-ul Wizz Air.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.