Scriitori celebri din toată lumea, la Festivalul Internațional de Literatură din Iași. Sute de studenți au participat

×
Publicitate

Festivalul Internațional de Literatură și Traducere a adus la Iași scriitori celebri din toată lumea.

Fie că vorbim despre ficţiune sau ştiinţă, cărţile sunt căutate de tineri, spun organizatorii. Sute de elevi și studenți au venit să descopere titluri noi și să-i cunoască pe autorii preferați.

Pasionații de literatură au devenit chiar ei scriitori pentru un moment. Într-un colţ special amenajat, cu mobilă din secolul al XIX-lea, și-au pus pe hârtie ideile cu ajutorul unei mașini de scris. Fiecare a contribuit cu câte un vers la o poezie.

Nu toți tinerii petrec ore în şir la calculator sau pe telefonul mobil. O tânără a spus că citeşte în fiecare zi şi caută mereu ceva nou pe rafturile librăriilor.

Ce au spus tinerii care au participat la festivalul de literatură din Iași

Fată: „Sunt pasionată de cărți, sunt pasionată foarte mult de citit. Efectiv mă abțin foarte mult să nu iau câte una din fiecare, să o duc acasă şi apoi să rămân fără bani.”

Împreună cu un grup de prieteni, a venit la Festivalul de Literatură și Traducere pentru a cunoaşte în persoană câţiva autori care au impresionat-o. Şi nu e singura.

Băiat: „Văd că-s niște cărți chiar interesante aici. Câteva chiar mi-au trezit atenția."

Fată: „Chiar sunt entuziasmată că am auzit că o să fie noaptea albă a poeziei. Chiar îmi surâde foarte mult ideea.”

Şi mulţi copii din noua generaţie sunt atraşi de lectură.

Florin Lăzărescu, director artistic FILIT: „Gândiţi-vă că în FILIT este un festival aproape nevăzut, sunt aproape 300 de interviuri care se dau aici în cort în spatele meu, 300 de interviuri care merg în toată lumea.”

La eveniment sunt aşteptaţi peste 20.000 de participanţi de toate vârstele, până duminică.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62297305
Elon Musk intenţionează să concedieze aproximativ 75% din cei 7.500 de angajaţi ai Twitter

Elon Musk intenţionează să concedieze aproximativ 75% din cei 7.500 de angajaţi ai Twitter dacă va reuşi să cumpere reţeaua socială, potrivit informaţiilor publicate joi de Washington Post, relatează AFP.

62297298
Facultatea din România care are o bază de cai de zeci de milioane de lei. Studentă: „Mi se pare extraordinar de util”

O bază hipică în valoare de 24 milioane de lei a fost inaugurată la Universitatea de Științele Vieții din Iași.

62297295
Patru copii de 11 și 15 ani au distrus toalete dintr-un parc orădean. Familiile lor vor trebui să plătească o sumă uriașă

Polițiștii orădeni au reușit să identifice patru tineri, filmaţi de camerele de supraveghere în timp ce vandalizau toaletele publice dintr-un parc orădean.

Recomandări
471310586 896594912636126 3454510290033490638 n
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.