Șapte persoane, între care doi copii, au fost implicate într-un accident în Suceava. Mașinile în care se aflau s-au ciocnit

×
Publicitate

Șapte persoane, între care doi copii, au fost implicate duminică seară într-un accident rutier, în județul Suceava. Autoturismele în care se aflau s-au ciocnit violent.

Cei doi minori, în vârstă de 8 și 12 ani, erau într-o mașină care s-a răsturnat pe plafon, la marginea drumului.

Trei echipaje de la SMURD și Ambulanță, dar și un echipaj de descarcerare au fost trimise la fața locului.

Viteza excesivă și neatenția la volan ar fi dus la impactul violent, spun anchetatorii.

Lct.col. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava: „Din totalul de 7 persoane implicate în accident, una a refuzat îngrijirile medicale. După stabilizare, cele 6 persoane evaluate medical, printre care și doi minori, toate conștiente și cooperante, au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.”

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62509755
Zeci de accidente produse într-o singură zi, pe pârtia din Predeal. Avertismentul salvamontiştilor
Peste 30 de accidente au avut loc, în acest weekend, în decurs de 24 de ore, pe pârtia Clăbucet din Predeal, una dintre cele mai aglomerate pârtii din ţară.
62509538
Tot mai multe animale sfârșesc abandonate în perioada sărbătorilor de iarnă. Ce amenzi usturătoare riscă stăpânii
Sărbătorile de iarnă, perioadă în care ne propunem să fim mai buni, devin un coșmar pentru o mulțime de animale care sfârșesc abandonate.
62509692
Hotelul de gheață de la Bâlea Lac a devenit atracție internațională. Cât costă o noapte de cazare
Vă invităm acum la înălțime pentru o vizită în hotelul de gheață de la Bâlea Lac.