Șașe persoane au nevoie de îngrijiri medicale, după incendiul care a izbucnit într-un bloc din Ploiești. VIDEO

62543866

Șase persoane au fost asistate medical în urma incendiului care a izbucnit într-un bloc din municipiul Ploiești, înregistrându-se degajări mari de fum.

Incendiul s-a manifestat în camera tehnică a blocului, zeci de persoane reușind să se evacueze, altele fiind evacuate de către pompieri, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova.

„Dintr-un număr de 150 de apartamente au fost autoevacuate 30 de persoane. Evacuate de ISU au fost 25 de persoane (18 adulți și 7 minori)”, arată sursa citată.

În urma evenimentului, șase persoane (4 adulți și 2 minori) au fost asistate medical, fiind vorba despre doi adulți care au suferit intoxicație minoră cu fum, celelalte persoane având atac de panică.

Nicio persoană nu a fost transportată la spital.

Cum s-a produs incendiul

Un incendiu care s-a manifestat cu degajări mari de fum a izbucnit într-un apartament situat la parterul unui bloc din municipiul Ploiești, circa 30 de persoane evacuându-se.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, incendiul s-a manifestat la învelișul unui boiler electric, fiind înregistrate degajări mari de fum, astfel că a fost inundată casa scării, iar locatarii de la etajele superioare nu se puteau autoevacua.

„Până în acest moment, aproximativ 30 de locatari s-au autoevacuat, iar pompierii acționează în aceste momente pentru evacuarea locatarilor de la etajele superioare cu ajutorul autoscării. Concomitent, se acționează pentru evacuarea fumului acumulat pe casa scării”, anunță ISU.

Evenimentul nu s-a soldat cu victime.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62092904
Peste 500 de persoane şi 35 de autovehicule căutate, identificate în România și alte state UE

Poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat, în perioada 9 - 15 mai, 516 persoane, 35 de autovehicule şi 68 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen (SIS).

62544370
Poliția Română, operațiune amplă împotriva comerțului clandestin cu armament: peste 200 de arme confiscate în 17 județe

Poliția Română a desfășurat o operațiune de amploare la nivel național împotriva persoanelor suspectate că au achiziționat ilegal arme și muniții din mediul online.

62544366
Producția de cărbune a scăzut cu 2,2% în primul trimestru din 2025. Importurile, în picaj cu peste 50%

Producţia de cărbune a României s-a cifrat în primele trei luni din 2025 la 505.000 tone echivalent petrol (tep), fiind cu 2,2% mai mică (minus 11.200 tep) faţă de cea din perioada similară a anului trecut.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Social-democrații „exclud” varianta unui cabinet tehnocrat

Conducerea PSD se reuneşte astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.