Zeci de accidente produse într-o singură zi, pe pârtia din Predeal. Avertismentul salvamontiştilor

62509755

Peste 30 de accidente au avut loc, în acest weekend, în decurs de 24 de ore, pe pârtia Clăbucet din Predeal, una dintre cele mai aglomerate pârtii din ţară.

În acest context, oficialii Salvamont Braşov fac apel către turişti că respecte regulile şi să nu intre cu săniile în zonele destinate schiorilor.

Directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Braşov, Sebastian Marinescu, a declarat, duminică seară, că în ultimele 24 de ore a fost atins un nou record negativ „fără precedent”, la nivelul judeţului, salvatorii montani gestionând 39 de intervenţii în doar 24 de ore.

Cele mai multe dintre cazuri au fost înregistrate în staţiunea Predeal, unde formaţia Salvamont a intervenit în 31 de cazuri pe pârtia Clăbucet.

„Salvatorii montani au acţionat neobosit în condiţii dificile, acordând primul ajutor atât persoanelor accidentate pe pârtia de schi şi în zona destinată săniuşului, cât şi turiştilor care s-au rănit în timpul plimbărilor. Formaţia Salvamont Râşnov a intervenit pentru a ajuta o persoană care a suferit o entorsă în Poiana Cristianului, transportând-o în siguranţă către echipajul medical. De asemenea, formaţia Salvamont Braşov a gestionat 8 solicitări, intervenind de urgenţă în cazuri diverse”, a transmis şeful Salvamont Braşov duminică seară.

În contextul numeroaselor accidentări, salvamontiştii fac din nou un apel către turişti să respecte regulile, să utilizeze echipament adecvat şi să practice săniuşul doar în zonele special amenajate, pentru a preveni incidentele care pot duce la evenimente cu consecinţe grave. Un astfel de incident a avut loc duminică seară, pe pârtia Clăbucet din Predeal.

„O persoană care se dădea cu sania pe pârtia de schi a prins viteză foarte mare, pierzând controlul asupra saniei. Aceasta a trecut printr-un gard de sârmă şi a căzut de la o înălţime de peste 2 metri. Salvatorii montani au intervenit de urgenţă, acordând primul ajutor medical la faţa locului. Persoana a fost imobilizată şi predată unui echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, care a preluat-o şi a transportat-o la spital pentru investigaţii medicale suplimentare. Astfel de activităţi, care iniţial pot părea doar momente de distracţie, se pot transforma în evenimente tragice, cu consecinţe grave pe termen lung. Recomandăm turiştilor să evite săniuşul cu viteză mare, mai ales în zone neamenajate şi îi îndemnăm pe părinţi să nu încurajeze copiii să adopte astfel de comportamente riscante”, a precizat Sebastian Marinescu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62509538
Tot mai multe animale sfârșesc abandonate în perioada sărbătorilor de iarnă. Ce amenzi usturătoare riscă stăpânii

Sărbătorile de iarnă, perioadă în care ne propunem să fim mai buni, devin un coșmar pentru o mulțime de animale care sfârșesc abandonate.

62509692
Hotelul de gheață de la Bâlea Lac a devenit atracție internațională. Cât costă o noapte de cazare

Vă invităm acum la înălțime pentru o vizită în hotelul de gheață de la Bâlea Lac.

62509652
Peștele, vedeta meselor de Bobotează și Sfântul Ion. Ce preferințe au românii în această perioadă

Ne pregătim pentru încă două zile de sărbătoare, Boboteaza și Sfântul Ion, iar mesele vor fi din nou pline.

Recomandări
Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.