Scenă emoționantă la o rezervație naturală din Thailanda. Cum au fost salvați un pui de elefant și mama sa dintr-un puț

×
Publicitate

Veterinari și câțiva voluntari s-au mobilizat pentru o dramatică operațiune de salvare petrecută într-o rezervație naturală din Thailanda, pe o ploaie torențială. Doi elefanți, mamă și pui, au avut mare nevoie de ajutor.  

Puiul a fost găsit când se lupta să iasă dintr-un puț adânc de doi metri. Era speriat și murdar pentru că pe fundul „capcanei” cu pereți de beton se formase un strat gros de noroi. Mama privea de sus, neliniștită că nu-i poate veni în ajutor.

S-a întâmplat într-un parc natural din Tailanda și, imediat cum cineva a dat alarma, a fost mobilizat un întreg dispozitiv de salvare.

Întâi a fost nevoie ca femela adultă să fie sedată. Numai că, pachidermul de câteva tone a căzut și acesta pe jumătate în puț. Totuși, din poziția în care era, chiar inconștientă, mama a putut să-și alăpteze puiul.

Citește și Cazurile de Covid-19 din Marea Britanie cresc cu 800.000 într-o săptămână

Elefantul care cântărea mai mult de o tonă a fost ridicat cu o macara și o rampă din pământ bătătorit a fost făcută pentru ca puiul să poată ieși afară, pe propriile picioare.

Abia apoi salvatorii au reușit să resusciteze pacientul anesteziat. Până la urmă, totul s-a terminat cu bine. Toți cei prezenți au răsuflat ușurați când mama și puiul s-au retras unul lângă altul, în pădure.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62249137
Facebook testează o nouă funcție: Profiluri multiple pentru utilizatori
Facebook testează o nouă funcție, grație căreia, un singur utilizator va putea avea până la cinci profiluri diferite. Totul pentru a avea acces mai ușor la informații de diferite tipuri, spun reprezentanții companiei.  
62272416
Lotul de matematică al României, cel mai bun din Europa. Elevii care au reușit cea mai mare performanță din ultimii 25 de ani
Lotul de matematică al României a devenit cel mai bun din Europa și al cincilea din lume, în urma Olimpiadei Internaționale.  
62247498
Recensământ 2022. Românii cu dizabilități încă așteaptă recenzarea
Cei care se ocupă de recensământul populației nu i-au luat până acum în calcul și pe românii cu dizabilități.