Se împlinesc 20 de ani de la aderarea României la NATO. "Locul unde trebuia să mergem ca să nu cădem de pe hartă"
Profesorul universitar Dan Dungaciu e de părere că, pentru România, aderarea la NATO nu a fost doar o chestiune de securitate, ci şi "locul unde trebuia să mergem ca să nu cădem de pe hartă".
"NATO nu a fost doar o chestiune de securitate pentru noi, ci şi locul unde trebuia să mergem ca să nu cădem de pe hartă, să nu rămânem afară, să nu rămânem 'de căruţă', având conştiinţa limpede că drumul spre UE e infinit mai complicat şi că acolo nu ne vom califica curând. Din această stare de spirit a pornit totul. Cine vorbeşte astăzi ultragiat, chipurile, despre faptul că românii nu ar fi occidentali, să se gândească mai bine la acele momente, când românii au ales Vestul uneori în pofida elitelor lor politice!", a declarat, pentru Agerpres, Dan Dungaciu.
Acesta a accentuat că "busola strategică a românilor" a funcţionat mai bine, după 1989, decât cea a politicienilor, în condiţiile în care România "a repornit" proiectul de integrare în instituţiile europene cu "un deficit enorm".
"Am pornit de la busola strategică a românilor care, după 1989, a funcţionat mai bine decât cea a politicienilor. (...) România a pornit, mai bine zis a repornit în proiectul de integrare în instituţiile europene cu un deficit enorm. Regimul Ceauşescu a fost naiv şi mediocru apropo de schimbările care urmau să vină, nu le-a înţeles sau anticipat, iar pentru România nu se pregătise terenul sau ceea ce a fost atunci ideologia de întâmpinare, geografia simbolică, i-am spus eu, adică aparatul ideologic necesar viitoarei integrări. Pentru Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, se aşezase masa: resurecţia ideii de 'Europa Centrală' (Mitteleuropa), Europa pierdută, Europa uitată, Europa catolică şi protestantă. Au apărut prin anii '80 şi institute create să se ocupe explicit de aceste state, să publice şi să cultive autorii de acolo - cine mai vorbeşte despre ei astăzi sau despre Mitteleuropa? A fost făcută atunci pregătirea unei geografii simbolice care a făcut absolut firească integrarea urgentă şi decolarea acestor state după căderea comunismului", a susţinut profesorul.
În opinia sa, problema României a fost că integrarea în NATO imediat după căderea regimului, nu a fost de la sine înţeleasă, fiind nevoie de "presiune publică", implicită sau explicită, pentru ca proiectul să intre pe făgaşul firesc.
"A fost nevoie de disperarea populară de a nu fi lăsaţi pe dinafară! Repet. Asta a fost NATO într-o primă instanţă pentru români. Pentru noi, şi pentru celelalte state. De altfel, nu a existat vreo alternativă viabilă la proiectul Vest. Noi nu am fost nici ucraineni nici 'moldoveni'. Acolo a existat o ruptură între Est şi Vest, mai pe şleau, a existat multă vreme, şi mai există, o jumătate de populaţie, cel puţin, care îşi vedea viitorul în relaţia cu Estul: CSI, Moscova etc. Nu era nicio dramă existenţială, era ceva natural. În cazul nostru nu a fost asta. Era sau cu Vestul sau cădeam de pe hartă. De aici şi disperarea, sociologic vorbind, de a intra în NATO. Poţi să intri în NATO cu tancuri vechi, dar nu poţi intra în UE cu camioane vechi, spunea atunci Ministrul Apărării din Germania. Adică era mai uşor să intri în NATO decât în UE. Şi, evident, avea dreptate. De aceea românii aveau scoruri neverosimile pentru intrarea în NATO: peste 85%, 90%. Enorm! Sigur, exista obsesia rusă, teama de Rusia - foarte sănătoasă şi corectă, de altminteri. Dar asta nu explică totul", a punctat analistul politic.
Unde se află România la 20 de ani de la aderarea la NATO?
Potrivit acestuia, pentru a evalua unde se află România la 20 de ani de la aderarea la NATO, ar trebui să privim spre Ucraina şi Republica Moldova.
"Unde suntem acum? Înţelegem mai bine prin comparaţie. Unde sunt Ucraina şi Republica Moldova? După căderea URSS, aceste state au ales greşit. Fără o identitate limpede în anii '90, de fapt nu o au nici astăzi, Ucraina este într-un proces violent şi tragic de reconfigurare identitară, să vedem cu ce rezultate pe termen lung - cineva întreba, sagace, ce s-ar fi întâmplat cu identitatea ucraineană, dacă rezistenţa în faţa Rusiei din primele zile nu ar fi fost de succes? Dar asta e altă discuţie. Deci, deosebirea majoră dintre noi, cei din UE şi NATO, şi ceilalţi, este că, indiferent câtă agitaţie politică este la noi, noi suntem instabili într-un mediu stabil. La ceilalţi, indiferent câtă stabilitate politică ar avea, ei sunt stabili într-un mediu instabil. Mai pe scurt, lor li se poate întâmpla oricând orice. Cum vedem acum că se întâmplă, din păcate", a explicat Dungaciu.
Retrospectiv, dacă privim la cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, cel mai important moment a fost, Consensul de la Snagov din 1995, susţine acesta. "Atunci, societatea românească a obligat elitele politice să intre pe un drum ireversibil, care a însemnat NATO, parteneriatul strategic cu SUA şi UE, iar testul succesului este astăzi, când vedem că există un război la frontiera NATO şi există toate datele să credem că va rămâne acolo", a adăugat Dungaciu.
Vorbind despre necesitatea pregătirii populaţiei pentru un eventual conflict, atâta timp cât suntem sub umbrela NATO, Dan Dungaciu a arătat că este "ridicol" să ne mirăm acum că a scăzut ataşamentul faţă de ţară, că tot mai puţini români ar lupta pentru ţara lor sau şi-ar da viaţa pentru ea, în condiţiile în care patriotismul a devenit o chestiune "desuetă", "ridicolă", dacă nu chiar "periculoasă".
"Acesta este sau era mesajul majoritar din spaţiul public, cu incidenţă asupra curriculei de învăţământ sau a mesajului oficial. De aici şi modestia asumată cu care am sărbătorit Centenarul! Problema e că există şi consecinţe pentru aceste lucruri. Am cules ce am semănat. În esenţă, rezistenţa şi rezilienţa unei comunităţi există atunci când aceea comunitate este valorizată de membrii ei. Spun o banalitate, dar despre asta e vorba. Nu te poţi duce la luptă pentru ceva despre care nu îţi pasă. Cum să aperi ceva ce dispreţuieşti? De ce să te sacrifici pentru ceva care îşi este indiferent? Până la urmă, acolo trebuie căutate resursele ultime ale rezistenţei şi luptei. Vedem asta în Ucraina, unde bătălia este identitară, iar rezistenţa ucrainenilor are ca resort principal identitatea naţională care se forjează astăzi pe câmpul de bătălie. Asta îi ţine în luptă! Fără acest ingredient, nu poţi construi nimic. Din păcate, aproape cu obstinaţie, ani întregi ne-am căznit în România să minimalizăm aceste lucruri, să le persiflăm şi să le eliminăm din spaţiul public. Când nu ai elementele morale prezente, nu te ajută niciun artificiu - că e armată profesionistă, că e stagiu militar obligatoriu. Noi riscăm să punem căruţa înaintea boilor. Dacă devalorizăm sistematic România şi o depotenţăm moral, e ridicol să ne întrebăm apoi prin ce 'tehnicalităţi' o putem apăra mai bine!", a susţinut analistul.
Elementul decisiv pentru alegerea noului șef al NATO
Referindu-se la asumarea de către preşedintele Klaus Iohannis a deciziei de a intra în competiţia pentru funcţia de secretar general al NATO, Dungaciu a opinat că războiul din Ucraina va cântări "decisiv" în procesul de alegere.
"Sunetul de fond, dacă vreţi. Basul care va însoţi tot procesul de alegere, aşa zicând, că acolo nu e chiar alegere, dar e un proces de negociere complex. Şi e normal să fie aşa: dacă spui NATO, spui Rusia. NATO a fost creat în 1949, cum îi spune şi denumirea, pentru Oceanul Atlantic, nu Pacific, adică să lupte cu URSS, în speţă cu Rusia. Deci e normal să fie Rusia miza, şi e clar că principala misiune a viitorului secretar general este să comunice politic pe Rusia, adică pe evoluţiile din Ucraina. În funcţie de decizia luată inclusiv de aliaţii NATO, în special America, cu privire la războiul din Ucraina - să continue, să fie pace, să fie negocieri etc. - cred că va fi selectat şi viitorul profil al secretarului general, deci persoana ca atare. Şi contează aici de unde e, cât de radical e, cât de războinic etc. etc. Viitorul secretar general al NATO va fi el însuşi un mesaj strategic", a mai spus profesorul Dan Dungaciu.
